The Schopenhauer Cure

Standard

Am spus-o si, daca n-am spus-o, o repet: YALOM E GENIAL. Comercial, literar, stilist si ce mai vreti voi (voi, adica psihologii cu diploma si limbaj savant, care ii cititi cu alti ochi cartile), imi face un mare bine cu romanele lui despre psihoterapie. „Solutia Schopenhauer” (Ed. Vellant, 2010) povesteste o terapie de grup atat de frumoasa, incat, prin contrast, mizantropia lui Arthur Schopenhauer (a carui biografie se impleteste printre paginile povestii) si dispretul lui fata de oameni si de societatea lor par o mare greseala, de care chiar si el isi da seama la finalul vietii. Se desprinde din carte atitudinea lui Yalom de uimire in fata Vietii, de enorma pasiune pentru munca lui de psihoterapeut si de admiratie in fata resurselor extraordinare care se ascund in launtrul fiintelor umane.

Si m-a facut sa plang (cumva de bucurie) pasajul in care medicul Julius primeste din partea pacientului sau un citat consolator din Epictet, xeroxat pentru toti membrii grupului. El ii raspunde pacientului astfel:

Ceea ce stiu, Philip, este ca tu […] ai memorat pasajul si l-ai multiplicat. Care este semnificatia acestui lucru? Trebuie sa reflecte faptul ca ai grija de mine. Si ce simt eu fata de asta? Sunt miscat, sunt recunoscator si astept cu nerabdare momentul in care iti vei exprima grija in propriile tale cuvinte.

Mi-am amintit cum si eu caut adesea citate care sa spuna ceea ce eu nu sunt in stare sa pun in propriile mele cuvinte; poate pentru ca sunt lucruri vechi, pentru care n-am avut cuvinte niciodata… write here what you cannot say, mi-a zis Nilu cand n-aveam voce, dar scrisul cere mult curaj. Iar bucuria provenea tocmai din faptul ca in sfarsit imi gasesc confirmat acest obicei de a vorbi prin cuvintele altora atunci cand ale mele sunt neputincioase, cat si din mesajul optimist indus de vorbele doctorului Julius, cum ca va veni momentul cand voi avea cuvinte. Asta e, de fapt, vestea cea buna! Multumesc, Irvin Yalom.

***

A fost frumos la spectacolul de 15 ani de MTIS; m-au emotionat si robele si filmele si am plans la vocea superba a Madalinei, la cuvintele Dariei despre oamenii care au plecat pentru totdeauna dintre noi si la alte momente. Au fost poate 50 de grade in sala de teatru, dar tot a meritat. Si Yixin in roba parea imparatul Chinei. :-)

O sa-mi fie dor de „dipi”, dar stiu ca le va fi bine si sigur tinem legatura in aceste vremi de dialog global instantaneu :)

***

Azi am vizitat impreuna cu copiii redactia revistei Tabu, despre care insa vom scrie chiar pe site-ul revistei Multumim, Cristina Bazavan >:D<

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s