Niste filme

Standard

Am vazut si mi-au placut cateva filmele indiene. Am revazut / descoperit niste filme romanesti. Am vazut un film american si unul iranian.

Cu asta ma laud in cele ce urmeaza. Majoritatea filmelor sunt de gasit pe youtube.

Medalia de onoare

L-am vazut la cinema Studio acum doi ani si l-am revazut pe youtube. Victor Rebengiuc joaca rolul unui pensionar respins de propria lui familie pentru ca a incercat sa-i puna bete in roate fiului care intre timp a emigrat in Canada. „Am vrut sa-i dau timp sa se mai gandeasca,” justifica el. Medalia de onoare pentru servicii aduse patriei in al doilea razboi mondial vine ca o confirmare ca, totusi, e si el bun la ceva. Sau a fost. Ii da curaj chiar sa vorbeasca cu fiul lui. O face pe sotie sa-i adreseze cuvantul , dupa multi ani de tacere. Il creste in ochii vecinilor asa de mult, ca i se iarta datoria de la intretinere. Si-atunci, cum s-o dea inapoi, cand ii vine adresa de la Ministerul Apararii ca s-a facut o greseala?

E un film frumos, cu multe momente emotionante si un joc actoricesc de buna calitate.

Filantropica

Probabil ca l-ati vazut. Profesorul sarac, cersetoria organizata, haosul anilor ’90. Atunci parea asa real; acum pare naiv si curat. Imi place de Gheorghe Dinica, imi place de „poetul Garii de Nord”:

In odaia stramta, pe un pat diform

Zac strivit in perne de un pumn enorm.

Ilustrate cu flori de camp (1974)

Surpriza acest film cu Draga Olteanu, Gh. Dinica si multi alti actori cunoscuti. Regizorul este Mircea Veroiu. Scene din film apar in documentarul „Decreteii”, la care m-am uitat de curand pe youtube (acolo unde se pot vedea si „Ilustratele”, integral). Draga Olteanu joaca un rol de moasa care mai face si avorturi clandestine. Insa una din clientele la avort pica prost de tot, tocmai cand Tanti Didina e nasa la o nunta.

Scurta vorba, aci avortul in cada de baie si tragedia; dincolo nunta, lautarii si veselia. Mi s-a parut un film foarte bun.

Culoarea paradisului (1999, Iran)

Un copil orb foarte sensibil si frumos, un tata orbit de suparare ca atunci „cand s-o-mpartit norocu'” nu i-a picat ceva mai bun, o bunica dulce si buna si multe locuri frumoase din nordul Iranului. Imaginea si coloana sonora sunt minunate. Filmul se poate vedea integral pe youtube.

Mi-au placut enorm peisajele, imi place de surorile lui Mohammad, iar actorul care joaca rolul tatalui este genial. Povestea nu se leaga prea grozav, dar e limpede de la inceput pana la sfarsit ca nu e vorba despre poveste, ci despre imagine, metafora si gandurile si emotiile pe care le trezeste filmul in spectator. Un leitmotiv: ciocanitoarea. Acum stiu cum suna.

Somewhere (2010, Sofia Coppola)

Eu sunt aia care a dormit la „Harry Potter”, „Lord of the Rings” si „Lost in translation.” La „Lost…” chiar de doua ori, caci am perseverat. La „Somewhere” n-am dormit, dar as fi putut. E un film foarte lent, partial autobiografic, care urmareste miscarile unui star de cinema renumit din pat in baie, din baie in club, apoi la sedinta foto si iar in baie, la o petrecere, in pat… Asta pana ii vine in vizita fiica de 11 ani si, conform recenziilor, „starul isi reexamineaza viata.” Poate ca da, poate ca nu. Senzatia ca te uiti pe gaura cheii in viata unor oameni care nu joaca pentru tine e misto. Senzatia ca ai pierdut vremea si n-ai castigat nimic e sacaitoare.

Amar prem (1972) – Dragoste nemuritoare

Rajesh Khanna a fost un actor mare, mi se spune. „Yeh kya hua”, melodia din film, se canta si azi si am descoperit surprinsa ca in jurul meu colegii indieni cunosc absolut toti povestea prostituatei care ia in grija ei un copilas orfan de mama si-l rasfata cu dulciuri si mangaieri, spre supararea mamei vitrege. Acest copil, ajuns la randul lui tata de familie, o va salva pe curtezana ajunsa slujnica din mizerie, ingrijind-o ca pe propria-i mama. Filmul se poate vedea pe youtube cu subtitrare in limba engleza. E o poveste romantata, foarte indiana si foarte frumoasa.

