Pe stanga

Standard

Conduc pe stanga de 875 de kilometri si am devenit foarte buna la asta. Ei, sa nu va inchipuiti ca nu mai am dimineti cand ma trezesc pe dreapta si – la fel ca Bula pe Calea Victoriei – le fac tuturor semne sa ma lase sa ma bag la loc pe banda mea; dar in general m-am invatat cu inversurile.

La inceput puneam stergatoarele de parbriz cand voiam sa dau semnal. Acum nu mai fac asta (dar nici cu semnalele nu ma mai obosesc).

Am deschis de cateva ori geamul in loc sa schimb vitezele, obisnuita fiind cu mana dreapta.

Ultima achizitie e privitul in oglinda din stanga asa cum odinioara priveam in dreapta.

Acum pot sa ascult si muzica (si sa cant) in timp ce merg spre scoala si reflexele de sofer indian mi se formeaza incet-incet: tai benzi, ma bag, nu mai mi-e teama de motociclete, biciclete, camioane, autobuze, vaci, caini, oameni.

Azi mi-e luat 20 de minute sa ajung la scoala; acum o luna acelasi drum dura 35 de minute.

In weekend, ca sa merg la un festival latino, am condus 83 de km de la mine de acasa (zona de nord) pana in cartierul Whitefield din zona de est si inapoi.

Benzina trebuie sa pun la doua saptamani.

Masina mea e un Hyundai Santro din 2012, merge bine si e mica, ceea ce o face sa se strecoare usor. Aici cu parcarea nu e problema, fiindca se parcheaza oriunde, inclusiv in intersectie daca ai chef – regula fiind ca toti te ocolesc si de claxonat oricum claxoneaza ca bezmeticii.

Bine, nu ca bezmeticii: incet incet incep sa deslusesc codul claxoanelor – un tit scurt pentru „hei”, un „tit-tit-tit” nervos pentru „da-te sa depasesc” („give me side”, cum zic ei), un „tit-tiiiiiiiiiiiiiit” ascutit pentru „sunt in dreapta/ stanga ta, nu respira ca am 100 la ora!” (de obicei acest tit-tiiiit e insotit de trecerea fulgeratoare a unei mase de metal si sticla la 5 milimetri de masina ta).

Da, se circula haotic, mi se pare ca se merge foarte aproape, traficul e infiorator, ambuteiajele sunt epopeice – ca niste armate pestrite de animale, oameni si vehicule. Distantele sunt mari chiar si cand nu e trafic, iar notiunea de spatiu-timp capata intelesuri noi cand distanta se conjuga cu traficul inghesuit sau cand ai fericirea sa gasesti toata strada invadata de camioane.

Camioanele merg peste tot, nu exista restrictii, din aceasta cauza strazile sunt murdare, desfundate, asfaltul e in dealuri si vai, in unele cratere poti linistit sa-ti parchezi masina. Exista bucati de drum unde nu poti circula decat pe contrasens, iar asta se face la mica intelegere cu cel care vine din fata si care, de obicei, se da mai pe stanga, adica prin sant, pe camp.

Trotuarele sunt foarte inalte (jumatate de m bordura) de aceea nu circula pe trotuar decat motociclete uneori. E drept ca nici nu sunt prea multe trotuare; totul se intampla pe sosea: cicruclatia auto, vanzarea de legume si fructe, somnul de amiaza al cateilor, usurarea vezicii urinare, circulatia pietonilor – cu sau fara uriase cosuri de 10 kg pe cap.

Noaptea, fiindca orasul e prost luminat, tot indianul circula cu faza lunga. Orbitor, fireste, ca sa nu mai zic periculos si stresant. Din pacate nu sunt dintre cei care slabesc la stres, altfel as fi dat jos vreo 15 kile. In anumite ocazii ma ambitionez sa fac educatie cu soferii, le fac flashuri si unii se simt si sting faza lunga, altii insa cu faza lunga si 100 la ora zboara ca bidiviul lui Fat Frumos la 5 cm de tine, in vreme ce tu aproape ca opresti, orbit, cu retina arsa, intrebandu-te daca o sa mai vezi vreodata.

Cam asa e cu condusul in India; multa vreme nu am putut asculta muzica pentru ca totul era nou si solicitant si pur si simplu nu mai suportam alti stimuli sonori in mediu. Acum muzica acopera claxoanele si merg bine-mersi zilnic la scoala pe o sosea care serpuieste printre vii si trece printr-un sat unde oamenii isi fac toaleta pe strada la 7 dimineata: femeile se spala la galeata si se piaptana, bunica aduna iarba pentru vaca, domnii fac pis intorsi discret cu spatele la drum, iar  copiii se tarasc de-a busilea pe sub rotile masinilor.

Dintre toate locurile, satul ala mi se pare cel mai tare si ma mir ca inca nu am ajuns sa ma salut cu localnicii. Cand trec pe acolo, as putea la fel de bine sa opresc motorul si sa trag masina cu o sfoara, pentru ca mai incet nici nu pot merge. Oamenii ma privesc curiosi sau indiferenti, eu le zambesc si ma rog ca pruncii lor sa stea si azi departe de rotile mele.

3 responses »

  1. Bună,
    Hai să-ți explic: în una bucată capitală europeană sosesc obosită la domiciliu, constat că nu e curent, urc la lumina telefonului până la etajul 6, îmi pregătesc la lumina și mai firavă a unei lumânări de la Ikea cei mai misterioși cartofi prăjiți preparați vreodată (da, aveam dreptate, am scăpat cam un vagon de sare) și citesc folosindu-mă de bruma de baterie de la laptop postarea ta despre India.
    Și deodată mi să lățește un ditamai zâmbetul pe față :)
    Prin urmare, mulțumesc, și ai grijă la bidiviul lui Făt Frumos.

  2. :) Esti super adevarata (daca-mi permiti putin limbaj de cartier). Eu sigur nu m-as descurca. De altfel, nici nu conduc altundeva decat in Dubai – mie si Jeep-ului meu ne trebuiesc sase benzi! ;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s