Si zapada scartaie sub picioare

Standard

Mi-amintesc zapada de odinioara. Chiar in fata portii se aduna un munte imens, toata zapada stransa din curte, ideal pentru sanius. Tata scotea sania din baraca, mamaie o stergea cu o carpa si la revedere! Pana pe inserat nu mai intram in casa.

Probabil cel mai bun partener de sanius mi-a fost vecinul Sandu, mai mare decat mine cu un an, desi si cu frate-meu ma jucam super, cu cazemate, transee, „comandantul cetatii de zapada” si cine mai stie ce alte inventii, care-mi trazneau prin cap sau le citeam prin carti. Era un frig cateodata de nu-mi mai simteam mainile, picioarele, obrajii. Zapada era tare si scartaia, iar de la atata fatzaiala „derdelusul” nostru se murdarea si nu ne mai placea. Atunci ne mutam cu arme si bagaje in fundul curtii, unde faceam iglu in fata casei Ramonei si ne ascundeam acolo, ca Fram ursul polar. In iglu bagam covoare si se facea putin mai cald. Dar in casa  intram tot plini de zapada, cu turturii atarnandu-ne din caciuli si fulare, cu manusile leoarca si uzi pana la piele. Mama ne oprea in prag si ne matura din cap pana in picioare. Apoi cel mai frumos moment era dezbracarea, trecerea in haine uscate si – in final – tolanirea pe canapea, cu picioarele lipite de soba! Pielea de pe talpi sa ne fi cazut si nu ne mai luam picioarele pe placile de teracota fierbinte. Mama se grabea sa ne faca ceai, sa ne aduca supa, sa ne certe ca ne-am udat asa, daca racim? Nu-i dadeam atentie, ocupati sa remememoram detaliile glorioaselor batalii cu bulgari, sau sa construim imaginar noi si noi igluuri, jocuri care ne faceau zilele minunat de lungi si de placute.

Mi-amintesc zapada prin care mergeam la scoala. Pana la brau uneori, alteori doar pana la genunchi. Ajungeam cu cizmele si sosetele ude uneori. Ma enervau oamenii mari care ma impingeau ca pe-o papusa ca sa treaca ei mai intai, pe potecutele alea ridicole de 20 de centimetri care se formau pe trotuare. Zapada din iarna lui 1989, cand aveam piciorul in ghips si mi-era frica sa nu cad.

Mi-amintesc ninsorile de ziua mea, ani la rand. Fulgi mari sau mici, pufosi sau aposi, bineveniti sau enervanti.

Mi-amintesc ninsoarea din ziua cand am fost cu diriga la Ateneu (Cristi, fiul ei de care eram foarte indragostita, n-a venit) si-aveam un pardesiu verde din Germania care mi se parea ca ma face tipatoare ca o sorcova. Dar era vremea cand mama decidea cu ce te imbraci, iar tu ascultai supus.

Si-mi mai amintesc nenumarate sapuneli de la scoala si de la liceu; zapada de la munte in excursii, zapada din Elvetia si pe cea din Germania; ingerii de zapada pe care nici nu mai stiu cine m-a invatat sa-i fac si oamenii de zapada in marime naturala fara de care nici o iarna nu era completa.

M-am nascut iarna si aceasta iarna e a treizecisiuna din viata mea. Au fost multe zapezi, ghetusuri si patinoare, turturi mai mari sau mai mici, dureri de spate de la lopata, sanius si bulgari, nas rosu, obraji amortiti, vin fiert si cantece in ruseste despre „holodno” [frig].

Imi place vremea de afara; sunt omul extremelor: vreau 40 de grade sau minus 20; nu ma cumperi pe mine cu un 22 de grade ametit. Decat daca vine la pachet cu Martisorul :)

Ma bucur ca avem o iarna cu zapada asa de mare, ma bucur si mai mult ca am niste „apreschiuri” meseriase in care nu intra apa deloc si mi se pare superba draga mea Pisique, cu o ditamai cusma de 30 de cm in cap.

Iarna pe ulita anul asta se joaca in Pipera.

Publicitate

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s