7 lucruri pe care nu le stiu despre mine

Standard

Bine, nu asa era titlul. De fapt trebuie sa spun 7 lucruri pe care nu le stiti despre mine si asta va sa zica, implicit, ca trebuie sa fie si [oarecum] bomba, altfel jocul n-are farmec.

Degeaba va spun eu ca 1. am mancat cartof copt la pranz, 2. azi am luat metroul pana la unirea, 3. m-am trezit la 6:45 si tot asa pana la 7, am o senzatie ca nu de-aia mi-a pasat Ina leapsa, ci sa afle my deep dark secrets pe care intr-un moment de ratacire m-as apuca sa le debitez pe blog.

Deci, iata:

1.  Am fost concediata pentru incompetenta de la unul din primele mele joburi. Aveam 19 ani si traduceam site-uri web pentru o firmulita de apartament. Dupa vreo trei luni am fost chemata in bucatarie si concediata fara drept de apel, nu inainte de a mi se expune pe larg motivele pentru care sunt incompetenta (unul dintre ele era ca nu am acces nonstop la internet – vorbim de anul 1998!). M-am simtit atunci tare umilita si am suferit crunt ca trebuia sa predau telefonul mobil, primul mobil pe care l-am avut vreodata, pe nume Thomas [marca Ericsson].

N-am suferit prea mult, totusi, fiindca la scurta vreme firma a dat faliment. O data cu mine mai fusesera concediati in acelasi mod jignitor si alti angajati, mult mai vechi.

2. Am participat la concursul „Stii si castigi”. Miza era de vreo 30 de milioane si-am pierdut rusinos. Bine, am castigat o suta de mii, dar asta in conditiile in care fiecare din contracandidatii mei a plecat acasa cu multe milioane. Cand m-am dus la protv dupa bani, angajata de la casierie m-a intrebat de ce am batut drumul pentru o suta de mii. I-am zis ca eram in zona oricum :))

Concursul mi-a adus totusi si cateva beneficii: doamna de la machiaj mi-a impartasit niste trucuri foarte folositoare (si m-a machiat demential!) si, fiind difuzat in anul 1997 cand eu tocmai intrasem la facultate, mi-a asigurat inca de la inceput o cota de simpatie in randul bibliotecarelor din Pitar Mos. Or stim cu totii ca bibliotecarele in facultate erau extreeem de importante!

3. Nu am certificat de nastere. In 2002 am depus actele la o primarie din Madrid pentru casatorie, inclusiv certificatul de nastere in original. Cand nunta s-a anulat, am avut mult de furca sa-mi primesc inapoi actele. Certificatul mi-a sosit rupt si in scurta vreme l-am si pierdut. In cei 8 ani care au trecut de atunci m-am „scos” in repetate randuri cu copii legalizate dupa certificatul vechi. Fiind legalizate, nimeni nu mi-a mai cerut originalul.

4. N-am memoria numelor. Cand trebuia sa-mi fac buletin, in 2001, m-a trimit tata cu o spaga mica la doamna de la politie, fiindca deja trecuse o luna si nici gand sa-mi iasa si mie nenorocitul de act de identitate. E in lucru, reveniti, mi se spunea. Bine, revin, cu spaga pentru doamna Andreea. Pana la politie am uitat cum o cheama, asa ca am intrat cu tupeu in odaile din dosul ghiseului si-am fluturat cu gratie un buchet imens de flori si-un carton de prajituri pentru doamna Mihaela! Nu lucra nimeni acolo cu numele asta, dar treaba s-a rezolvat pe loc. Am lasat si eu mica mea ofranda cui s-a nimerit.

5. Am luat primul premiu I in clasa a 12-a. Primul si ultimul, fireste. In scoala generala n-a fost chip sa ajung mai sus de premiul 3 (cu media 9,89), pe care-l imparteam cu o gasca destul de mare. In liceu am ajuns si la premiul II, intr-a 10-a si-a 11-a. Abia cand nimanui nu i-a mai ars de premii, am ajuns si eu sa fiu prima, cu media 9,36.

6. Am mancat un iepure pe care-l cunosteam. Nasul meu crestea iepuri. Intr-o zi mi l-a prezentat pe Hasi, cu care m-am jucat si mi s-a parut tare dragalas. La pranz nevasta lui ne serveste o carne ca de pui, dar mai ciudata. Era Hasi. De-atunci nu pot nici sa mai concep ideea de a manca vreodata iepure. M-am simtit de parca mi-as fi mancat o parte a corpului sau pe frate-meu. Groaznic. Si-acum mi se face pielea de gaina.

7. Am capul spart in diverse locuri. Se pare ca aveam un talent sa-mi sparg capul cand eram mica. Am o cicatrice in frunte si cateva altele prin par. Mama pretinde ca daca m-as tunde zero toata lumea ar acuza-o de neglijenta.

Asta a fost tot. Mai am si altele aici.

Dau leapsa la cine-o vrea, dar mai ales lui Vaio.

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. Super postul, m-am amuzat teribil, mersi :)) mai ales la faza cu „am mancat un iepure pe care-l cunosteam”. Ma alatur si eu nemancatorilor de Bugs Bunny, n-as putea. Si de asemeni eu nu mananc oaie (decat din greseala mi s-a intamplat) din acelasi motiv ca tine…nasul meu avea oi si miei cu care ma jucam pana crapau matzele, vorba aceea, dupa care le vedeam despuiate-jupuite si intinse pe gard… :(( oile, nu matzele.

  2. ugh…si eu am o trauma din copilarie care include un urechiat mic si pufos. circumstantele cam aceleasi doar ca eu am aflat peste vreo 2 ani de la masacru ca am mancat un iepuras de care am avut grija cateva zile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s