cum e sa nu vorbesti romaneste cu lunile

e foarte ciudat sentimentul pe care-l ai fata de limba ta

intr-o miercuri copiii m-au intrebat daca accentul meu e romanesc si daca stiu latina

Quentin m-a rugat sa spun ceva in romaneste si a fost fericit cand a inteles “Da, Quentin”, yes, like Russian

de fapt o limba materna diferita te imbogateste, asta e tot

*

cand colega mea de istorie m-a intrebat daca am accent romanesc si in spaniola, am intepenit

sa inteleg ca am accent in engleza?

ce prostie! toti au accent! directorul e neo-zeelendez si nu-l intelege nici nevasta-sa, colega de istorie e din africa de sud, profa de geografie din manchester, colegul de engleza, din australia, sefa de catedra din statele unite

nu vorbesc/ vorbim doi la fel, dar eu am accent

in capul meu

e amuzant, pentru ca socotesc cat am trait in viata mea intr-o tara vorbitoare de spaniola: insumat, poate vreun an

intr-o tara vorbitoare de engleza, insumat, poate trei saptamani! ce accent pot sa am, daca nu est-european?

*

nu ma plang, in ce tine de meseria mea totul merge struna

am invatat sa chem animale si copii in limba ne-materna

mi-a sunat telefonul in miezul noptii si am putut vorbi in engleza

am baut 5 beri si am mers acasa in engleza

dar daca n-am chef sa ascult, inca pot sa deconectez partea de creier care decodeaza limba „straina” si sa-mi vad de treaba mea

nu stiu de ce ma obsedeaza treaba cu limba ne-materna, dar asta e

si, intotdeauna, cu oamenii de care mi-e drag imi doresc sa pot vorbi in romaneste!