Chestie de perspectiva

Standard

Tensiunile care apar, inevitabil, in relatiile noastre de orice fel pot fi solutionate daca intelegi ca, pana la urma, toate relatiile sunt temporare, limitate in timp si cu data de expirare, „pana cand moartea ne va desparti”.

„Nothing’s forever, not even five minutes” zice Lou Reed in cantecul Finish Line, unde e vorba despre o viata ca o intrecere fara sens spre o linie de finis cu proprietati parca magnetice.

Iar moartea care ne va desparti e, probabil, o solutie de dorit fata de viata care ne va desparti, cu problemele ei, cu fricile noastre, cu curiozitatea nesatioasa pe care o avem de a cunoaste si altceva, mereu altceva.

„Eu am vrut sa cunosc femeia, nu femeile,” a explicat odata un barbat secretul relatiei sale de peste 30 de ani.

Iar aseara am stabilit, in fata la galeria Orizont, ca, daca Brancusi nu-ti spune nimic, poate e cazul sa fii putin curios in legatura cu el, sa citesti si sa fii constient ca il poti privi, la un moment dat, cu alti ochi.

„Ochii” cu care privim un lucru sau o persoana se refera la gandurile si sentimentele pe care ni le starneste si care sunt filtrate prin mintea si inima noastra si prin experienta anterioara dobandita in relatii.

Si totusi nu sunt avocata relatiilor monogame, sau nu asa cum am fost odat’. Dar pot sa inteleg un nivel la care aprofundarea devine mai interesanta decat diversitatea.

Azi am vazut pe National Geographic un program despre Domul din Koln. Constructia lui a inceput in secolul 13, dar, in secolul 15, arhitectul-sef de la vremea aceea a murit in mod misterios cazand de pe o schela, iar lucrarile s-au oprit vreme de 300 de ani dupa moartea lui. Domul s-a terminat in epoca romantica a secolului 19, cu materiale moderne si dupa planurile Evului Mediu, a fost bombardat in Al Doilea Razboi Mondial si a ramas in picioare si este azi cea mai mare catedrala gotica din lume… terminata la 500 de ani dupa sfarsitul epocii gotice.

Mi s-a parut miscatoare povestea acestei cladiri (cladirile au si ele un destin, ca oamenii, doar ca traiesc intr-un timp altfel decat al oamenilor) si-am vrut sa v-o impartasesc si voua, dimpreuna cu reflectiile mele dezlanate asupra subiectului meu preferat de meditatie: oamenii. Nu omul, oamenii.

One response »

  1. Cam trist Lou Reed, caci viata insasi are… sens. Curge inevitabil spre Lumina.
    Pe Brancusi nu-l vezi cu ochii, il simti… A dus totul spre esente, in arta.

    Impresionanat Domul din Koln, de fapt fiece cladire are nu doar un destin propriu, ci si un suflet, o amprenta a ziditorului, a frumosului din om, din oameni.

    nu strica deloc sa meditam mai mult la Cel ce S-a-ntrupat.

    Cu drag,

    aleaN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s