Si iata cum ne intoarcem tot la taximetristi

Demult, in negura vremurilor, am inceput acest blog ca o cronica a interactiunilor mele cu taximetristii din Bucuresti. Azi inaungurez seria povestilor cu taximetristi din Bangalore.

Domnul Shivakumar nu a intarziat decat 4 minute peste ora la care il chemasem. Aici un taxi se cheama cu o ora inainte, ceea ce e de inteles, avand in vedere traficul si faptul ca orasul este foarte intins. Am sunat, asadar, la compania de taxiuri al carei numar il aveam de la scoala si am cerut un taxi pentru ora 17. La 16:55 am primit un telefon (am telefon de India, o realizare a acestei saptamani, dupa doua saptamani jumate in care m-am descurcat cu fixul si internetul) de la sofer din care am inteles ca ma asteapta la poarta principala.

Cinci minute mai tarziu eram la poarta, dar nici urma de taxi. Mi-am dat seama, brusc, ca nu stiu cum arata taxiurile aici! Clar nu scrie taxi pe cutia de pe capota, ca la noi (desi multe taxiuri sunt Renault Logan, de culoare alba). De multe ori nu au insemne prea vizibile. Daca masinile alea doua ale caror soferi stateau la taclale vizavi de mine erau taxiuri? Asa de concentrata eram pe depistarea taxiului, incat am fost aproape nepoliticoasa cu un coleg care tocmai trecea pe langa mine, purtat de o moto-ricsa galben cu verde (asa cum sunt toate, dealtfel). Aproape ca nu i-am raspuns la salut, chitita sa-i abordez pe soferii vorbareti. Nici unul nu era sofer de taxi, dar unul s-a oferit numaidecat sa ma duca unde vreau eu, cu un zambet larg. Nu, multumesc, astept un taxi.

L-am sunat pe taximetrist. Fai minuts, madam. Si in 4 minute era acolo.

Bangalore este un oras intins, in care inca nu m-am lamurit cum functioneaza sistemul de transport in comun. Eu locuiesc in partea de nord, dincolo de soseaua de centura, iar locul unde trebuia sa ajung e in sud. Pe google maps se vedea departe. L-am intrebat pe taximestrist daca stie sa ajunga.

– I know Koramangala (cartierul), madam. When we arrive, we find the address.

– Is it far?

A dat din cap de la stanga la dreapta, in semn de da. Dintre toate lucrurile care-mi plac in India, clatinarea asta din cap e pe locul 1.

– Very far, madam, but traffic is good today, Eid holiday.

Am mers asa cale de 30 de minute, mai in tacere, mai schimband o vorba – mi-a aratat MG Road (toti taximetristii isi fac datoria de a semnala turistilor acest buric capitalist al orasului, unde gasesti si metrou si mall-uri si hoteluri si baruri decadente si sedii de banca), apoi scoala superioara de parasutisti si spitalul Sf. Ioan. La un semafor (printre putinele la care a oprit) si-a scos telefonul si-am auzit de-acum cunoscutul „Uta aita”, adica „ce faci” (literal: „ai mancat?”) in limba kannada. O voce de femeie rasuna pana la mine, desi bineinteles ca nu aveam cum sa inteleg nimic.

– I call my sister, I ask about this address, mi-a explicat cand a terminat de vorbit. She lives in Koramangala, so she will find out.

Un sfert de ora mai tarziu (da, v-am zis ca era FOARTE departe, aici nu e anormal sa petreci 2-3 ore in taxi, daca prinzi aglomeratie), masina se opreste la o intersectie, unde se aflau: o femeie frumoasa in sari, la vreo 40 de ani, un motociclist tanar, un sofer de ricsa verde-cu-galben si un domn in camasa cu dungi si pantaloni. Soferul meu, despre care inca nu stiam ca se numeste mister Shivakumar, mi-o prezinta pe sora lui! Dam mana, ne zambim, clatinam din cap. Se dovedeste ca motociclistul si soferul de ricsa fusesera opriti in loc de femeie pentru a ne ghida pe noi spre adresa la care trebuia eu sa ajung. Incepe un dialog aprins in kannada, in care intervine si domnul in camasa. In timpul asta, desigur, taxiul stationa in mijlocul drumului, motociclistul si ricsa erau peste strada, soferul tipa, ceilalti tipau si masinile care ne depaseau/ocoleau claxonau strident.

Care era problema? Motociclistul indica stanga, omul cu ricsa o tinea pe a lui cu dreapta. Tipul cu camasa nu stia prea bine ce sa spuna. Sora alerga in vremea asta dupa alti trecatori pe strada, sa intrebe. Dilema a fost transata ferm de o femeie in varsta, cu sari visiniu: dreapta.

A urmat o lunga ploaie de thank you, ne-am multumit toti unul altuia, eu soferului ca a intrebat, surorii ca a fost asa draguta, motociclistului si celorlalti ca au incercat si femeii ca ne-a lamurit. Ei ne-au multumit noua, ne-au urat drum bun, motociclistul si-a amintit brusc ca intr-adevar era dreapta… si la dreapta am mers, ajungand in 5 minute la destinatie. Tot traseul a luat putin sub o ora si la despartire soferul mi-a dat numarul de telefon, sa-l sun daca am nevoie la intoarcere.

Aici puteti vedea miscarea din cap care-mi place, in semn de da (desi si aia in semn de „intelegi ce vrei” e interesanta):