Topaiala de vara (kangoo jumps)

Standard

M-am apucat iar de Saramago. Pluta de piatra. Din 2002 trag de ea si ea imi rade in nas, adica ma plictiseste iremediabil de la primele capitole. De data asta am trecut usor peste prima suta douazeci de pagini (ca o paranteza, asa le spun eu copiilor cand mi se plang ca o carte ii plictiseste, „hai ca de la pagina o suta incolo devine mai interesanta” si de multe ori imi spun ca asa e!), am ajuns la numarul 217 marcat in josul paginii si de-aici incolo adio pluta, adio Saramago, nu mai rezist!!

Merg de 4 sedinte la kangoo jumps, din nou. Si am o colega a carei indarjire ma impresioneaza. Face toti pasii corect, nu se opreste decat la pauze, iar atunci cand eu simt ca nu ma mai tin genunchii, respiratia a luat-o razna si-mi vajaie urechile, ea strange din dinti la propriu si continua, cu o expresie de incrancenare si de hotarare care ma lasa rusinata de propria mea slabiciune. Ma uit la ea pentru ca e diferita de celelalte fete avansate, care fac miscarile cu usurinta parca, zambind sau macar surazand, cu gratie sau un soi de amuzament. Ma uit la ea pentru ca ei ii e greu. Se citeste pe fata ei ca se chinuie, dar nu cedeaza. Asa am sa fac si eu cu Saramago!

In alta ordine de idei, imi place topaiala asta, la care incep sa ma pricep de-acuma si imi place, desigur, sa urmaresc celelalte figuri din sala. O vreme m-am uitat aproape numai la fetele inalte si subtiri, care imitau perfect miscarile instructorului, fara gres, fara pauza, fara sa oboseasca parca. Ma uitam la ele ca sa-mi spun ca intr-o zi voi fi si eu asa daca continui sa-mi dau duhul la kangoo, dar si ca sa-mi atrag atentia ca, pe langa ele, sunt un elefant in ghips intr-un magazin de cristale. Reuseam sa vad de fiecare data tot ce faceam gresit: stanga cand toti bateau pasul in dreapta, necoordonarea intre maini si picioare, pasi pe care nu-i intelegeam deloc si nu reuseam sa-i reproduc, lipsa de suflu cand toata lumea continua sa topaie. Cu timpul am inceput sa tin pasul si sa relaxez controlul. Stanga sau dreapta, fie, important e sa topai. Si-a venit si ziua cand m-am uitat la tipa inalta si filiforma cu admiratie, dar constienta ca structura mea este alta, dictata de genetica si alterabila doar in anumiti parametri. De atunci topai mai cu spor si mult mai cu drag. Nu ma mai compar cu nimeni, pasii imi ies mai usor, iar rezistenta creste.

Si, ca premiu, maine merg la mare :)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s