Cand am fost pe Transalpina

Standard

Cand am fost pe Transalpina, am pornit din Brasov. A fost amuzant, pentru ca eram sapte oameni intr-un Mercedes Vito, dintre care eu nu cunosteam decat o persoana: pe colegul meu Dan, proful de desen. Atunci am cunoscut-o si pe sotia lui si, bineinteles, pe ceilalti calatori: doi din Bucuresti si doi din Targu Mures. Pentru ca ma alaturasem acestui grup oarecum din intamplare (il auzisem pe Dan spunand ceva de Transalpina la telefon si-am sarit: mergi pe Transalpina, ce tare, de cand imi doresc – iar el mi-a raspuns: mergi cu noi? daaaaaa), o vreme am avut senzatia ca weekendul meu e acasa si ma asteapta, iar eu ma plimb nepoftita prin weekendul… altora! Dupa ce le-am impartasit tovarasilor de drum aceste ganduri, senzatia a disparut, pentru ca mi-a fost limpede ca ala chiar era si weekendul meu, desi totul se intamplase atat de repede.

Eram in septembrie, drumul a fost foarte frumos, ne-am oprit la Curtea de Arges si am vizitat manastirea, apoi am pornit spre Obarsia Lotrului, unde urma sa si innoptam.

Noaptea a cazut repede, dar cabana la care ne si vedeam cazati, aranjati si pregatiti pentru drumetia de a doua zi nu mai avea locuri libere. Se pare ca rezervarile prin telefon fusesera anulate, sau pana la urma nu se facuse nicio rezervare, cine stie? Oricum, acolo nu puteam dormi si ni s-a indicat sa pornim spre Voineasa, unde sunt cazari multe. Era noapte si, desi era doar septembrie, paream un grup de colindatori care bat din poarta-n poarta si scoala gazdele din pat. „N-avem locuri”, era textul de care deja ne plictisisem. Am urcat si coborat prin toate colturile de munte, mai la hoteluri scumpe, mai la pensiuni modeste, ba si pe la gazde care primeau calatori la ei in casa am batut, dar degeaba. De la Voineasa am fost trimisi la Valea Macesului, apoi la Brezoi si uite-asa ne indepartam de locul unde se planuise drumetia si ne apuca, incet, si disperarea, desi parca mai mult amuzamentul.

Incepuseram sa devenim superstitiosi: daca trimitem doar baietii, sa vezi ca au camere. Hai sa mearga doar fetele, ca poate avem noroc. Sa mearga Dan in fata, sa ramana soferul la masina, sa mearga doar soferul… cate combinatii n-am mai facut si in zadar!

Pensiunea Garvis avusese inspiratia sa-si lumineze tot dealul pe care trona, astfel incat am vazut-o din sosea. Era undeva in dreapta, sus, urcai pe un drum de pietris, ne-am intrebat daca merita, dar orice merita, pentru ca se vorbea deja de cortul de 2 persoane si de dormit in masina, care cum putea.

Bineinteles ca nu aveau cazare, am multumit, am pornit, masina a scrasnit pe pietre si cauciucul din spate, stanga, s-a facut praf. Ne-am dat jos, cu tot cu bagaje, si hai sa ridice baietii masina, sa caute rezerva, sa schimbe roata.

De-ar fi fost asa de simplu, n-as mai fi avut acum ce sa scriu pe blog. Rezerva nu se gasea, iar cand a fost localizata, nu se putea desface de sub masina, unde era fixata. Am asistat atunci la o importanta desfasurare de forte, iar solidaritatea masculina si-a spus cuvantul.

Era noapte, iar ocupantii pensiunii se intorceau fiecare de pe unde haladuise. Cred ca n-a fost barbat, dintre cei care reveneau cu masina sau pe jos, sa nu vina sa arunce un ochi la pana noastra si sa nu-si dea cu parerea despre cum s-o desface roata de rezerva. Unii s-au bagat in portbagaj sa caute o clema care „trebuia sa fie acolo”, altcineva a sunat diversi cunoscuti (si era 10 seara), patronul s-a oferit sa ne dea un numar al unui mecanic auto si cativa ne simteam utili cautand pe google „Mercedes Vito spare wheel”. Zadarnic.

Se facuse 11 noaptea si nimeni nu-i daduse de capat acestei roti buclucase. In cele din urma baietii s-au decis s-o lase pe maine si, fiindca nu puteam pleca, soferul a cerut voie sa ridice cortul undeva in spatele pensiunii, iar noi am acceptat singura camera despre care ni se spusese ca mai e libera, unde urma sa dormim 5 in doua paturi, cum om putea. Se mai vorbea si de dormit in masina, cand sotia patronului a venit spre noi cu un aer decis:

– V-am facut rost de doua camere: o sa dorm eu cu sotul in alta parte si va dam camera noastra. Nu puteti sa dormiti in masina, toata seara v-ati chinuit, vreti si voi un dus, un pat normal…

Pensiunea avea doua etaje terminate iar la al treilea, aflat inca in constructie, nu erau gata decat cele doua camere pe care le-am primit noi, pentru 90 lei/noapte/camera. Nu mai e nevoie sa spun ca am dormit neintorsi, ca a doua zi ne astepta un peisaj de vis (noi care urcaseram si coboraseram de habar n-aveam pe unde mai suntem, in noaptea aia de colinda disperata), ca roata s-a schimbat si excursia a continuat fara alte incidente.

Azi am facut curat in biblioteca si am dat peste un pliant pe care l-am luat de la pensiunea Garvis special pentru ca voiam sa scriu despre ei pe blog. Daca aveti drum pe la Brezoi/ Malaia, eu vi-i recomand!

P.S. Camerele au fost curate si spatioase, cu baie in camera, prosoape, sapun. Nu am avut mic-dejun inclus, dar mancarea nu era scumpa, a fost buna si ne-au servit repede.

Anunțuri

7 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s