te cambiaría por cualquiera

Standard

Taximetristul care m-a dus intr-o zi acasa mi-a spus ca el nu suporta sa primeasca ordine de la clienti. Mi-a impartasit totodata si informatia confidentiala ca pe Regina Elisabeta si pe recent-inchisul-complet bulevard Dacia au voie sa circule in voie taxiurile si multe drumuri s-ar putea scurta pe aceste artere mereu pustii, „dar nu le spun asta la toti clientii, ca pe unii nu vreau sa-i duc pe unde vor ei!”.

Exista anumite ore din zi cand cererea de taxiuri e mare si pentru sofer e important sa aiba acces la cat mai multi clienti, de aceea ia curse lungi sau scurte si se strecoara ca un sarpe pe scurtaturi ca sa duca rapid clientul si sa ia alta comanda. „Dar in ziua aia am avut un domn foarte autoritar si-am preferat sa stau cu el in aglomeratie si sa pierd ora aia, decat sa-l duc pe unde voia el. Eu nu sunt soferul lui, nici servitorul nimanui.”

In vreme ce sunt de acord cu acest domn (cu care am avut o conversatie interesanta, din care am aflat inclusiv despre celebrul „acord global” de care uitasem de douazeci de ani) ca tonul face muzica si ca un job in domeniul serviciilor nu te transforma in servitorul nimanui, am totusi senzatia ca greseste sau ca se pacaleste singur atunci cand reactioneaza violent la „ordinul” clientului prin a face tocmai invers.

Eu seman cu acest sofer de taxi pe care-l judec aici. Nu imi place sa primesc ordine de la nimeni, desi ador sa servesc din dragoste. Problema este, sigur, una de respect. Atunci cand latri ordine si te astepti sa ti se indeplineasca nu respecti omul din fata ta, libertatea lui.  Uiti ca fiecare om are o inima. Dar acelasi lucru se intampla si atunci cand raspunzi cu aceeasi moneda si totul se transforma intr-o noua interactiune cauzatoare de frustrare, ori posibil chiar intr-un conflict. De ce sa nu discuti? De ce sa nu gasesti o solutie? De ce sa nu folosesti limbajul articulat pentru a-i comunica interlocutorului autoritar ca tonul sau te deranjeaza?

Fiecare om are o inima. Saptamana asta a trebuit sa-mi repet aceasta mantra de multe ori.

Fiecare om are o inima si pentru diferite motive si-o ascunde asa de bine, incat ajunge sa uite el insusi unde-a pus-o „bine”. Numai copiii umbla cu inimile la vedere.

Nu stiu unde vreau sa ajung cu textul asta. La suferinta pe care o cauzam celor din jur fara sa ne dam seama. La vorba elevei mele Edith, „the child eats, and eats, and eats, but at some point he will throw up.” La cat de usor e sa fii rece, indiferent, taios, punand nervii proprii deasupra nervilor celorlalti si cat de greu greu greu e sa fii calm, bland, intelegator, orientat spre solutie, nu spre conflict. Sa deosebesti lucrurile mici de cele mari.

Mariza are un cantec care-mi place si acest cantec zice:

Há palavras que nos beijam
Como se tivessem boca

Exista vorbe care ne saruta

De parc-ar avea buze

Putem sa transformam competitia in colaborare, conflictul in solutie si vorbele in sarutari. Dar vrem, sau e in firea noastra sa cautam samanta de scandal?

Nu stiu. Voi ce credeti?

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Buna seara Christina,

    Ce-mi place… „copiii umblă cu inimile la vedere”. Și cât de adevărat ai spus, pentru că, pentru ei, altele sunt lucrurile importante. Ce păcat că nu putem să rămânem cu inima copilului care-am fost când ajungem la maturitate – ipoteza nu e strict valabila pentru toată lumea, vorba lui Brâncuși :) – , dar cel puțin putem să judecăm matur și să aplanăm, nu să alimentăm, un conflict aflat în stadiu incipient. Eu cred că fiecare om care are un job considera că îl cunoaște, pe cât posibil, bine. Ce vreau să spun cu asta? Că omul cunoștea mai bine decât tine, poate, rutele pe care le străbate în fiece zi, și aici vin în susținerea argumentației mele chiar cu vorbele-ți proprii din al doilea paragraf al istorioarei. Și mai cred că, a considera din partea ta că a-ți face cineva un serviciu seamănă cu un… ordin, e total nejustificat. Sau, poate, gresesc eu. Cred, totuși, că nu s-a răstit la tine, când a spus că va merge pe drumul știut de el, pentru că, dacă a făcut acest lucru, atunci îți dau dreptate, și în cazul ăsta puteai să iei un alt taxi…
    Existau soluții…
    Ideea e că… vorba dulce, mult aduce, iar cel care va pierde la final nu-i decât acela care va adopta o atitudine de frondă. That’s it.

    Gânduri bune,

    aleaN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s