Revista si Revelioanele de demult

Standard

Dupa 15 ani, am ajuns aseara la Teatrul de Revista, la sala Rapsodia, spectacolul „Dai un ban, da’ face”. Am ajuns dintr-o mare intamplare; nu stiam nici la ce spectacol ma duc (desi stiam ca-i voi vedea pe Stela si Arsinel si aveam o strangere de inima, fiindca sunt constienta ca nici eu nu mai am 11 ani, nici ei nu mai sunt tineri…). Cand am mai vazut si numele de pe afis in cap mi s-au aprins becurile tuturor revelioanelor din tinerete: Nae Lazarescu si Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adrian Enache, Stela si Arsinel, clowni si trupa de balet. Cumva ma pregatisem sa fiu dezamagita, dar n-am fost.

In ciuda dansatoarelor cam intepenite, care aratau ca niste vanzatoare de la alimentara, in ciuda micilor kitschuri si a unui ton de amaraciune si pesimism care se facea simtit in anumite texte de prezentare si monologuri, Revista aseara s-a ridicat aproape de nivelul ei de odinioara: a facut antren (publicul a fost, e drept, minunat!), am ras aproape incontinuu 2 ore la bancuri mai noi sau mai vechi, am admirat „fosile” si „prospaturi” deopotriva si am ramas tablou la numarul de acrobatie „Papusa de carpa” ( Duo Tatiana si Bebe Lascu).

Revista inseamna lumina, culoare, muzica, stralucire care-ti ia ochii, umor (dar si satira) si voie buna. Am primit toate astea aseara la „Tanase”, iar Stela si Arsinel la 75, respectiv 71 de ani inca fac un spectacol extraordinar si au succes la un public format 90% din liceeni care aplaudau ca apucatii, radeau si bateau din palme in ritmul muzicii. Ceea ce mi-a placut insa, a fost ca printre actorii consacrati s-au strecurat si fetze noi, talentate, si numere muzicale cu cantareti talentati si multa spontaneitate (discutii cu sala, dans cu spectatorii etc.), spre deliciul liceenilor prezenti.

Nu doar ca m-am bucurat ca „revelioanele copilariei mele” rezista si azi, dar nici n-am simtit cum a trecut timpul si-am fost fericita sa vad ca au succes la pusti de 14-20 de ani, care n-au crescut cu genul asta de entertainment si care, prin reactia lor frumoasa, ii dau cumva girul pe mai departe.

Ma dusesem cu jumatate de inima sa asist la un spectacol penibilut, cu buget mic si glume rasuflate; ma dusesem sa vad o agonie cu public, dar am primit un show corect spre bun, pe care entuziasmul publicului si reactia extrem de pozitiva a celor de pe scena l-a transformat intr-o super seara si pentru noi si pentru ei!

Bravo doamnei profe de romana Lili Damascan, care-si duce copiii la teatru de ani de zile si-i educa sa aprecieze diverse subgenuri ale genului dramatic si bravo Revistei, ca supravietuieste cu glorie in vremurile noastre lipsite de stralucire.

Ca o reflectie asupra „vremurilor actuale”, va recomand sa cititi articolul lui Razvan Exarhu din EvZ de azi, „Sunt neuropozitiv.”

Anunțuri

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s