Lagaan (2001) – Once upon a time in India

Taare zameen par (2007) – Like stars on earth

Cu asta ajungem la Aamir Khan. La Bollywood domnesc trei Khani, toti actori si regizori: Aamir, ShahRukh si Salman. Se pare ca nu sunt inruditi. Salman Khan e ala cu care cica se iubeste Iulia Vantur. Sharukh Khan e zeitatea suprema, venerat in India, Bangladesh, Pakistan si Sri Lanka. Joaca in filme comerciale, in reclame, in videoclipuri si ii vezi mutra peste tot, inclusiv pe cutiile de cereale.

Aamir Khan are proprii lui fani si e mai profund decat Sharukh. Are propria casa de productie si face filme „cu mesaj” sau cu morala.

„Lagaan”, in care Aamir Khan e protagonist, e un film despre cricket si, prin asta, despre India si tot ce inseamna ea: religii, sistemul de caste, trecutul colonial, solidaritatea, muzica. Este unul dintre putinele filme de la Bollywood nominalizate la Oscar si este, intentionat, o alegorie despre „a fi indian”. Desi are vreo trei ore, e absolut superb de urmarit si vizual si ca poveste, te tine in tensiune si te lasa cu un zambet cat toate zilele pe chip.

„Taare zameen par” esttaare zameene povestea unui copil dislexic care este tratat ca un tampit si trimis la internat, pana ce profesorul lui de desen (ati ghicit: Aamir Khan) isi da seama ca are nevoie de sprijin si de ajutor. Acest film a schimbat perceptia despre dislexie in India. La o populatie asa de mare, si rata dislexiei e mare – iar modul traditional de a trata copiii dislexici era bataia, pedeapsa sau izolarea. Acest film – care are momente de o mare maiestrie tehnica in care vedem prin ochii lui Ishaan cum e sa-ti zboare literele de pe foaie – i-a facut pe indieni sa priveasca altfel copiii cu nevoi speciale. Fondurile de la guvern pentru tratarea acestor copii au crescut. Ministerul Educatiei a instituit examene speciale: in functie de dizabilitatea cu care vin, acesti copii au la dispozitie un pedagog care sa scrie pentru ei dupa dictare, sau mai mult timp decat ceilalti copii ca sa-si poata termina lucrarea. Iar un film lung, poate de vreo 3 ore, absolut superb, cu o muzica frumoasa si o poveste frumoasa.
Imaginile in care Ishaan priveste cu atentie o gaza, sau se pierde de tot in norii de pe cer sunt minunate. Orele de la scoala mi-au amintit de scolile noastre din Romania. Momentul meu preferat este acela in care profesorul Nikumbh ii pune tatalui dinainte un text in japoneza si urla la el sa citeasca. Invatare experientiala in toata regula.

Eu l-am vazut la scoala, impreuna cu elevii de la clasele 1-3. Multi dintre ei il vazusera deja; toti au fost fermecati. Au urmat niste discutii despre a fi dislexic, a fi diferit, despre acceptare si toleranta, despre ce simte un copil care e respins pentru ca nu este „ca toti ceilalti.”

Peepli (live) (2010)

Acest film ar putea la fel de bine sa fie romanesc. Intr-un sat din India un fermier ameninta cu sinuciderea – singura solutie care i-a ramas pentru a-si scoate familia din saracie, dat fiind ca familiile taranilor sinucigasi primesc un ajutor de la stat. O reportera de televiziune prinde firul povestii si vine in satul Peepli (un fel de Cucuietii din Deal, nord-indian) pentru a transmite in direct derularea povestii. Pana la urma totul e live: si saracia, si mizeria, si tristetea, dar mai ales show-ul. Se va sinucide bietul om? Presiunea e tot mai mare.

Cantecul de la final, Chola maati ke ram e preferatul meu:

English Vinglish (2012)

Am lasat la urma comedia romantica – care e si cel mai occidental din aceste filme de Bollywood, dat fiind ca o mare parte a actiunii se petrece in America. Shashi e o indianca de familie buna, care nu vorbeste engleza, dar se pomeneste in plin New York, unde a fost invitata sa ajute la pregatirile pentru nunta nepoatei. Multe situatii haioase, multe sari-uri superbe, un curs de engleza clandestin unde Shashi e cat pe ce sa-si piarda capul… un film foarte frumos si vesel. L-am vazut de doua ori si am dansat pe „Navrai majhi” de mai multe ori decat pot sa-mi amintesc.

Cu asta se incheie cronica mea de azi si astept recomandari de filme si comentarii, in caz ca cineva citeste acest post.

Cu bine!

One response »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s