Cu alti ochi

Standard

Probabil ca anul asta am fost la teatru mai mult decat in toti cei 31 de ani care l-au precedat. Am mai invatat cate ceva despre aceasta arta careia nu mi s-a permis sa ma dedic („cine te primeste pe tine, raraita, la teatru?”), dar cu care am avut o relatie inca din clasa a VII-a, cand Ruxi monta la ea in gradina o piesa din care nu retin decat eu jucam un rol care se numea „Tanarul” si rosteam replica pe care n-o intelegeam: „Intr-un templu al Thaliei si al Melpomenei intru totdeauna ca la mine acasa!”

Nu se pune rolul „flacarile” pe care cu mari insistente l-am primit la finalul clasei a IV-a, cand toti copiii (afara de unii) fusesera distribuiti in roluri consistente de „mama”, „bunica” sau macar „vecinul” din piesa, iar eu si colegul meu Sile ramaseseram pe dinafara. Ni s-au dat, in cele din urma, doua cravate de pionier pe care le fluturam din culise si strigam „foc” „foc” ca sa zicem si noi ceva!

In clasa a XI-a, la Cosbuc, cu mult inainte sa existe trupa de teatru a liceului, un prof de conversatie australian ne-a organizat – pe noi, o mana de liceeni curiosi si curajosi – intr-o trupa ad-hoc pentru un spectacol de Craciun. Spectacolul a avut succes si-au urmat inca doua, in aceeasi formula, desi fara australianul care intre timp isi terminase misiunea in Romania. Apoi profa noastra de engleza a avut nevoie sa puna in scena o piesa pentru un masterat pe care-l facea (de regie? de traducere?) si ne-a ales tot pe noi, cei care stiam deja cum merg lucrurile, sa jucam pe scena la palatul copiilor. Si cam aici s-a oprit scurta mea cariera artistica. Nu m-a remarcat nici un impresar si, cum inca nu era la moda sa fii vedeta, cand luminile rampei s-au stins am revenit la viata de eleva, la bacalaureat si teze.

In luna iunie a avut loc la Teatrul de pe Lipscani (fost Rapsodia Romana) festivalul de teatru pentru gimnaziu si liceu organizat de scoala noastra si pe scena au urcat trupe de copii talentati, bine pregatiti, in roluri mai mult sau mai putin adaptate varstei si intereselor lor; trupe destul de numeroase, semn ca teatrul e la el acasa in scoli astazi.

Azi, desi nu e stagiune, pot sa ma duc la teatru in parcul Herastrau. Intrarea costa un leu si se joaca piesa „Si cu violoncelul ce facem?” de Matei Visniec. Am aflat despre ea de pe blogul Cristinei Bazavan. Programul de teatru in Herastrau continua si lunea viitoare, tot de la ora 19, tot cu un leu, dar cu alta piesa.

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. Ai avut o cariera remarcabila in teatru ca eleva, eu imi amintesc doar ca am fost naratorul in Scrisoarea III si ceea ce ma ingrijora cel mai tare nu era pericolul de a uita versurile, ci faptul ca trebuia sa croshetez in timp ce le spuneam. Eu aveam firul narativ, dar nu ma pricepeam sa-l manevrez pe andrele.

  2. ahhh, imi place asta cu tricotatul firului narativ :)
    tu eşti mircea, da-mpărate, unul pe faţă, unul pe dos :))

    trebuie să recunosc că la cuvintele „carieră remarcabilă” mi-a crescut inima! când mai vii în Bucureşti, te invit la o limonadă pentru asta.

  3. Multumesc pentru invitatie, te anunt cand ajung la Capitala. M-ai facut sa rad cu unul pe fata unul pe dos, asa era, chiar trebuia sa croshetez la propriu, purtam si costum popular, numai ca eram si inca sunt anti-talent la cusut, croshetat, brodat etc. Insa de dragul artei…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s