The Shame (2009)

Standard

La festivalul de film european, ieri, filmele spaniole au avut intrarea gratuita. „Nu va vand bilet, ca e intrarea libera, ca asa au vrut spaniolii,” mi-a explicat zambind doamna de la casa.

Asa ca m-am dus sa vad „Rusinea”.

Pe scurt, aceeasi poveste ca pe imdb: un cuplu de madrileni cu bani si cam rasfatati au adoptat un copil de origine peruana. Pana sa ajunga in casa lor de design, pustiul a trecut prin alte trei familii si prin multe orfelinate din diferite parti ale Spaniei, a fost batut si umilit si, la varsta de 8 ani, e agitat, nervos si face pipi pe el cand isi pierde controlul. Asa ca mami si tati, confruntati cu un copil real cu probleme reale in locul pruncului suav pe care si-l imaginasera, decid sa-l returneze, deoarece produsul nu corespunde cerintelor lor. Actiunea filmului are loc intr-o singura zi, ziua cand familia e vizitata de asistenta sociala careia sotul a decis deja sa-i spuna ca nu mai vor copilul, dar si ziua cand copilul pleaca cu bona la dentist si ajunge in schimb intr-o mahala peruana din suburbii, unde bona – despre care aflam ca ii e mama, desi el nu stie – se lupta cu sine sa nu fuga cu el in lume.

Fiindca e descris ca o „drama psihologica intimista”, bineinteles ca in film se vorbeste mult, se sufera mult, nu curge apa, dar curge putin sange de la o buza sparta, doi pesti aurii sunt pe cale sa moara si toata lumea se framanta. Filmul nu e exceptional jucat, ba chiar e falsut pe alocuri si nimeni nu pare sa dubleze lacrimile alea care tot curg cu vreun simtamant real, insa povestea e frumoasa si scenariul sta in picioare fara s-o lungeasca sau s-o dramatizeze excesiv.

Un moment care mie mi-a placut mult a fost acela in care sotul si sotia, starniti de intrebarile indiscrete ale asistentei sociale, incep sa-si arunce „adevarul” despre toate lucrurile in care se minteau reciproc: nu-mi place cum gatesti, sora-ta e o nebuna, m-am saturat de mofturile tale, daca chiar vrei sa stii am facut sex cu Olga, mai stii cand ti-am zis ca am candidoza? de fapt am avut un avort spontan despre care n-am stiut cum sa-ti spun, muncesti prea mult, ma prefac doar ca te ascult cand vorbesti. A fost singurul moment cand mi s-au parut autentici si foarte spanioli.

La „Celula 211”, filmul urmator, n-am mai stat. Pacat, pentru ca cred ca era mai bun :)

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Eu am văzut Celda 211, deşi nu la cinema, şi nu m-a impresionat pe cât mă aşteptam. Înţeleg că, dacă n-am trecut pe listă şi „Ruşinea”, n-am pierdut mare lucru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s