Love is all we need

De 12.12.12, ora 12.12, cand sfarsitul lumii vad ca iar ne-a ocolit, eu meditez la tema saptamanii: iubirea.

Intre jdemii de poze cu 12.12.12, pe facebook a aparut si acest proverb suedez, cu care multi s-au grabit sa fie de acord – da, da, atunci am nevoie, cand nu merit, da, da, bunica suedeza stie, draga de ea, la fel ca toate bunicile lumii, ca nu degeaba au trait sa vada copii si nepoti.

Insa mie mi-a venit sa zic doar atat: daca trebuie sa s-o meriti, nu merita!

Ieri o prietena mi se plangea de iubitul ei, cu care are o relatie ambivalenta. Ce vrea, ma intreba – de parca i-as fi stiut raspunde – de ce vine numai ca sa ma chinuie, de ce imi rupe inima bucatica cu bucatica si nu ma lasa odata in pace? Draga mea, i-am zis, te admir ca iti pui inima la bataie, ca e franta, cusuta si inca mai bate. Mie doar o data a fost nevoie sa mi se franga si iata ca franta a ramas de atunci. Sau poate am cusut-o, dar n-o mai pun la bataie.  De aceea ma gandesc ca treaba mea e sa imi recuperez inima din sertar si s-o pun la bataie. Limba romana, mereu surprinzatoare! In noiembrie s-au implinit sase ani de patrate de sah. Nu mai sunt acolo, am iesit, e limpede, dar umblu muta si cu ochii inchisi printre oameni, observator, nu actor. Va iubesc, sunteti minunati, dar nu ma atasez de voi. Mi se pare o forma de intelepciune, de superioritate spirituala, dar poate ca e doar frica si atat.

Viata si moartea sunt afara sau in noi? M-am indragostit si am iubit, apoi deodata lucrurile s-au intors si am fost respinsa fara sa inteleg de ce, caci iubeam in continuare. M-am retras si m-am reparat pe cat am putut, dar am ramas cu indoiala ca poate sunt de neiubit, ca poate nu merit. Poate nu merit sa fiu iubita, poate sunt rea, poate exista o eu asa de respingatoare ca trebuie s-o tin acoperita si sa ma rusinez de ea. Poate exist ca sa ma rusinez de mine, poate e rusine ca sunt, poate nu merit sa fiu, poate pot pacali o vreme oamenii, dar pana la urma ei vor vedea si ma vor respinge. Si atata timp cat depinzi de oameni si iti dai inima, mereu ti-o iei inapoi harcea-parcea. Uite, iubitul meu/ iubita mea, te rog primeste aceasta inima, cadou de la mine. Harsti!

Si atunci cum facem? De iubire am nevoie; sunt om. Am nevoie de tovarasie, vreau familie, vreau copii. Vreau inima mea. N-o mai dau? Si ce dau? Atentie si bunavointa si ce mai e prin sertarele exterioare? Ce imi scapa?

Uite, iubitul meu/ iubita mea, aici e inima mea. Primeste-o cu reverenta, caci e un dar pretios. Orice inima este infinit de valoroasa si trebuie returnata indata ce ti se da.

Uite, Christina, aici e inima ta. Iti multumesc ca mi-ai aratat-o si sunt constient/a ca atunci cand cineva se dezgoleste in asemenea masura in fata ta e un gest de mare incredere. Am sa-ti intind acum si eu inima mea, iat-o.

O primesc, o tin in palme, simt ca pulseaza viu. Ma inchin si o sarut. E un moment pretios. Apoi ne punem inimile la loc in piept si mergem mai departe impreuna.

Indragostirea cladeste din iluzie mult in avans, apoi supraincarca constructia si se prabuseste. Nu stiu. Simt ca indragostirea e overrated si nimeni nu mai crede in iubire, din cauza ca lucrurile se confunda.

Nu am nevoie sa gandesc ca trebuie sa merit iubirea nimanui. Iubirea e gratis si e pentru toata lumea. Unii o vor pe toata pentru ei, fiindca poate odata le-a lipsit mult. Altii n-au ce face cu ea, cine stie din ce experiente neplacute. Insa, oricum ar fi, ea este. Intreaga, infinta.

Imi place acest citat din Rainer Maria Rilke:

“Believe in a love that is being stored up for you like an inheritance, and have faith that in this love there is a strength and a blessing so large that you can travel as far as you wish without having to step outside it.”