„Mie mi-a zis Christina ca pleaca la Yokohama”, zice Zeenat deunazi, „dar m-am gandit ca e un cartier prin Bangalore.”
Nu era, a fost chiar Tara Soarelui-Rasare si am stat acolo 5 zile, la conferinta Flat Classroom.
Pe scurt, Flat Classroom e o conferinta de tehnologie. Am vorbit despre instrumente online care le pot fi de folos profesorilor si elevilor, de instrumente cu ajutorul carora putem colabora si extinde clasa la una cu elevi din toata lumea conectati la internet in acelasi moment („google hangout” e folositor la asa ceva) si despre cum putem schimba lumea.
Yokohama e o suburbie a orasului Tokio, asa ca in prima zi am calatorit prin Tokio cu metroul, pe linia Yamanote (linia circulara).
Fireste ca in Japonia totul e fara cusur. Trenurile vin si pleaca la ora potrivita, iar oamenii le asteapta aliniati in coada pe intervalele trasate cu linii galbene pe jos. Este aglomeratie, dar nu galagie. Uneori mi se pare ca japonezii vorbesc pe alta frecventa, fiindca pare totul silentios asa, chiar si masele de oameni care se plimba sambata seara prin China Town.
In metrou, japonezii dorm. Dorm asa de adanc, ca metroul ii zgaltaie de la stanga la dreapta, ca pe manechine. Calatoresc cu orele, iar primavara si iarna poarta peste gura si nas o masca alba, care pe unii ii face sa semene leit cu Omul Invizibil (masca, palarie, ochelari de soare). Din pricina manechinelor cu masca, uneori aveam impresia ca sunt intr-un tren-cimitir. Apoi ma cuprindea si pe mine toropeala si deveneam un manechin fara masca.
Mi-a placut foarte mult Yokohama. Mi-a placut portul, cu vapoarele lui si mi-au placut bulevardele largi si perfecte, unde se circula ca la carte.
Japonezii sunt foarte respectuosi. Se inclina la tot pasul. Barbatii mi s-au parut foarte aratosi, femeile – ca niste papusi. Copiii sunt adorabili. Se imbraca in stil occidental si cumva frantuzesc. Doar la templu am vazut fete in chimono, pentru anumite ceremonii.
Casierii, femeia de la bilete, ospatarii de la restaurantele unde suhi vine adus de o banda rulanta si, in general, toti oamenii din industria serviciilor, canta. Sau intoneaza vorbe in limba japoneza pe un ton cantat din care nu auzeam decat, repetat, goziemasita si kudasai – niste structuri de politete ale limbii. Toate inscriptiile sunt in kanji, hiragana si – uneori – engleza. La magazine totul e in japoneza, deci e o aventura sa cumperi orice mancare la punga sau la cutie. In general oamenii nu vorbesc engleza si nu-si bat capul cu turistii, desi sigur ca sunt strivitor de amabili.
Mi s-a parut un loc bizar, extrem de bine organizat, insa cumva lipsit de suflet, de parca toti ar fi mers incoace si incolo pe sinele lor, fara sa se intersecteze niciodata, necondusi de nimic, necautand nimic, negasind nimic, la infinit.
Asa a aflat Zeenat ca Yokohama nu e un cartier din Bangalore.
Puzzle 
:)