Ars poetica

Standard

Nu-mi amintesc un timp in care sa NU-mi fi dorit sa scriu. Prima data voiam sa scriu un roman. Apoi carti politiste. Pe urma m-am gandit ca, lipsita de experienta cum ma aflam, ar fi poate mai bine sa incep cu povesti scurte.

Nu-mi era greu sa-mi imaginez povesti despre toate lucrurile pe care nu le intelegeam sau nu le cunosteam bine. Ce se intampla in casele oamenilor la care mergem in vizita dupa ce plecam noi. Unde a disparut pisica din vecini. De ce vecina de la colt nu deschide niciodata geamurile. Ce face doamna Vladescu in casa toata ziua si cine-a fost ea inainte sa fie o batrana de 90 de ani chiriasa intr-o camaruta minuscula, cu resou si pat si radio. Cum face doamna de la paine de la Foisor de are mereu cocul ala impresionant. Cum era mamaie cand era mica. Genul asta de povesti.

Dar cand venea vorba de scris, ma incurcam in propriile mele cuvinte. Povestirea pe care cu o clipa inainte o avusesem atat de limpede in minte lua turnuri inimaginabile. Vorbele capatau viata proprie si fugeau in directii din care eu nu mai stiam sa le aduc inapoi. Incepeam povestea unei familii cu trei fete si pierdeam zile intregi cu descrierea mamei si a fetelor, cu rochiile si pantofii lor, incat in cele din urma povestea trecea pe planul doi, daca nu cumva se transforma intr-o combinatie insuportabila de descriere si dialog care nu ducea nicaieri.

Si-au trecut ani de-atunci si-am reluat aceleasi etape de nenumarate ori: “ce-ar fi sa scriu un roman, mai bine o povestire scurta etc.”, doar ca acum ecuatia se complicase cu elemente de marketing: vreau sa scriu sau sa vand o carte? Sa urmez o reteta, sa studiez piata, sa vad ce e pe val, ce se cumpara si sa vin cu oferta in ton cu cererea, sau sa scriu romanul ala al meu, bun, rau, cum o fi, ala care ma chinuie de cand aveam 8 ani; sa mi-l iau de pe suflet si sa vedem pe urma ce se mai intampla? Si, pana la urma, de ce e asa de important? N-am stiut, insa, niciodata sa manuiesc arme cu doua taisuri, iar dac-am facut-o, tot eu am fost cea ranita. In perioada aia tulbure a vietii in care cresti, inveti anumite lectii, iar pe unele le inveti asa de bine incat orice dezvat  devine dureros, fiindca te destabilizeaza.

“Romanul” asta e o obsesie din copilarie cu care-s inca identificata. Este, totodata, si o dorinta si un vis de atins. Iar visul este cartea, nu receptia ei. O carte careia-i dau atatea tarcoale, ca deja ma simt ca-n bancul cu Itic si zidul plangerii. Sa zicem ca postarea asta e vocea bubuitoare care se-aude a mia oara cand Itic se jeluieste ca nu castiga si el niciodata la loterie: „Da-mi o sansa, Itic! Joaca!”

7 responses »

  1. :) Mama, Smilla, ce fain mi-ai citit in suflet!! Eu n-am vecine cu cocuri (cu co?… oh, well!) impresionante, dar povestile mele tot pe o tablie in cap le scriu, ca pe foi de hartie sau pagini de word nu reusesc sa le pacalesc sa se lase asternute! Poate-o fi vorba de un ‘Sesam, dechide-te!’, vreo vorba de duh, ceva… Ce stiu eu sigur e c-o sa joc! ;) That’s for sure! Sper sa ne citim la pensie!

  2. Chris, am auzit la o emisiune cum a aparut „Twilight” si toata nebunia cu filmele alea cu vampiri : o doamna cu vro 2-3 copii, casnica, a visat intr-o noapte povestea cu vampiri si a doua zi a luat laptopul si s-a apucat sa-si scrie visul, in prima faza…dupa care a dezvoltat…si restul e istorie.

    Hai, scrie, stim ca vrei :)), ce mai astepti?

  3. @Rita – sper sa ne citim si inainte de pensie :) Sa stii ca m-am gandit la tine cand am scris textul asta. Tu scrii asa de bine ca zau ca nu stiu ce mai astepti!! >:d<

    @Vecinica mea draga, poti sa stii daca chiar asa s-a intamplat? Oricum cred ca e mai usor sa scrii cand n-ai nimic de spus, sau cand ai o reteta pe care o aplici. De aceea, lenesa cum sunt, ma tot gandeam si eu sa "take the easy way". :*

  4. De mult ma mir cat de talentati sunt unii autori de bloguri si ma gandesc ca toti ar trebui sa scrie carti pe care sa le publice. Tu esti cu siguranta unul dintre bloggerii cei mai talentati, eu vin prima pentru autograf!! Scrie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s