Ceva atat de negru

Standard

Unul dintre colegii mei pe care i-am descris drept „copii ai terorismului” a fost pus pe liber. De la anul va parasi India si va merge sa predea la o scoala din Africa. Desi tine capul sus si putina lume stie ca mutarea asta (frecventa in randurile profesorilor expati, care tot la 2 ani schimba scoala si tara) nu a fost alegerea lui, nevasta-sa se plange in cancelarie:

– Abia ne incropisem si noi o casa, de bine de rau si uite ca bezmeticul meu iar si-a dat in petec. Iar ne facem valizele, iar tara noua, scoala noua, am 48 de ani, cat o s-o mai tin asa?

Ii zice „bezmetic” cu ingaduinta si afectiune. Stie ca nu e tocmai cel mai placut coleg de pe fata pamantului, dar e un sot responsabil si fidel, care-i indeplineste toate dorintele.

Bezmeticul are un cult pentru autoritate, iar anul acesta sufera de nebagare in seama. De cand i s-a pus in vedere sa-si caute altceva, niciun sef nu-i mai da atentie, in ciuda miliardelor de e-mailuri cu planuri strategice si „sugestii pertinente pentru cine are urechi sa le asculte.”

– Conducerea asta va duce scoala de rapa, afirma el sententios. Eu le-am spus clar ce e de facut, dar vad ca o tin tot pe a lor. E vremea sa facem o schimbare, nu se mai poate asa.

In mica lui ograda (bezmeticul e sef de departament, din pacate) a devenit un caine turbat. Se plange de incompetenta colegilor din departament, cere rapoarte precise si exacte pe care le ia si le reface dupa aceea, ca sa le poata retrimite subalternilor cu CC la director. Directorului putin ii pasa; are buton de delete. Subalternii se simt hartuiti si se revolta. Directorul ii impaca filosofic: ce sa facem, lasa ca acusi se face iunie si scapam de el. Copilul terorismului indata face plangere ca nu poate conduce un departament de insubordonati si reclama pe toata lumea la toata lumea, intr-o frenezie a urii.

Bezmeticul e cel mai bucuros cand vine cate un email pentru toti angajatii trimis de vreunul dintre directori. Indata il ia, il imprima si-l afiseaza pe usa, cu sublinierile si adnotarile lui. Apoi il rescrie in cuvintele lui si-l trimite subalternilor din departament, oftand plin de naduf: „Idiotii astia nu citesc mailuri nici daca le prescurtezi ca la prosti! Cu asta am eu de luptat in fiecare zi!”

Cand elevii lui dau examene, ii pandeste ca un uliu.

– Va ia mama dracului daca gresiti! Sa nu fiti tampiti! Sa scrieti tot si sa cititi cerinta.

Corecteaza lucrarile in timp record, transforma nota in procente si alcatuieste grafice cu progresul elevilor la materia lui. Apoi trimite acest document subalternilor si ii acuza de incompetenta daca nu fac si ei la fel. Subalternii vad mailul intrand in inbox, misca lenesi mouse-ul si dau delete. Le-a ajuns.

Elevii se tem de el, colegii il ocolesc, subalternii il sfideaza, iar izolarea asta il umple de manie si de rautate.

– Nici nu stiu cum sa-ti spun ca a fost intalnirea cu el, zice cineva cu inima buna, care crede ca in fiecare copil al terorismului se ascunde un om ranit tare-tare care nu stie sa tipe altfel de durere.

– Parca nu era un om… era doar asa, ceva negru… Timp de doua ore nu a vorbit decat de rau: de scoala, de colegi, de subalterni, de sefi. Clasa lui era murdara, dezordonata, parca paraginita. N-am stiut cum sa-l ajut, m-am temut c-o sa ma absoarba in bula lui de negativism si am fugit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s