Cam ploua

La teatru, la Palatul Copiilor, „Tango final„, o piesa cu Maia Morgenstern si Tudor Aaron Istodor. Sunt frumosi mama si fiul, impreuna, ea dramatica in rolul ei de fosta stea de cinema, el – un ziarist impiedicat, intimidat de marea doamna. Piesa se joaca de multa vreme, dar abia acum am auzit de ea si-am ajuns – printr-o intamplare – s-o si vad. Mi-a fost greu s-o urmaresc, fiindca in capul meu se teseau tot felul de povesti; ma gandeam la filme vechi si la scene dramatice, la o piesa de teatru pe care-am citit-o cand eram copil si din care nu-mi amintesc decat felul in care eroina principala confunda viata cu scena si la Don Quijote. Am admirat-o pe Maia M. pentru eleganta ei si gratia cu care se misca si pentru volumul vocii, care trecea de la soapta la bubuit de tunet in fractiuni de secunda. Impresia mea e ca cei doi au facut un spectacol bun dintr-o piesa slaba.

Iluzia scenei ne-a fost spulberata in repetate randuri de cate un „Nokia tune” insistent (probabil ca nu acelasi). Nu-mi pare rau ca am mers – mi-a placut sa-i vad pe cei doi pe aceeasi scena si sa-mi amintesc povesti. Dar, cumva, ma gandeam azi, parca tot mai mult imi place sa citesc dramaturgie decat sa merg la teatru. De ce oare?