Pisique stie sa ma duca

De cateva ore bune stau si citesc „Viata prin balonul roz” si ma indragostesc de Sasha si de parintii lui, de Brazilia si de ocean. E si un fel de escapism, pentru ca am lucrari de corectat si ganduri de gandit, dar si un vis la care visez acum obsesiv: sa plec, sa plec, sa plec.

Da, e minunat sa imparti zambete in Bucur Obor si sa faci random acts of kindness in Bucuresti. Dar Katie aici nu s-ar putea intampla, pentru ca nu mai stim sa ne jucam si ne luam prea in serios. Este deja greu ca niste mici omuleti care „repara” crapaturile din pavaj sa nu ni se para ridicoli. Si sa nu mai vorbim de crapaturi in sine: acum sunt mult prea mari pentru ca mini-Matty si mini-Katie sa le mai poata impinge marginile la loc.

Sigur ca viitorul va fi minunat si copiii copiilor nostri etc. etc. Dar eu, aici, acum – nu. Si pentru mine traiesc, in primul rand :)

Pisique stie sa ma duca oriunde. Azi m-a dus la Magurele, la olimpiada [si am revazut-o pe dna Mihaela Negrea, doamna profesoara de engleza MINUNATA pe care am cunoscut-o tot la Magurele, anul trecut :) Trebuie sa marturisesc ca speram mult s-o revad!]. Pentru ca m-am trezit tarziu, a trebuit sa facem un mic maraton: fara cafea, mic-dejun sau macar o gura de apa, direct la volan si p-aci ti-e drumul. Noroc ca drumul era cunoscut… de ieri, cand am mers in recunoastere.

Pisique stie sa ma duca. Si eu stiu s-o duc pe ea la revizie, saptamana viitoare. Si sa-i platesc impozitele, ca un proprietar responsabil ce ma aflu.

Pisique e primul lucru „al meu” care vine cu responsabilitati asociate si, prin asta, ma face sa simt bine.

Si cred ca, atunci cand va veni momentul, Pisique va sti sa ma duca in Elvetia :)