Baile Atha Cliath

Standard

Sunt multe povesti de spus despre Dublin si nu stiu cu care sa incep. Am plecat racita, am stat racita, m-a durut in gat pana azi (14 zile de chin), am tusit cu lacrimi de miercuri pana luni, m-am chinuit cu cani de ceai pe piept si cu sticle cu apa calda, iar sambata totul a ajuns la apogeu cand, in fata unui mic-dejun delicios la Bewley’s mi-am dat seama ca nu pot sa inghit nici o farama deoarece aveam din nou probleme cu o glanda salivara infundata… A fost o saptamana de sirop de tuse, strepsils si tot felul de ceaiuri; am avut zile cand mi-am pierdut complet mirosul si zile cand am tusit de nu ma mai puteam opri. Concluzia acestei istorii de cosmar este ca trebuie sa ma mai duc la Dublin, fiindca nici eu nici el nu ne aflam in cea mai buna forma la aceasta prima intalnire! :)

Si totusi ne-a placut Irlanda! Extrem de curat, multe narcise si parcuri verzi cat vezi cu ochii – o bucurie pentru mine sa vad atatea pasarele, lebede, rate, natura si vegetatie aproape salbatica si totul within walking distance, pentru ca mie Dublinul mi s-a parut tare mic.

In primele zile fiind liniste dupa Paste totul a fost cam inchis: atat magazinele, cat si vremea. Am vizitat insa muzee, parcuri si cladiri istorice, am fost pe strazi si-am facut o multime de poze cu florile din parcuri.

Apoi am plecat la munte si la mare, la Malahide castle si la Howth, unde se mananca pescareste, iar in port te poti juca cu focile carora pescarusii le fura mancarea de la gura. La Malahide am avut parte de un private tour (nu mai erau alti doritori) cu ghidul invizibil care ne vorbea din boxe, iar noi intorceam capul ca la comanda cand sus, cand in dreapta, cand in stanga, sa vedem oglinzi venetiene, scaune de epoca si seminee cu vatrai adevarat. La Howth am mancat seafood chowder si ne-am plimbat mult de tot, pe toata faleza si tot digul, apoi prin sat si nu ne mai venea sa plecam, iar cand mergeam spre gara m-am oprit sa pozez un semn in Gaelic si eram in mijlocul strazii si-o masina care venea incet s-a oprit sa ma astepte sa fac poza. M-am simtit foarte departe de Romania atunci.

Am aflat ca Irlandei i se mai spune si Hibernia, de unde Hiberno-English pentru engleza vorbita aici, in care „h” se numeste „haidj” si lucrurile misto sunt good craic iar primului ministru i se zice Taoiseach (tishah). Am aflat ca in Irlanda Primark e Penney’s, ca prin Dublin curge raul Liffey si ca n-are rost sa te urci in autobuz daca n-ai banii ficsi de bilet in monezi. Am mers cu Luas, care e un tramvai foarte finut gen metrou usor, cu un traseu foarte scurt si-am baut Guiness, desi nu beau bere, pentru ca parea the right thing to do.

Mi-au placut la magazine vanzatoarele care mi se adresau cu „love” si „dear”, ca Miss Marple. Dublin are, cred, un mare talent pentru industria serviciilor; toate barurile si puburile te fac imediat sa te simti in largul tau, iar chelnerii sunt atenti fara sa fie annoying. Mi-a placut ca Malahide ocupase un loc fruntas in competitia pentru „cel mai curat oras din Fingal County”!!! Imaginati-va o astfel de intrecere in Romania! Sub Ceausescu le-am avut obligat-fortat; acum ne dezicem de ele si, implicit, ne dezicem si de simtul civic si de curatenie din pacate.

M-am uitat la RTE, care e BBC-ul irlandez si la un canal in Gaelic care dimineata transmitea desene animate foarte vesele, din care fireste ca nu intelegeam nimic. Am baut Irish tea si am citit doua carti.

Dar cel mai asteptat moment din toata calatoria a fost cand am intalnit-o pe Suzi! Multumita mailurilor ei am ajuns la Dublin pregatita cu umbrela, ghete si echipament de ploaie si chiar a plouat in ziua cand Suzi a aparut in fata mea la Biblioteca Nationala, unde ma extaziam in acel moment in fata unor manuscrise ale lui William Butler Yeats. Ma tem ca nu eram o companie prea vesela in ziua aia, fiind complet incapabila sa simt vreun miros (drept pentru care intrebam nonstop „aici miroase a ceva?” – o intrebare destul de ridicola intr-un restaurant cu mancare chinezeasca (printre altele) unde mirosul era literalmente vizibil! :), dar Suzi mi-a deschis ochii asupra lui Penney’s si ne-a dus in plimbare pe cheiul apei pana hat-departe spre Phoenix Park, de unde ne-am intors cu tramvaiul (Luas), spre bucuria mea. Am facut si o poza impreuna, care se va vinde scump pe ebay peste cativa ani, dar n-am s-o public decat daca si Suzi vrea! (asta fiindca dupa ce ne-am uitat la ea am strigat intr-un glas ca e urata si trebuie neaparat sa facem alta, dar fiindca nu am mai apucat sa ne vedem aia a ramas „poza cu Suzi si Smilla”, until we meet again).

