mai mult decat oameni

Standard

Reflectia porneste de la o fotografie gasita pe facebook la Irina si de la cursul de 3 zile de pedagogie pt ciclul primar pe care il fac acum:

Cu alte cuvinte, eram nebun, nu? Acum nu mai sunt. Am devenit „normal”.

Dar daca zic „I used to have superpowers, but my parents/ my teachers took them away”? Cred ca intelesul se schimba.

Si atunci ma intreb: educam copilul, sau clasa? E mai simplu cand sunt toti la fel, stam cu mainile la spate, spunem ca doamna si primim un zece. Apoi ne facem mari si asteptam sa ne dea statul casa, serviciu si pensie. Pentru ca am uitat ca odata aveam superputeri si eram capabili sa schimbam lumea.

In cursul pe care-l fac se vorbeste mult de globalizare si de educatia copilului pentru a trai intr-o lume conectata prin tehnologie. Cat stim din ce se intampla in lume si ce impact au evenimentele care au loc la mii de kilometri departare asupra vietii mele aici, oriunde ar fi acel aici?

De ce vorbim de ani de zile despre pace mondiala si prietenie intre popoare si continuam sa alimentam conflicte?

Azi m-am gândit că pacea înseamnă să ne dăm prioritate la semafor și să ne iertăm atunci când ne încurcăm reciproc din greșeală sau ignoranță.

 

3 responses »

  1. Pe vremuri eram foarte inversunata pe oamenii care asteptau „sa le inmoaie cineva posmagii”. Acum sunt mai ingaduitoare, tocmai pentru ca am mai alunecat si eu in categoria celor care gasesc un alt vinovat pentru esecurile lor: parinti, profesori, soti, sotii , copii, statul etc. Culmea ipocriziei, nu?!
    Apoi ma gandesc la ceea ce spunea tata mereu cand ne auzea pe unii si pe altii plangandu-ne ba de scoala, ba de serviciu etc: „fiecare gaseste ceea ce cauta”. Ma gandesc mereu la asta in clipele grele. Ma gandesc la ceea ce EU as putea face pentru a imbunatati situatia. Si tocmai in aceste momente grele, apare cineva/ care te surprinde si care te face sa continui, fara sa te mai plangi.
    Poate ca e mai bine sa nu iti faci sperante (desarte sau nu) ca mantuirea, pacea, fericirea etc vor veni de la altii.
    MI se intampla zilnic, la scoala, sa fiu surprinsa (in mod placut sau nu) de unii si de altii si, poate, asta face si viata mai frumoasa.
    Ca profesor, incerci sa-l faci pe elev „sa invete cum sa invete”, „sa fie creativ” etc., dar strategia e direct proportionala cu ceea ce elevul vrea sa faca. Cred ca e mai simplu pentru unii sa urmeze „o reteta”, decat sa fie „risk-takers”, ca sa vb in termeni IB-isti. In acest fel, esecul este al altora, si nu al lor.

    Pentru mine, zilele astea, pacea ar insemna sa mi se spuna Good morning cu zambetul pe buze.

  2. Tocmai in asta consta frumusetea meseriei de dascal, cand poti sa daruiesti, impartasind tuturor, din bogatia sufletului tau. Si mai e ceva frumos si, totodata, benefic: ca nu suntem toti la fel, ca nu suntem masini, ca avem fiecare dintre noi suflete, inclusiv elevii, caci la ei imi era gandul….:)

    elevii acum sunt mai liberi ca niciodata, au tehnologia adecvata pentru a invata, iar rolul nostru e doar sa-i canalizam spre Bine, in a-l face, in a-l gandi si a-l face.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s