Godrej A-1404

Standard

Asta sunt eu. Etajul 14.

Nici pe departe o locuința de expați, nici măcar de indieni cu bani. O locuință middle class decentă de mercenar platit in rupii în ultima săptămână a fiecărei luni. Dacă 50 000 de rupii sunt 900 de dolari, să se calculeze: a) 399 de rupii (prețul unei parka scurte sau al unui tricou), b) 5000 de rupii (prețul unui ceas Swatch cu curea de silicon), c) 4350 de rupii cheltuite de mine azi la mall Mantri Square.

Dacă n-ai văzut magazinele din India, n-ai văzut culoare.

Trebuie să scriu azi, cât încă mi se mai par nespus de frumoase toate hainele femeilor, fie ele sari sau shalwar kameez. Musulmanele mă duc cu gândul la doliu și moarte, dar indiencele, fie tinere sau bătrâne, cu hainele lor elegante, mi se par superbe. Și totul e decent, azi cu decolteul meu european (foarte decent pentru Europa), m-am simțit de parcă umblam în sutien.

Am întâlnit în mall doar trei oameni albi care nu erau din grupul nostru și aproape că ne-am salutat.

Aproape că mă salut și cu indienii, cu toți, fiindcă mă fixează așa de insistent pe stradă și peste tot, încât mi se pare că mă cunosc. Iar dacă, automat, le zâmbesc, îmi zâmbesc și ei. Ca la țară – asta e senzația.

Celebra țepuire indiană: colegul Ben ne-a povestit azi de un prieten de-al lui care a luat o ricșă să meargă la un templu vestit (Lotus Temple, în New Delhi).

–          You want go like that to the temple? In this clothes? a exclamat șoferul scandalizat.

Apoi l-a convins pe tip că nu va fi primit în templu așa și l-a dus la un magazin apropiat, unde l-a făcut să-și cumpere alte haine!

Eu a trebuit să fiu foarte fermă cu paznicul de la mall, care îmi luase căruțul și pornise întins înainte, să mă ajute; cu o tipă dintr-un magazin, care mă și trimisese la casă cu niște bluze superbe care, însă, îmi erau mici și cu vânzătoarea de ceasuri.

E o mizerie cruntă aici, e haos. Eu care voiam Elveția, am primit asta! De ce?

Seamănă cu România rurală această Indie. Cine știe alte Indii cum or fi? Oricum, e clar că nu trăiesc în povestea pe care mi-o închipuisem, ci în alta. Una în care continui să-mi număr banii, altfel sfârșesc falită din prima zi a lunii, îngropată sub o stivă de rochii (foarte) viu colorate!

***

Suntem împărțiți în două grupuri: Godrej și Siobha, adică nefamiliștii și familiștii. La noi urci în cer, ei au case pe pământ. Noi ținem de autoritățile de trafic aerian, la ei se ajunge pe o șosea desfundată de pământ roșu.

Murdar, totul e murdar, prăfuit, haotic.

Cei care sunt aici de mai multă vreme s-au acomodat. Se descurcă prin oraș. Știu să ajungă de două ori în același loc. Ce minune!

Colega mea Amy locuiește în centru. Încă nu am aflat care e centrul.

Latră câinii ca acasă și umblă haite de maidenzi pe stradă tot ca acasă. Ce bine că, deși copacii și pământul arată diferit, maidanezii sunt exact la fel ca-n București. Inca nu am vazut maimute.

China, Bangladesh, Zambia, Noua Zeelandă… flutură niște nume la urechea mea de zici că lumea e atâtica și o iei în buzunar.

India…

–          Semnătura dvs. nu e la fel pe foaia asta ca pe asta, i-a zis azi tipul spilcuit de la bancă unui coleg. Vă rog să semnați formularul ăsta prin care vă autentificați semnătura.

Tipul l-a privit uluit.

În ciuda avertismentelor, am băut suc cu gheață de la KFC.

Nu mi-am dat seama că sucul avea gheață decât când s-a terminat și cuburile care umpleau paharul au zăngănit. Așa de obișnuiți suntem cu unele lucruri.

***

The overseas staff sunt tratați ca niște prinți, iar eu sunt una dintre ei. Azi au venit la școală fetele indiene din echipa de teaching assistants. M-am împrietenit cu Chaitanya, Ina și Neesha.

–          Are you alone here? m-a chestionat Ina.

–          Are you single? a sărit Neesha.

–          I am single, yes, and alone, am zis.

–          Alone you are not, m-a contrazis Ina. You are with your friends, we are your friends.

***

Am ajuns dintr-un cartier unde ajungeam cu 300 in 10 minute din centru și aveam Mega Image la parter într-un sat unde ajung cu taxiul sau ricșa contra 5-600 de rupee (și sari se scrie saree) și ca să merg supermarketul local, Big Market, fac 15 minute pe jos pe o șosea plină de praf (desigur, fără trotuare), unde se circulă fără nicio regulă și pe care trebuie s-o traversez printre mașini, camioane, motociclete, ricșe și biciclete, cu inima cât un purice, când ajung la Godrej towers.

Mda, confortul are limitele lui în India. Și nu există nicăieri treceri de pietoni.

Toarnă cu găleata și mă bucur să se mai curăță praful din aer. E foarte multă poluare.

