Powerscourt Gardens

Standard

Ca sa ajungi la Powerscourt Estate, o mosie deosebit de frumoasa la vreo 20 km de Dublin, trebuie sa iei autobuzul 45 din St. Stephen’s Green East si sa mergi pana la Enniskerry. E un drum cam de vreo ora, in care poti sa ametesti binisor daca ai norocul de un sofer vitezoman, fiindca soseaua face multe curbe iar tu te afli intr-un double-decker ca o cutie, care merge pe stanga. La unele curbe aveam impresia ca se va rasturna cu noi si, din cand in cand, crengile copacilor de pe marginea drumului pur si simplu stergeau din mers geamul din stanga. Bineinteles ca am stat la etaj, pe locurile din fata, ca sa vad bine-bine totul.

In drum am vazut niste case inconjurate de un mic lac artificial, care mi s-au parut haioase.

Powerscourt Estate e o mosie care cuprinde un hotel Ritz Carlton, un teren de golf, o casa devenita un fel de mall eco-bio in care se vand produse Avoca si o gradina ce se intinde cale de 19 hectare si care intrece Versailles-ul cu care, dealtfel, isi si dorea sa rivalizeze. La 7 km mai incolo exista si Powerscourt Waterfall, cea mai inalta cascada a Irlandei, deosebit de frumoasa daca te iei dupa imaginile pe care le-am vazut, dar destul de greu accesibila fara un mijloc de transport. Noi o porniseram vitejeste spre ea, pe soseaua de tara fara trotuare sau borduri, mergand direct pe drum, si-am facut 3 km pana sa ne dam seama cat era de fapt de departe. Nu exista autobuze care sa mearga pana acolo si nici indicatoarele nu sunt prea clare.

Gradinile costa 8 Euro si se inchid la ora 17:30, cand din casa iese un angajat in tinuta office cu un clopotel si incepe sa ia la picior aleile sunand de plecare. Cat am fost noi acolo am vazut si alti angajati, oameni care taiau iarba sau faceau curatenie, iar locul in sine iti taie respiratia cu frumusetea lui.

Gradinile coboara dinspre casa, in terase, pana la un helesteu. Dupa helesteu urmeaza o padure. Vazut dinspre casa, peisajul are continuitate, se termina cu o vale si orizontul il inchid doua dealuri verzi. Din aceasta perspectiva gradina pare sa se intinda nemasurat de mult si e atat de verde, incat e o bucurie s-o cuprinzi din priviri. Mirosul de iarba taiata, cantecul pasarilor, soarele care se ivea cand si cand printre nori, senzatia de spatiu nemarginit m-au fermecat. E o fericita combinatie de grija si salbaticie aceasta gradina; este evident bine intretinuta, dar totusi nimic nu e tuns la milimetru sau perfect aranjat (cum era, de pilda, Merrion Square Garden in Dublin), ci exista portiuni unde stufarisul umple lacul, copacii isi intind radacinile peste alei, iar tufele infloresc in legea lor, cu flori rosii, roz si albe.

Exista in aceasta gradina mai multe spatii diferite: un turn fara alt rol decat acela pur decorativ (cocotat in el esti la inaltimea pinilor ce-l inconjoara, desi nu se poate spune ca ai o viziune de ansamblu fiindca turnul este intr-o vale), o gradina botanica cu soiuri de plante felurite, dintre care inflorite erau doar cameliile si narcisele; o gradina japoneza, cu cascada ei miniaturala si chioscul din care ascultai susurul apei; helesteul central, cu caii lui cu aripi si un alt iaz alaturat, unde crestea papura; in fine un Pets’ Cemetry, cimitirul animalutelor familiei, in care odihnesc laolalta caini de vanatoare si de casa, cai, ponei si doua vaci de lapte.

Am vizitat mosia intr-o zi de vineri; am plecat din Dublin pe la 11 si am stat acolo pana pe la 6 si ceva, cand autobuzul ne-a dus inapoi la St. Stephen’s Green. Au fost poate vreo 6 ore petrecute la Enniskerry, dintre care doua pe drum, in cautarea cascadei. Prea putin pentru a vedea cu adevarat un loc, suficient insa pentru ca domeniul Vicontilor Powescourt sa apuce sa arunce peste noi o vraja nemaivazuta, din care nu-mi doresc nici acum sa ma trezesc. Suffice it to say ca in drum spre statia de autobuz recitam poezii si-n acel decor totul suna teribil de adevarat. Am inceput, fireste, cu William Butler Yeats (I heard the old, old men say/ everything alters and one by one we drop away) si Shakespeare, dar curand le-a venit randul lui Eminescu, Doinas, Nichita Stanescu sau Bacovia. Si nicicand Blaga n-a fost mai la inaltime cu-al sau si tot ce-i nenteles/ se schimba-n nentelesuri si mai mari/ sub ochii mei

Daca Versailles-ul mi s-a parut ca-si pierde farmecul in atata intindere, la Powerscourt fiecare tufa isi are locul ei si fiecare pin stie sa spuna o poveste cu zane si leprechauni de ai sta zile-n sir acolo sa le asculti soapta. Exista copaci acoperiti cu iedera si copaci cu radacini ca niste degete (eu le ziceam copaci-troli), pasarile iti raspund la cantec, si, pe nesimtite, in suflet se instaleaza pacea.

Sa aveti o saptamana magica!

Mistretul cu colti de argint

One response »

  1. articolul a fost atat de reusit incat am putut ‘calatori’ alaturi de tine. iar pozele sunt superbe! nu degeaba o prietena s-a indragostit iremediabil de dublin si irlanda…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s