Niebla

Standard

A coborat ceata peste cladirile de vizavi si le-a transformat in fantome. Ma uit acum dupa luminile de la geamuri (putine, dealtfel) ca sa pot reconstitui conturul blocului pe care-l vad clar in alte zile. Acum pare mai inalt, parca nu se termina niciunde. Din casa de langa el n-a mai ramas decat o reclama luminoasa. Iar eu, incercand sa-mi refac in minte peisajul atat de familiar, ma gandesc de-a valma la ceturi trecute; la Budapesta si la Filiasi – amandoua locuri unde aproape c-a trebuit sa cobor din masina sa pipai soseaua, ca sa nu ne trezim cumva in camp, respectiv in Dunare. Vedeam din cand in cand lumini vagi de la masinile care veneau din sens opus… si cam atat. Mai eram pe drum? O luaseram deja pe aratura? Eram in ceata total.

Prima impresie cand te uiti e sa spui ca e geamul murdar, aburit poate. Dar ceata nu se risipeste stergand geamul. Ea e dincolo de geam. Si n-o poti „taia” cu nimic. Trebuie sa astepti sa se ridice.

Poate sa fie destul de stresant sa te simti asa, in ceata. Pana la urma ne plac lucrurile clare. Ori laie, ori balaie, ce ma bagi atata in ceata. Ceata creeaza confuzie si disconfort. Poti sa inaintezi prin ceata, dar cu maxime precautii si nestiind daca esti in directia cea buna, sau urmeaza un plonjon de la inaltime (in cazul meu, Arpad Hid) in vreun fluviu fara fund din care iese numai cine stie sa inoate.

Cand ies sa ma plimb fara tinta imi place ceata.

Cand o contemplu de la fereastra camerei.

Cand imi ascunde peisajul familiar si-mi lasa loc de inchipuiri.

Ceata, ca si zapada, te face sa vezi lumea cu alti ochi.

Dar iti cam pune bete-n roate cand te grabesti sa ajungi undeva anume.

Voua va place ceata?

Anunțuri

12 răspunsuri »

  1. i love it. locurile familiare sunt mai interesante in ceata, nu se vad toate detaliile (de multe ori urate), ca sa nu mai zic de cat de bine arata parcurile in ceata, ai senzatia ca poti merge la infinit pe sub copaci, nu ca ar fi doua blocuri mari la 100 de metri :)

  2. e un film frantuzesc vechi cu piere etaix si jean gabin in care se tot plimba ei prin ceata (asa se sinumeste) noaptea prin paris si intalnesc cand fel de fel de personaje si intamplari ciudate care par un fel de parabole – grozav. pe vremea aia frantujii inca mai erau frantuji – adica un popor subtil si galic nu niste neamuri proaste a la sarkozy sau care-i imita prost pe americani – parerea mea –

  3. Acum vreo șase ani, eu și Cătă ne-am întors de la Chișinău pe ceață, sus la cucurigu într-un autobuz cu etaj unde am ocupat chiar locurile din fața parbrizului. Cursă de noapte. A fost ireal să privești bucățile de peisaj în aceste condiții, puțin înspăimîntător să te gîndești ce pericole îți poate rezerva șoseaua, foarte nepractic fiindcă era zona cea mai friguroasă din tot autocarul. Per total, o exsperiență greu de uitat.

  4. Daca nu sunt in avion sau la volan, imi place foarte mult ceata. Imi plac copacii de toamna, in galben si ruginiu, rasarind din ceata si cladirile vechi care par violet seara, daca se lasa ceata. Cred ca mi se trage de la un calendar cu Praga, unde aveam o imagine superba cu celebrul pod in ceata.
    As putea sa scriu mult despre ceata, asa cum a scris Martin Page despre ploaie, intr-o carte pe care ti-o recomand: Despre ploaie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s