O mere dil ke chain (oh, the peace of my heart)

Standard

De cand am avut inima franta si a fost nevoie s-o remaiez fir cu fir, ma mandresc ca nu ma mai atasez. Nici de oameni, nici de locuri, nici de circumstante. Totul se termina, nimic nu dureaza, trecem prin timp si timpul prin noi pana vom ajunge la groapa.

Cinic, adica foarte schematic. Adevarat, dar lipsit de viata. Ce folos defilarea asta de peisaje pe la fereastra trenului care ne duce spre statia terminus, cand eu imi port din reflex costumul de cosmonaut si ma multumesc sa observ succesiunea zilelor si miscarea necontenita a pasagerilor din jurul meu?

Vedeti imaginea, nu? Trenul acela albastru, care ne ducea la bunici sau la mare, cand eram mici. Vagonul de tip bou-vagon, cu un pasager langa tine si doi vizavi – uneori cu capre, gaini si legaturi de ceapa printre care sa-ti strecori picioarele. Mergand spre nicaieri, zi si noapte, cand mai repede, cand mai incet. Si eu la geam, neaparat geamul din stanga, intr-un costum mare, alb, cu o casca imensa cu hublou. Ca in filmul „In space, there are no feelings„, unde Simon fuge in capsula lui de indata ce lumea in care traieste devine prea greu de suportat. El prefera sa stea cuibarit acolo; eu imi iau capsula si o scot in lume, sa faca cunostinta cu capsulele altora. Insa nu cobor din tren, nici nu ma astept ca pasagerul din dreapta mea sa isi doreasca sa ramana alaturi de mine pana la statia-terminus. Pentru ca eu nu ma atasez.

Dar oare nu m-am atasat deja de costumul alb cu hublou, pe care-l port ca pe-un sicriu alt-fel? Oare nu m-am atasat de tren?

La fel ca multi alti semeni de-ai mei, sufar de „insecure attachment” (tulburari de atasament). Oscilez intre dependenta (“atasament angoasat-ambivalent”) si respingerea oricarui atasament (“atasament evitant”). Cu alte cuvinte, fie ma agat de om ca raia si ii cer atentie (neaparat pozitiva!) nelimitata si exclusiva; fie n-am nevoie de nimeni si de nimic – daca ma cauti, bine; daca nu, iarasi bine.

Potrivit articolelor rasarite din palaria lui Google, acest tip de problema este mai frecvent decat credeam. Suntem multi cei care stim doar alba sau neagra: ori ne lipim de om ca raia si pana la urma suntem respinsi (adesea violent), ori ne ascundem in capsula si ne dam nemuritori si reci. Desi consolarea statistica e o prostie („mal de muchos, consuelo de tontos”, zic spaniolii), in spatele ei se ascunde intotdeauna speranta ca fiind mai multi in situatia respectiva, poate unul dintre noi va reusi sa gaseasca solutia care sa ne salveze pe toti!

Exista, oare, aceasta solutie, sau suntem condamnati la o vesnica miscare de pendul intre dependenta si singuratate?

Potrivit acelorasi articole, posibilitatile ar fi:

1) mergem la psiholog sa invatam sa ne „organizam” atasamentul, sa stabilim (si sa acceptam) limite in relatii si sa ne apreciem (“self-transformation”, zice americanul; in romana vorbim de “atasament securizant”);

2) ne gasim un partener co-dependent si  jucam in filmul casniciei cu nabadai/ traim fericiti pana la adanci batraneti;

3) ne facem sihastri/ filosofi, hotarand o data pentru totdeauna ca lumea nu ne intelege geniul. Cica Schopenhauer s-ar fi luptat si el cu atasamentul evitant si de-aia avem azi „Lumea ca vointa si reprezentare”. Daca omul se insura, facea cinci copii si-si vedea de negustorie, altfel ar fi stat lucrurile cu fenomenologia.

In varianta 4) plecam in India si locuim acolo o vreme, incercand sa ne ferim cat de cat de privirea cercetatoare a localnicilor, de vorba lor verde-n fata (“you are big, madam, more smaller is better”), de insistenta cu care isi doresc sa petreaca timp cu noi, de intrebarile incomode pe care ni le adreseaza. Aici costumul de scafandru nu transmite, ca in vest, mesajul “lasa-ma-n pace”, ci atrage atentia ca la balci, asa cum e si firesc de altfel. Se inghesuie ciuruc pe tine, bat in hublou, te pomenesti cu copii care trag de casca, cu mame care taie pe furis petice cu foarfeca sa le ia amintire, cu tati care te intreaba cat ai dat pe el, de unde, poti sa le faci si lor rost.

Mi se pare ca le este imposibil sa inteleaga conceptul de intimitate. Ceea ce e frumos, insa, este ca intruziunea lor nu are in ea niciun dram de judecata. Intre ei se judeca permanent si aspru. Pe straini ii accepta complet, cu toate ciudateniile lor.

Si cam asta conchid toti psihologii ca este esenta vindecarii tulburarilor de atasament: acceptarea neconditionata a ta ca individ unic. India a reusit sa-mi rearanjeze schemele de atasament fara ca eu sa-mi dau seama. A sarit pe costumul ala pana l-a facut praf, pe urma trenul a ramas in pana, mecanicul ne-a dat jos pe toti, am luat-o la picior spre urmatoarea statie, ne-am insotit ca pelerinii la Canterbury, semnal la mobil nu aveam, electricitate nici atat, ne-am spalat toti in apa imputita a marii si-am iesit din ea uzi.

Cand am plecat din Bucuresti, in iulie, imi doream cel mai mult sa stiu cum ma voi intoarce. Mi se parea mie ca ma va pocni iluminarea, ori cine stie? Doar cu asta asociem India in rarele ocazii cand vine vorba despre ea in Romania. Nu stiam unde ma duc si cred ca nu m-am gandit niciodata sa ma asimilez culturii locului (mintea imi era la enclava in care aveam sa locuiesc ca profesor expat).

Acum ca mai am un pic si ma intorc, mi se pare ca o sa-mi fie dor de India in luna aia pe care o voi petrece departe de ea. M-am atasat. Si cu asta s-a facut praf toata nemurirea si raceala mea.

Cantecul din titlu, cantat de Kishore Kumar, face apologia atasamentului securizant: „am dat lumea in schimbul tau, fiindca numai pe tine te vreau”, insa „acum depinde de tine sa accepti sau nu iubirea mea”.

Din cele cateva vorbe pe care le-am invatat in hindi, preferatele mele sunt dil (inima) si nimbu (lamaie).

4 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s