Pause, exit, flow

Standard

E duminica dansului clasic la Alliance Francaise din Bangalore. Dansul clasic din sudul Indiei se numeste Bharatanatyam si implica machiaj elaborat, costume viu colorate si intotdeauna o poveste cu zei, fiindca e un dans religios. Are un ritm aparte si adesea se danseaza pe muzica live; cei 4-5 interpreti ascunsi undeva in dreapta scenei. Dansatorii tin si ei ritmul cu bratarile mari cu clopotei pe care le poarta la glezne. E un dans foarte greu si intrucatva plictisitor, fiind destul de monton. Tac-taca-tac bate ritmul unul dintre instrumentisti, apoi interpretul canta lung (poate si 30 de minute) acelasi refren despre Krishna sau Ganesh sau Lord Shiva, iar dansatoarea da roata scenei in aceleasi miscari, pornind toate din pozitia sezand (sit, sit, striga profesoarele la repetitii, sit in the air – foarte chinuitor pentru genunchi, gambe, coapse, fund). In dans sunt implicate si expresiile fetei, accentuate de machiajul gros: ochii mari, inlacrimati sau surprinsi; buzele rosii, intredeschise sau stranse, fruntea, obrajii, barbia.

E interesant cum am ajuns să ne identificăm cu locul nostru. Vio și Dana au devenit singaporezi: autobuzul mereu punctual, metroul care te duce oriunde, temperatura perfecta a aerului conditionat, lucrurile scoase afară la oră fixă să vină oamenii de la primărie să le ia. Perfecțiunea e posibilă și, curând, devine un obicei. Nu te mai mulțumește nimic altceva.

Eu am devenit, in noua luni de India, aproape o primitivă. Mănânc mai mereu cu mâna și uit să folosesc tacâmurile, asta ca să nu mai zic că mi se pare o complicare inutilă. Traversez pe unde se poate. Port cele mai lalai haine, cei mai colorati salvari, mai mereu esarfe fluturande. Iar cand ajung in Singapore ori in Japonia ma mir de regulile de circulație care se respectă, de liniște, de curățenie, de femeile în pantaloni scurți, de adolescenții care merg pe stradă seminuzi și îmbrățișați, cu căștile lor albe.

Peste opt saptamani insa ma intorc in Romania si e momentul acela la care visam anul trecut: momentul cand o sa vad cine ma intorc sau barem cum o sa mi se para Bucurestiul dupa un an de cand nu l-am mai vazut.

Ma bucur cel mai mult ca o sa:

  • Vorbesc romaneste.
  • Conduc.
  • Vad oameni de care mi-e dor.
  • Merg la nunta la Vio.
  • Ma duc la Barcelona si ma aprovizionez pentru la anul cu materiale la spaniola.
  • Ies pe strada fara sa ma fac de praf pana la genunchi, merg in parcuri, dorm in liniste.

Alt obicei capatat in India: imi place sa umblu desculta; as umbla mereu daca nu mi s-ar face calcaiele ca piatra.

4 responses »

  1. Ei, e frumos si asa. Sunt curioasa cu praful. Aici se construieste f mult, asa ca e mereu un praf gros, rosu. Nu-mi mai aduc aminte daca e la fel de prafuit si Bucurestiul. Poate in imaginatie il infrumusetez…

  2. Pingback: Povestind India | Puzzle

  3. umblii desculta prin casa sau chiar si pe afara :)?

    dupa ce am terminat de citit postul acesta, involuntar imi imaginam ca ma plimb pe strazile prafuite din Bucuresti, cu bratari indiene, zornaitoare la glezne si desculta :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s