Nimic nu vrea să fie altfel decât este.

Standard

Lucian Blaga – Încheiere

Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.

Cu foaia această închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumânarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?

Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.

Lucian Blaga – În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.

Tot mai departe sovăi pe drum –
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.

Marin Sorescu – Actorii

Cei mai dezinvolti – actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

Nichita Stanescu – Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

Tudor Arghezi – Inviere

De cand mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine.
Nu stiam ca ma voi vindeca de mine, cu tine.
Vorbele, gandurile, impletirile crezusem ca-mi ajung.
Nu stiam. Mi-au zvacnit umerii, mi-au crescut bratele:
fusesem ciung.

Mi-am simtit coapsele, gleznele, spinarea, tari ca un luptator.
M-am vindecat si m-am nascut, sarutandu-ti talpa unui picior.
Fusesem slabanog, fusesem orb, ratacit
Intre uragane, miazanoapte si rasarit.

Mana-ti atarna-n nisip si pietris,
Linsa de valul curmezis
Care vine-mblinzit sa-ti pupe unghiile, inelele si-o bratara,
Zale rupte, firimituri de coifuri si de scuturi,
O poala de odajdii argintii si fluturi.

Pentru leacurile din macesii sanului tau
Am infruntat mania lui Dumnezeu.

Vezi? Corabia din zare pluteste lin, plecata pe sfert,
Plumbuita ca intrun namol de cositor fiert.
Merge marea, merge cerul impovarat de stele.

Numai corabia si noi ne-am oprit intre ele

Ionel Teodoreanu – Joc de iarnă

Oraşul era acelaşi
Exact
Halucinant de intact
Vitrinele toate,
Gălbui luminate,
La fel desuete şi decolorate
Pe străzile goale
Aceleaşi! cu umbră în ele şi şoaptă ferită perechi provinciale
Alene ningea,
Dar cădea cu vechimi noua nea,
Turbure, sură, deasă,
Ninsoarea sporea îmbulzită, lânoasă
Din ea.
Iarna în alb  mătăsos ca o raclă-o mireasă.
Copii
Clădeau un om de omăt cu vrăbii în pumni şi în glasuri zurlii.
Lunar
Omul creştea bulbucat şi cu ochi ca de zar.
De ce
Îmi vine deodată atâta pustiu de melancolie?
Ai cui sunt? Ai mei?
Genunchii aceştia grei?
Iată-mă alb ca o navă în ceaţă,
Ivit în oglindă, faţă în faţă.
Cine e omul acesta nins?
M-am scuturat de omăt,
Dar nimic nu cădea fumuriu
De pe fiinţa nălucă, pe pragul pustiu
Eram eu – nu nins –
Singur, bătrân, învins.

Neauzit de încet,
Moartea clădise din mine un om de omăt.

Mircea Dinescu – Jupânu’

Intr-o vineri, pe la prinzul mare,
rapita se-mbolnavi de galbinare,
câinele se scoroji sub masa
si-ncepu să ploua din mireasa.

Nu mai chiuiti ca nu-i a bine,
vine cineva dar nu stiu cine,
merge undeva dar nu stiu unde,
stati si voi prin santuri ca va tunde.

Biv-vel-Vierme-i, chiar Jupinu’ nostru,
ne-a tocit în miini la popa-prostu
si acum prin aerul de-amiaza
ca ne-o chinta sparta ne fileaza.

Mircea Cartarescu – Mica elegie

iubeste-ma, pentru ca si eu te iubesc,
tine la mine, pentru ca si eu tin la tine,
soarele e galben, cerul e albastru, norii sint albastru deschis,
deci, draga, sa ne bucuram de viata

…pina nu se rupe funia de argint,
pina nu se sfarima vasul de aur…

cimpiile sint verzi, soselele sint prafuite
dealurile sint aurii, viaductele de caramida respira,
tu esti o fata buna la sfirsit de concediu
mama ta e o femeie de treaba.

incearca sa te porti frumos cu mine, sa nu ma chinuiesti,
sa nu dai friu liber agresivitatii din tine;
nu te gindi neaparat la maritis, lasa lucrurile sa curga,
iar cind faci dragoste, nu te gindi ca faci dragoste.

m-am saturat de amoruri cu pandalii–
cred ca si tu ai avut experiente din astea: muscatul pernei, ore si
ore de tenis doar ca sa uiti
telefoane la care tremuri ca pus in priza – s-au dus dracului
zilele alea, s-a dus psihi-mu, coritaki-mu…

deci iubeste-ma, pentru ca si eu te iubesc,
tine la mine, pentru ca si eu tin la tine,
si chiar daca n-avem bani deocamdata, sa ne bucuram de placerea
de a iubi, si sa ne grabim sa traim,

…pina nu se rupe funia de argint,
pina nu se sfarima vasul de aur…

George Bacovia – Ninge

Când iar începe-a ninge
Mă simt de-un dor cuprins.
Mă văd, pe-un drum, departe,
Mergând, încet, şi nins.

