Daca primul volum l-am citit pe bucatele cam in doua saptamani, la volumul 2 am fost mai eficienta: 2 zile. E drept ca se citeste mai usor decat volumul 1, desi pare sa aiba mai multe pagini, pentru ca deja personajele iti sunt familiare, iar actiunea e ceva mai simplu de urmarit.
In volumul 2 misterul lui Lisbeth Salander se explica, iar misterioasa hackerita tatuata si sociopata „care uraste barbatii care urasc femeile” se dovedeste a fi o copila abuzata si nevoita sa-si dezvolte niste abilitati fantastice [SF?] de supravietuire pentru a putea depasi cumva ceea ce ea numeste „Tot Raul”. Deja asocierile cu Pippi Langstrump sunt mai pronuntate si ancheta sociala (traficul de femei din tarile estice) trece pe planul doi in urma jocului de-a soarecele si pisica dintre Mikael si Lisbeth. Apar o multime de personaje exotice si oarecum inconsistent: lesbiana Mimmi – la inceput oarecum bovina, obiect sexual, apoi prezentata ca o tipa cu minte brici, care le intoarce vorba anchetatorilor cu mare pricepere; Uriasul Blond – tipicul musculos lipsit de creier dar si de capacitatea de a simti durerea, ceea ce-l face imbatabil; misteriosul Zala – un „creier” la care conduc multe fire, cappo di tutti cappi si, fireste, lipsit de un picior; cuplul din Antile, in viata caruia Lisbeth intervine fara scrupule si o schimba pentru totdeauna; boxerul batut si pustiul din coliba de pe plaja.
Cautata de politie in toate felurile, Lisbeth n-are nici o problema sa circule deghizata prin toata Suedia, sa bata matahale care au venit de hac unor oameni mult mai puternici ca ea, sa isi cumpere un mega-apartament de 18 camere intr-o zona luxoasa din Stockholm si sa citeasca e-mailurile tuturor, fie ei persoane publice, politisti sau indivizi obisnuiti care n-au habar de securitatea informatica, sa patrunda prin efractie in orice apartament are chef, la orice ora din zi si din noapte. Nici pentru Mikael nu e o problema sa imobilizeze asasini periculosi in doi timpi si trei miscari, sau sa apara ca salvator la momentul potrivit. Daca primul volum era despre Mikael, al doilea este clar despre Lisbeth si amandoi devin niste (super)eroi de benzi desenate; aventurile lor sunt fun de urmarit si entertaining, dar nu te mai tin cu sufletul la gura ca in primul volum, fiindca deja e clar ca totul se va termina cu bine. Chiar si cand Lisbeth are un glont in cap si e ingropata de vie!
Fascinant e talentul lui Stieg Larsson de a impleti zeci de fire narative intr-o poveste cu detectivi, politie, coruptie, dimensiuni sociale (si socialiste), calatorii exotice in jurul lumii, femei frumoase si pustoaice nabadaioase, trafic de persoane, lume interlopa si geografie suedeza; totul intr-un stil captivant si relaxat totodata. A pleasant read.
Povestea primului volum, „Barbati care urasc femeile” e aici.
Puzzle 