Joaca/jocul

Standard

A fost un weekend lung. Ca o saptamana intreaga. Asa l-am simtit. Azi mi-am adus aminte de ziua de miercuri si mi s-a parut departe si din alta poveste. In povestea weekendului a fost toamna, au fost culori, litere si cifre si oameni. Si am inceput sa ma uit la „Monk” de la inceput, ca sa inteleg ceva si-mi place.

Lucrand la o traducere dealtfel simpla, am descoperit din nou ce greu mi-e sa umblu cu cifrele. Daca in greaca pot acum sa citesc cuvintele cunoscute si le descifrez mult mai repede pe cele noi, un sir mai mare de 6 cifre ma ameteste complet. Incep sa le iau unu-trei-opt-zero-zero si ma incurc; era unu-opt-trei-zero-zero. Imi fug din fata ochilor, danseaza, se amesteca. Nu sunt obisnuita cu ele si nu le stiu stapani.

Balaura ne-a scos asta-seara la Caru cu Bere. M-am bucurat s-o vad si mi-a placut agitatia din restaurant, zumzetul vocilor, valsurile din difuzorul de la baie, eleganta ospatarilor. Ma feream de Caru cu Bere ca de un loc de jecmanit turistii, dar m-am inselat. E un restaurant cu un aer de Caragiale, preturi decente si mancare buna.

De cand am scris postul „grasa si frumoasa” am slabit 10 kilograme, si mai urmeaza vreo 15. Nu mi-e greu, nu tin un regim anume, doar nu mai mananc orice, oricand. Si, intr-adevar, pe masura ce reapar oase si genunchi, apare si frica de boala si de moarte. Asociez, nu stiu de ce, a fi slab cu a fi bolnav, dar doar la mine. Nu am impresia ca oamenii din jurul meu care-s slabi ar suferi de vreo boala, insa imi vine adesea sa-mi spun „e ok, esti sanatoasa, ohoho, chiar mai sanatoasa decat inainte!” cand simt teama ca ma topesc, ca ma termin. Am inceput sa apreciez marimile hainelor, sa ies din 48-50 si sa stiu ce urmeaza (in jos) dupa 44-42-40-38. Cam pe la 38 am sa ma opresc.

Si nu stiu daca legat de asocierea slabire/boala sau nu, ma gandesc mult la moarte – de la visul in care mi se vopseau in par suvite blonde „fiindca asa facem noi cu mortii nostri”, pana la Arghezi („asa e jocul: incepe cu moarte”) si la gandul pe care l-am avut pudrandu-mi imaginar nasul in oglinda de la Buongiorno, „acum pot sa mor linistita; toti cei dragi sunt bine.”

Dar e toamna si toamna e de trecere si de moarte si de melancolie, asadar un bun motiv extern sa gandesc astfel de ganduri.

Si cand zic ca astept – astept primavara!

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Ce interesant! Eu nu asociez deloc toamna cu moartea ci mai degraba cu bogatia si cromatica desavarsita! Ce poate fi mai romantic decat un peisaj cu padure de foioase, cu multe legume si cu un borcan de zacusca de ghebe (sau de peste ….hmmmm)!
    Iar cu marimile, opreste-te cand consideri tu ca e cazu’ .Felicitari pentru ambitie si mult curaj mai departe!
    P.S. Moartea vine cand vrea ea sau cand e programata! HAHAHAHAHA

  2. @ ciupercutza – sa stii ca nu mi-a fost greu deloc, ba chiar m-am amuzat constatand ce greu mi-era sa urmaresc cifrele pe facturile acelea :) te pup si eu si cat de curand bem o cafea together!

    @ vio – imi place perspectiva ta asupra toamnei :)

  3. Pingback: Marunte suparari, mici bucurii « Puzzle

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s