Moving on

Standard

Ador guavele. Îmi place consistența lor de pere, gustul ușor acrișor, îmi plac semințele. Nu-mi place sarea cu care le pudrează ei – o sare făcută în casă de mama, cu black salt, cumin seeds, cloves, pepper… o nebunie, o masala cum le place să pună la orice, cu gust de apă sulfuroasă sau ouă clocite.

Deja captez tristețea asta care i-a lovit pe toți fiindca maine plecam inapoi la Bangalore. Cu toate mutrele plouate din jurul meu, cânt ca o privighetoare, am făcut bagajele și ma bucur ca ma intorc acasa, la casa mea calda, la rochitele mele colorate. Totul e curgere.

*

Please don’t go, zice Attiya in loc de salut, ori de cate ori ma vede.

Saifi imi vorbeste in hindi.

– Saifi, nu inteleg, copile, ce spui.

Sora mea il cearta.

– Stii bine ca Christina nu intelege, de ce insisti sa vorbesti in hindi?

– Pentru ca e sora mea, raspunde el firesc. Si pentru ca you in engleza e foarte nepoliticos. Nu pot sa nu-i spun aap, doar mi-e sora mai mare.

Respectul e adanc impletit cu limba hindi, iar aap e acel vous frantuzesc cu care se alintau indragostitii secolului trecut. Ma bucur ca Saifi vrea sa-mi vorbeasca cu aap, desi asta inseamna sa ma chinui ingrozitor sa inteleg barem o vorba din ce-mi zice, pe modelul:

– lalalalalala chalo!

– Unde sa mergem? [chalo inseamna haide]

– lalalalalalala kana lalala?

– E gata masa? [kana inseamna mancare]

Uneori le bunghesc, alteori nici vorba si Saifi se vede nevoit sa repete in engleza, fara aap.

*

Am mers la poștă să pun scrisoarea pentru institutul Ramon Llull. Am luat-o de data asta pe cărarea de sud, unde în stânga se vede valea cu serpentinele, iar în dreapta – casele cu rufe colorate întinse la uscat. Case atât de dărăpănate care încă să se țină pe picioare nu am mai văzut. Dărăpănarea în India atinge un nivel de artă: la etajele superioare cresc copaci, în balcoanele care stau să cadă se joacă copii făcuți la ochi cu kajal. Totul aici pare firesc, nimeni nu se miră de nimic. Câinele care doarme pe mijlocul șoselei, taurul care dă tacticos din fund în fața ta pe serpentine, motocicliștii fără cască, copiii de 16 ani la volan.

Se miră în schimb de mine, că-mi suflu nasul în șervețele cumpărate, mă șterg la fund cu hârtie igienică, în loc să mă spăl, ca ei, cu apă din ulcior și cumpăr prostii: Pringles, Cola, ciocolată. Fiindcă sunt ca ei, dar sunt și ca mine.

–          Chipsurile astea sunt foarte scumpe, a zis Shadab cântărind cutia de Pringles.

Mai înainte dădusem Pringles la pisică!

–          Sunt scumpe, da, dar o dată merge.

Ce să zic și eu?

Le-am luat și guave. Tuturor ne plac, iar kilogramul este 40 de rupii. Mama le adoră, la fel ca și mine.

*

Maine plecam si o sa-mi fie dor de oamenii astia. Presimt ca o vreme o sa tot mananc in pat din strachini de metal. Sora mea a promis ca-mi face roti (lipie nedospita) asa cum avem aici in fiecare seara. Se face imediat si e minunata.

6 responses »

  1. La multi ani, Rita!

    Vio, roti se face cu faina si sare apoi se framanta cu apa calduta pana nu se mai lipeste de maini. apoi se fac turtite, se intind cu facaletul si se coc pe tava. I se mai zice si „chapati”

    http://en.wikipedia.org/wiki/Roti

    Marius, mi-e dor de voi si ma bucur mult de comentarii si de poza de pe fb :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s