Sub cerul instelat de martie am asteptat in seara aia un taxi care nu mai venea si nu mai venea si nu dadea nici un semn c-ar veni, drept care s-a vadit necesar sa sun la compania care se laudase ca mi-l trimite si sa-i intreb unde umbla indicativul 96.
– A fost, doamna, colegul 96 a dat cinci minute, a stat sapte si a plecat. Nu, nu se mai intoarce. Nu n-am alta masina.
Bun asa, sa chemam dara firma concurenta.
– Buna seara, o masina va rog, numarul 7, Christina.
Patru minute, cinci minute, alt telefon, alta companie de taxi, alte minute, vant si cerul instelat de martie.
– Doamna, am sunat la dvs si mi-ati spus sa astept o masina in 5 minute. Au trecut zece si n-a venit nici o masina!
– Ce strada?
Spun strada. Se aud voci, dispecera sopteste „N-a ajuns 216, ia intreaba si tu strada.”
– Ce strada? rasuna alta voce.
– Tot aia pe care i-am spus-o si colegei, multumesc! pufnesc eu indignata.
Alt 94xx sau 96xx, alta dispecera cu voce metalica, alte cifre – indicative si minute. Degeram in strada deja de vreun sfert de ora, caci Stela, viteaza, imi tine companie, invelita in haina mea de schimb si mai mult desculta decat incaltata. Nici de data asta nu am noroc, caci colegul nu apare, becul de pe strada se aprinde si se stinge ritmic, stelele stralucesc, vantul bate si amandoua ciulim urechea cand trece vreo masina.
– Buna seara, am cerut un taxi si n-a ajuns, la comanda, Christina…
Nici o explicatie. La urmatoarea firma la care sun nu au masini, la a patra (sau a cincea, cine le mai numara?) nu raspunde nimeni, stau o clipa cu ochii ficsi in telefon si cuget dac-o mai exista Mavi Taxi (ajungem la concluzia ca nu mai exista, sau cel putin ca nu i-am mai vazut in ultima vreme prin oras), un nou telefon, alta dispecera, alta muzica pana astept sa-mi caute un „coleg” in apropiere, voci amestecate, Colentina, Podul Grand, sa se duca cineva pe Aleea Lacramioarelor la doamna Elena unu-patru cu scara ana, doamna Elena si-ntr-un final imi primesc si eu cele doua numere asteptate si convorbirea se intrerupe.
Acum cativa ani la o iesire cu o gasca de amici in beraria Becker Brau am reusit sa chemam la comanda patru taxiuri de la firme diferite, desi aveam nevoie doar de unul. Semnalul era prost si ni se tot intrerupea, drept care abandonam taxi meridian si sunam la cristaxi sau speed sau national sau cobalcescu sau ce mai era pe acolo. Cu rezultatul ca, atunci cand masinile au inceput sa vina sir, ne-am urcat in prima si i-am lasat pe amicii ramasi la berarie si pe chelneri sa se descurce cum or sti cu ceilalti trei taximetristi care au intrat la bar sa intrebe de domnisoara Christina, la comanda.
Seara in care topaiam in fata numarului 7 asteptand un taxi care nu mai venea mi s-a parut razbunarea – peste ani – a acelui moment din Becker Brau.
P.S. Si, bineinteles, in cele din urma am reusit sa ma urc intr-un taxi, care m-a adus acasa fara alte incidente. Nu-mi explic totusi cum masinile a trei sau patru companii n-au reusit sa ajunga la comanda in seara aia. A fost ciudat si m-am simtit putin ca intr-un film, sau ca la camera ascunsa.
Puzzle 