Am din ce in ce mai des presimtirea ca Irlanda a fost cam singura mea iesire din pitorescul decor al patriei pe anul asta, dat fiind ca ma asteapta o reparatie la masina dezgustator de scumpa (garnitura de chiulasa va spune ceva? :)), urmata de diverse cheltuieli tot cu masina (RCA si casco expira la mine in iulie), o vara de invatat cu burta pe pedagogie si metodica, cursuri in iulie si examen in august. Si mai trist e ca nici macar nu visez la alte iesiri; nu mi-e dor de niciun loc, nu trag sperante ca aiurea ar fi mai bine ca aici. Mi-am pus sperantele in cui sa astepte rasaritul lui 2012, cand planeta se va opri ca sa putem cobori.

Baile Atha Cliath e numele irlandez al Dublinului, inscris pe toate placutele de inmatriculare, iar indicatoarele spre centru spun „An Lar”, ceea ce ma duce cu gandul la „llar” care e e tot un fel de centru, in catalana inseamna camin, sau home.

Mi-a placut Dublinul. Cat am vazut din Irlanda a fost, intr-adevar, verde, umeda si vesela. Iar Shepherd’s Pie si Fisherman’s Pie au fost delicioase. Irlandezii mananca la marea foamete: fasole si cartofi la micul dejun, fish and chips, aceste placinte satioase cu carne sau fructe de mare – totul foarte bun, dar multi carbohidrati.

Ah, si cea mai tare faza a fost intr-o noapte cand la barul hotelului era petrecere cu haos, muzica si bautura si cineva a tras din greseala alarma de incendiu. Eu dormeam si-am avut senzatia bizara ca peretele de la capul meu s-a deschis si trebuie sa ies fuga pe acolo pentru ca ma trage sunetul ala innebunitor de nino-nino. Fetele se inghesuisera la usa sa iasa, iar eu, aparent mai practica dar de fapt somnoroasa si doritoare sa-mi continui somnul am strigat:

– Unde fugiti? Nu miroase a fum. E o alarma falsa probabil (ma bazam heavily pe faptul ca la barul de jos petrecerea continua… cu foc, fara panica si nori de fum).

– Mda, au parut ele convinse, pana cand Madalina a realizat groaznicul adevar: Dar tu nici macar n-ai miros!

Si asa era; in ziua aia nici macar un domn care mi-a fumat literalmente in nas nu reusise sa-mi gadile vreun receptor olfactiv.

Dar, spre norocul nostru, chiar era alarma falsa.

Asa ne-am distrat noi la Dublin. Will repeat.

Anunțuri

8 răspunsuri »

  1. te astept pe la mine Chris, B&B gratuit, gradina in spate si companie placuta :p
    Lufthansa are oferte de 99 de euro, super ocazie :D

    suna frumos Dublin, dar cred ca toate locurile suna frumos prin ochii tai

    ma bucur ca te-ai intalnit cu Suzi, stiu ca iti doreai mult asta

    xx

  2. Foarte util pentru noi, profele de engleza sa aflam atatea despre irlandezi, eu am vazut Scotia. I fell in love with it.
    Dar si Irlanda face parte din proiectele mele de calatorie, iar de St Patrick elevii mei sunt incantati sa recite, sa danseze, sa joace in piese cu spiridusi, Guiness, trifoi, Lord of the Dance si comori ascunse.
    Cand mai ai timp, mai scrie, e o incantare sa citesc despre Irlanda vazuta prin ochii tai.

  3. @ Stitch – you never know… poate o sa vin :) Si promiti ca-l rogi pe Stephen sa-mi mai cante o data Fields of Athenry? :)

    @ MihaelaMaria – daaaa, vastele spatii deschise si verzi din Malahide… superb!

    @ Thelma – pe mine ma bat copiii la cap sa mergem la vara intr-o tabara in Scotia!! Si chiar mi-ar placea foarte mult. In Irlanda e superb si m-am simtit tare bine. Iar Hiberno-English suna ciudat, incorect, dar totodata accentul este irezistibil. Mi-ar placea sa pot imita diverse accente, dar nu-mi iese cu Irish.

  4. Si mie-mi pare bine ca ne-am intilnit,ma gindeam ca daca veneati cu o saptamina mai tirziu, erati si acum tot aici si ne vedeam mai mult!:))… ati avut un noroc fantastic la faza asta, e un haos teribil cu avioanele acum.

  5. Vai prima data ma gandeam cu ciuda ca n-am prins norul, dar adevarul e ca daca-l prindeam cred ca la ora asta cantam la harpa pe Grafton street sa mananca si gura mea ceva :))))
    Dar mi-e dor de Dabliiiiiiiiiiin! Frumos la dumneavoastra acolo :P

  6. Pingback: Jurnal de calatorie (intro) « Cartea Smillei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s