Decemvrie

A venit iarna din ziua intai a lunii. Parbrizul, bocna. Am asteptat un sfert de ora sa se dezghete, dupa primele 10 minute reusind sa grabesc oarecum procesul racaind gheata cu un card de membru in clubul skoda pe care-l aveam prin masina. Racleta, bineinteles, e acasa la ai mei. Cine s-a asteptat sa vina iarna asa, dintr-o data? Eu nu.

Am fost la mare de 1 decembrie. Marea era cenusie si frumoasa si singura. Am numarat doar doi temerari care-si mai facusera drum spre plaja miercuri la pranz. Nu e prima data ca merg la mare iarna, asa ca n-am fost prea suprinsa de pustietatea deprimanta care domnea in Mamaia sau Navodari, nici de vantul rece. De fapt nici nu mi s-a parut asa de frig cum ma asteptam, chiar daca alergia a fost de alta parere.

La intoarcere, pe autostrada soarelui devenita autostrada poleiului, am alunecat cu toate rotile mele de iarna cu tot (da, stiu, n-are legatura) si-am aflat din experienta proprie sensul cuvantului „tamponare” in context rutier. La volanul celeilalte masini era o doamna tare draguta, cu care intre timp m-am imprietenit, bucuroase amandoua ca am scapat ieftin, la ce puzderie de masini cazute-n sant vazuseram (si-aveam sa mai vedem pana la Bucuresti, caci eram pe la km 23). Cand am ajuns acasa se inchisese autostrada din pricina unui pod de gheata.

Mi-a fost „frhica” cu adevarat abia in momentul cand am coborat din masina sa vad consecintele ciocnirii si era sa ma intind pe jos ca Bambi pe patinoar. Am avut cateva flash-back-uri cu mine depasind camioane 10-20 de km mai in spate. Acolo nu era inca gheata, totusi. Si mi-am amintit de celalalt drum al meu pe polei, in ianuarie, tot pe o autostrada, A1, cu codul galben desenand spaghete pe parbriz si gheata sub zapada si noapte.

Decemvrie a inceput in forta, n-am ce zice. Si nici anul asta iarna nu e ca vara.