Nichita Stanescu, „Fiziologia poeziei” (Ed. Eminescu, 1990)

Standard

Orice scriitor incepe prin a-si spune propria sa viata prin cuvinte. La un moment dat, prin maturizare, un scriitor autentic isi va da seama, intr-un fel sau altul, ca scopul scrisului nu este perfectionarea cuvantului, ci mesajul pe care il poarta cuvantul. Biografia sa personala trebuie sa devina impersonala si cat mai larg coincidenta cu biografia cititoului.

Ce orgoliu! Noi ne-am nascut in timp ce mamele noastre racneau de durere.

Viitorul este singurul timp care nu exista. Viitorul nu se cunoaste in stare pura in natura. Indraznesc sa spun ca viitorul este un element cu totul si cu totul artificial. Omul isi prepara singur viitorul.

Dupa aceea, spalandu-mi mainile la o pompa, mi s-a parut absurd de curios nu atat ca aveam cinci degete, ci pentru ca puteam sa le spun ele, iar nu eu.

Eu cred ca un om este ceea ce isi aduce aminte despre sine insusi. De aceea oamenii sunt schimbatori.

Ochii mei sunt destinati vederii, nu lacrimilor.

A citi poezie este pentru constiinta la fel de important ca alergarea pentru picioare.

Numele cifrei sapte reprezentand sapte copaci este mai mare decat numele cifrei sapte reprezentand sapte furnici.

Eu sunt pentru orice fel de deconspirare. Mai deconspirati decat arborii, iepurii si cainii si caii si stelele nu stiu. Ce ne-am face daca copacii si-ar pune masca? Sa fim cum suntem daca vrem sa mai fim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s