Azi ne-au dus la Garuda mall, iar undeva în oraș – acolo unde Bangalore chiar arată ca un oraș, unul mizerabil după standardele europene, însă cu trotuare, semafoare și clădiri mai mult sau mai puțin prăbușite. N-am fost decât eu și doua cupluri din Sobha, conduși de Prabhakar și de un alt șofer al cărui nume nu îl știu. La întoarcere, când ne regrupam să plecăm spre casă, Prabhakar mi-a propus-o pe nevastă-sa de menajeră, invocându-i pe dna Mary și pe dl. Michael – colegii mei – care, chipurile, și ei ar fi acceptat. Chiar au un fel aparte de a ți se băga pe sub piele oamenii aici și, cumva, de a ignora ce le-ai zis ca să facă tot ce vor ei.

Azi la librăria Crossroads fata de la casă mi-a propus un card de membru, la numai 175 de rupii. Am refuzat și vreo 10 minute nu a vrut să-mi încaseze cărțile pentru că voia să mă convingă cu cardul ăsta. Mi-a calculat cât aș economisi (10%) la banii pe care aveam să- plătesc și a părut sincer dezamăgită când mi-am luat fața de profă și am zis:

–          Please, maam, I want to pay for these books and I do not need a card.

De la Fanny am furat obiceiul de a-i chema pe oameni Sir și Maam, așa cum ne cheamă și ei pe noi.

***

Tandoori, roti, dhosa, chapati, gulab jamun, tikka masala, paneer – toate astea înseamnă mâncare. All meat is halal, no pork, no beef scrie la fast fooduri. No eatings inside, scrie la FRRO pe toți pereții. De teamă să nu-mi refuze capricioșii funcționari dosarul, mi-am vârât cutia cu stixuri cu chiu cu vai în ghiozdan. FRRO e autoritatea locala pentru straini, care-ti da o hartie prin care ai dreptul sa ramai un an in India. O zi la FRRO e rupta din literatura rusa cu functionari ministeriali.

Pe canalul Z Cafe se transmite Anatomia lui Grey, Big Bang Theory și toate serialele de pe vplay. În pauzele publicitare suntem îndemnați să ne pese de India și să ne facem cont pe India.com.

Raj și Priya sunt mult mai amuzanți aici, decât în Magheru!

***

ce ironice par aici reclamele! „Un păr sănătos numai cu Pantene” titrează una, deasupra unei stații de autobuz unde așteaptă oameni sărmani, femei fără dinți și bărbați cu roabe încărcate de fructe. Femeile din reclame sunt toate albe, sau cu trăsături de indience albite în photoshop, iar bărbații sunt indieni tipul fălcos și cu părul dat pe spate. Au mustață în aceste postere doar cei trecuți de o anumită vârstă, deși în realitate TOȚI au mustață.

***

Nu, aproape ca nu vreau sa scriu nimic, pentru ca nu judec bine, nu am date suficiente. Si nu vreau sa judec. La fel cum nu vreau sa fac poze. Ma bucur ca nu am aparat. E alta lume si nu o cunosc deloc.

Doar ma bucur ca sunt aici si-mi fac datoria de a spune povesti, pentru ca blogul meu sa nu-si piarda cititorii.

8 responses »

  1. Ceea ce ma fascineaza la tine este sumedenia de detalii! Parca un Eliade undeva, un Dostoievski!
    La mine aici este civilizatie insa lumea pare lipsita de viata! Robotei care se deplaseaza DOAR conform unor legi si atat! As prefera o lume mai agitata (si totusi nu chiar atat de agitata ca cea in care traiesti acum!!!).
    Sa inteleg ca imaginea stearpa fara sentimente a Indiei este identica cu cea aratata de TV. Ramane partea sensibila sa slefuiasca praful, mizeria si mirosurile pestilente…sa le indulceasca sau sa le schimbe intr-o nuanta mai placuta!
    Eu aici in SIngapore sunt oripilat de anumite etnii, ai carei exponenti masculini isi lasa niste unghii mezerabil de lungi ….atat la maini cat si la picioare! Sunt mizerabili si mizerabile! De ce am fugit, aici nu mai am scapare!

  2. „Alone you are not. With your friends are you, your friends – we are.” ar fi fost exprimarea corecta (+ Yoda voice) ;))

  3. Citesc cu sufletul la gura postarile tale depsre India. Si eu care ma speriam de o schimbare din Pantelimon in Pipera… You are brave, indeed! Abia astept postarile de dupa 30 octombrie, sa vad adevarata barfa ::)))
    Nu am blog, but I’ll keep you posted, too…

  4. ei, va pup si multumesc pentru aprecieri. va rog sa ma recomandati prietenilor vostri editori, pentru ca voi scrie, desigur, romanul vietii mele in India :) asa se face si nu am de gand sa ma eschivez.

    in alta ordine de idei, Laurica – nu pricep care e faza cu 30 oct??

    • citez: „Mi-am dat trei luni (30 iulie – 30 octombrie) în care să trăiesc fără să judec și apoi să văd cu ce m-am ales. Cum ar veni, doar să culeg, fără să sortez sau să clasific.”

  5. Buna,Chris!Nu te stiam cu talentul acesta literar…Minunat! Cred ca strang bani sa ajung si eu sa vad India….Te pup si abia astept sa aflu noutati!Ai grija de tine!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s