Cinci luni si un Craciun

Standard

Uneori mi-e greu să cred că nu mai am bunici. Că nu mai avem masa mare în sufragerie, neagră, cu picioare groase de elefant și o față de masă ca o carpetă. Că nu se mai difuzează Captain Power la televizor duminica. Că m-am făcut mare.

Adesea am impresia că trăiesc într-un film. Merg în casele unor oameni pe care îi cunosc de câteva luni și mă simt bine, în vreme ce mă simt departe și străină. E o senzație greu de explicat – senzația de a fi între oameni care n-au vazut Captain Power duminica la televizor. Îmi vine să mă trag înapoi spre satul meu, pentru că mă tem să nu fiu pe veci schimbată dacă mă las absorbită de satele lor. E un lasă-mă și nu-mi da pace pe care îl resimt difuz, în vreme ce mă bucur de compania unor oameni inteligenți și citiți, de conversațiile care se leagă, de bucatele pe care le împărțim sau de muzica pe care o ascultăm împreună.

Nu-mi dau seama dacă ține de mine, sau de faptul de a fi un est-european strivit de complexul Vestului glorios.

Banc:

Q: Why was Santa’s little helper depressed?
A: Because he had low elf esteem.

Pranzul de Crăciun al colegei mele de Geografie a fost cald și colorat ca un film al anilor copilăriei. Copiii au avut masuța lor, adulții masa lor. Cu totul altă concepție despre masă și faptul de a sta la masă decât în România. Stai frumos la masa, mănâncă frumos nu și-au avut rostul. Mi s-a părut că ne simțim bine în mod natural, s-a vorbit despre Platon, dar s-au schimbat și rețete de sos de ciuperci, n-a existat nicio tensiune, am avut Secret Santa și cadouri, Oda de Crăciun a fost simpatică foc și fiecare și-a adus la masă bucățica lui de lume și pe sine. Iar eu m-am simțit norocoasă și binecuvântată să fiu acolo, puțin împiedicată de bariera lingvistică și culturală pe care o resimt uneori mai pregnant, alteori mai deloc.

Fără să vreau, compar. Aș vrea să fi crescut ca ei, cu libertatea în sânge, cu încrederea pe care ți-o dă un pașaport dintr-o țară imperialistă. Însă am crescut ca ceilalți, ca cei care au venit după noi ca să spele vasele și să facă curat în casă, Good evening madam, what do you want me to do? Poate cu timpul voi depăși sentimentul că locul meu nu e la masă, ci la bucătărie.

3 răspunsuri »

  1. Ce bine si frumos ai spus-o… Cred ca ai sentimentul asta pentru ca traiesti in acea societate unde diferentele sunt asa de mari intre oameni. Am simtit acelasi lucru atunci cand am fost prima data in Dubai. Trece. O sa iti ajunga elf esteemul la cote potrivite intr-un an, doi, desi n-o sa uiti vreodata fata de masa cu aspect de carpeta :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s