Sub streşină, cerdacul
Se-ntunecă mâhnit;
Stă rezemată-o fată
De stâlpu-nzăpădit.

Nichita Stanescu – Cantec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Marin Sorescu – Simetrie

Mergeam asa,
Cand deodata in fata mea,
S-au desfacut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Si altul la stanga,
Dupa toate regulile simetriei.
Am stat,
Am facut ochii mici,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit,
Si-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea).

Am mers pe el cum am mers,
De prisos sa mai dau amanunte.
Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua
Prapastii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat in cea din stanga,
Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vant,
Gramada cu mine in cea din stanga,
Care, vai, nu era cea captusita cu puf!
Taras, m-am urnit mai departe.
M-am tarat ce m-am tarat,
Si deodata in fata mea
S-au deschis larg doua drumuri.
„V-arat eu voua !” – mi-am zis –
Si-am apucat-o tot pe cel din stanga,
In vrajmasie.
Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era
Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica.
Si la prima rascruce
M-am daruit cu toata fiinta
Celui din dreapta. Tot asa,
Celalalt trebuia acum, celalalt…
Acum merindea imi e pe sfarsite,
Toiagul din mana mi-a-mbatranit,
Nu mai dau din el muguri,
Sa stau la umbra lor
Cand m-apuca disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scartaie si maraie impotriva-mi,
C-am tinut-o tot intr-o greseala…

Si iata in fata mea iar se casca
Doua ceruri :
Unul in dreapta.
Altul la stanga.

my inspiration

7 responses »

  1. Sorescu nimic nu stie.
    Ca acolo unde este simetrie.
    E „tot gresit”, ca cel ce scrie.
    Isi face singur simetrie.
    Acolo unde e si vietuire.
    „nimic” sa faci, buna povatuire
    dar „ceasul” este marturie.
    ca viata-i grea , nu poezie.
    de drumul bati prin simetrie.
    Deci fi atent la sfatul meu.
    Ca ceasul spune cand e greu.
    Tic-tac, tic-tac mereu.
    De stai si cugeti va fi greu.
    Ca acolo unde este simetrie.
    E oare o alegorie.
    Sorescu chiar nimic nu stie ?
    Ma-nebunit atat simetrie…

    By Catalin Festila ;)

  2. poezii 8 martie :

    „Placut e sa inveti o alta limba
    Ah din ochi dulci si buze de femeie
    Cand tineretea pe-amandoi va-nnnimba
    Ce bine stie lectii ea sa-ti deie
    Tu cum asculti! Ce zambete se schimba
    Chiar de gresesti ori de pricepi crampeie”
    D.J. C II 164

    „E omul fenomen neinteles
    Si minunat peste masura
    Dar , vai , placerea e-un pacat ales
    Pacatul-o placere ce se fura
    Dar nici nu stiu ce drumuri ti se tes
    Spre glorie , iubire , aventura
    Ori catre niscai fara pret comori
    Caci telu-abia de ti-l atingi si mori.”
    D.J. C I 133

    „Caci pe Adam si Eva izgonirea
    Din rai i-a invatat sa se sarute
    (Cum le-o fi fost convietuirea
    in valul inocentei absolute?)”
    Byron

  3. Preferata mea, Cuptor, de G. Bacovia

    Sunt cativa morti în oras, iubito,
    Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
    Pe catafalc, de caldura-n oras,
    Incet, cadavrele se descompun.

    Cei vii se misca si ei descompusi,
    Cu lutul de caldura asudat;
    E miros de cadavre, iubito,
    Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

    Toarna pe covoare parfume tari,
    Adu roze pe tine să le pun;
    Sunt cativa morti în oras, iubito,
    Si-ncet, cadavrele se descompun…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s