Nu ma pricep la muzica clasica si nici nu par sa fi inceput macar sa ma pricep mai bine de cand merg cu oarecare regularitate la Ateneu, vinerea. Am avut in clasele 5-8 diriga de muzica cu care am facut o gramada de teorie muzicala si istoria muzicii, insa fara auditii, deoarece era complicat sa tot care pick-up-ul la ore. Astfel incat am o vaga cultura muzicala, am auzit de X, Y si Z, dar foaaarte greu ii deosebesc doar auzind muzica. Imi place ce-mi place si nu-mi place ce nu-mi place. Dar cata incredere pot sa am in gusturile mele needucate? Si, pe de alta parte, cata incredere in gusturile, altora, mai educate, dar personale?
La Ateneu se aplauda indelung de la o vreme. Uneori in picioare, aplauze interminabile, strigate de bra-vo! Uneori aplaud si eu, alteori nu-mi vine. Pur si simplu nu mi-a spus nimic interpretarea respectiva, am reusit eventual sa-mi fac in cap lista de cumparaturi pentru maine si sa mi-aduc aminte ca n-am platit telefonul, dar muzica mi-a trecut pe langa ureche. In jurul meu insa se aplauda frenetic si ma gandesc o clipa ca poate oamenii aia stiu ceva ce eu nu stiu. Ca sunt, totusi, ignoranta. Dar ma duc la sala radio si e la fel – aplauze nesfarsite pentru niste interpretari deloc iesite din comun. Sa fie un obicei nou? Le place oamenilor sa aplaude? Exista ascunsi in sala „aplaudacii” care dau tonul iar si iar cand vad ca furtuna risca sa se stinga? Sau cei din sala nu mai stiu cand sa se opreasca?
Azi, in timpul concertului de Chopin dirijat de nepotul lui Josep Carreras, m-am gandit la oamenii din sala. Vedeam o multime de capete, unele se miscau in ritmul muzicii, capete de oameni care venisera sa sada o ora jumate intr-un loc unde alti oameni scoteau din niste instrumente numite muzicale sunete adunate intr-o forma care se numea concert de Chopin, apoi intr-o alta numita suita Tricornul de Manuel de Falla. Care era diferenta dintre cele doua insiruiri de sunete? De ce mai asculta lumea muzica clasica? Si cum se numea muzica clasica inainte sa devina clasica? Cred ca se numea muzica, pur si simplu.
Habar n-am; m-am intrebat ce caut acolo, caut in cel mai propriu sens al cuvantului. Ce sper sa gasesc: o distractie, un moment de liniste in care sa-mi fac in cap lista de cumparaturi (liniste, vorba vine, poate linistire), o gadilatura de orgoliu ca iaca-ma-s la Ateneu? Si probabil ca toate aceste lucruri si inca ceva: caut sa inteleg ce are sa-mi spuna muzica, insa esuez adeseori in lista de cumparaturi. Apoi aplauze, aplauze, interminabile, bra-vo. Ce-am pierdut?
Ce inseamna sa asculti „superbul concert” intr-o „interpretare de exceptie”? Cine stie acel concert altfel decat intr-o interpretare sau alta? Daca stii sa citesti note, ceea ce eu nu stiu, probabil ca ti-l interpretezi in cap. Daca nu, asculti orchestrele care-l interpreteaza. Daca te tin urechile, le si distingi. „Exceptia” de care vorbeam imi inchipui ca se coreleaza cu emotia transmisa, pentru ca tehnica, fie ea si de exceptie, tot tehnica ramane. „Exceptia” cred eu ca e diferenta intre oameni care-si fac treaba si oameni care pun suflet in a-si face treaba. Si mi se pare nepotrivit sa tratam fiecare concert ca si cum ar fi o exceptie.
Sunt ignoranta si mi-e greu s-o recunosc, identificata cum sunt cu masca mea de stie-tot. As vrea sa stiu sa ascult muzica fara sa ma duc cu gandul la lista de cumparaturi. Daca aveti vreun sfat, please share. Iar daca aveti vreo idee de ce de la o vreme se aplauda enorm la muzici obisnuite, astept comentariile voastre.
Puzzle 
Apropo de JOSEP Carreras, uite ce face cand vede un reporter sportiv in direct la TV:-D
hahaha, am zis eu bine Josep :)
Si care-i problema daca nu-ti inspira nimic muzica clasica? Eu zic ca nu-i obligatoriu sa-ti placa ceva, fie si un gen considerat „fin” si „ales”. Eu una descopar ca imi place din ce in ce mai tare, de unde cand eram mica nu ma atragea de fel.
Oamenii aplauda din o mie de motive, fiindca-s impresionati de nu stiu ce star pe scena sau pe langa…fiindca-s buni cunoscatori si isi dau seama ce dificila e o tema care tie ti se pare oarescare…fiindca or fi asistat la alte concerte care nu erau bine inchegate, cine stie. Sau chiar e o moda :), daca tot te-ai prezentat la Ateneu sa pari si cunoscator ;).
Eu am ascultat un violonist rus acum vro 2 luni, ieseau scantei la propriu din vioara aia saraca, chiar a interpretat foarte bine, cu ‘patos’ :)).
Eu zic ca gustul pentru muzica de genul asta vine cu cultura muzicala pe care ti=o formezi, adica dupa ce asculti vreo 100 de alte genuri, vei aprecia si genul clasic, si cu experienta de viata pe care o ai, ca sa poti sa relationezi cu povestea muzicii.
Daca ai chef, iti recomand linkul asta:
http://www.radioclassique.fr/
Geo
Merci, vecina. Nu cred ca e o problema sa nu-ti inspire nimic muzica clasica, depinde si de compozitor si de starea ta de spirit atunci cand asculti. Iar gustul se cultiva, bineinteles.
Chris dragă, de cînd am aflat că mergi la Ateneu am fost convinsă că ești cunoscătoare și pasionată de clasică (eu una îmi zic mereu că mi-ar plăcea să apreciez mai mult clasica și jazz-ul, care-mi spune și mai puține). Practic mă bucur cînd o anumită piesă sau interpretare chiar îmi place. Mi s-a întîmplat acum vreo 15 ani să primesc un abonament la Festivalul Enescu, am ascultat multe concerte atunci și, între plăcere și plictis, mi-a venit să țopăi la Anotimpurile lui Vivaldi interpretate de Gidon Kremer și orchestra lui Kremerata Baltica (eram ofticată că tre’ să stau înțepenită pe scaun) și am rămas impresionată de Misha Maisky care nu mai contează ce cînta. Oamenii ăștia chiar puneau suflet, vorba ta. Acum îmi place André Rieu, are unchiu-meu o serie de DVD-uri și la spectacolele lui e chiar indicat să te scoli în picioare și să dansezi. Uite, de exemplu: