Foreigner

Standard

Dupa iluzia ca am fi asemanatori, incep acum sa cred ca ne suntem unii altora, in mod fundamental, straini. Desi vreau sa cred ca pentru mine toti oamenii sunt oameni, am un discurs in care se aude mirarea aceea nascuta din constatarea diferentelor: de ce la voi e asa, la noi se face altfel, dealtfel si voi si noi… Mi se pare normal sa mi se dea prioritate, sa mi se spuna Mam, sa fiu tratata preferential – totul in vreme ce sunt egala. Ipocrizie, sau ignoranta?

Pentru ca in satul unde locuiesc nu sunt turisti, uneori uit ca nu arat ca restul localnicilor. Cand – rareori – vad cate un turist alb, imi sare in ochi felul in care se deosebeste de toata lumea; desi e, poate, o frantuzoaica imbracata in salvari si bluza, cu esarfa de rigoare, nu arata imbracata, ci deghizata. E limpede ca hainele indiene nu-i sunt specifice, ce sa mai, nu ar putea fi niciodata confundata cu o indianca. Si totusi raman uimita cand paznicul de jos imi zice, stati un pic sa sun la poarta, poate a venit plicul dvs. si e la baieti acolo.

Sa va spun numele meu si apartamentul, zic.

Dar el deja vorbeste in receptor:

– Foreigner Mam de la patru are de primit un plic, e la voi?

Foreigner Mam??

Pai nu sunteti decat opt straini in tot complexul (1300 de apartamente), explica el. Nu e greu sa va deosebim.

Iar eu ma gandesc amuzata ca nici nu stiu cum il cheama pe acest paznic, care pentru mine e un indian cu mustata la fel ca toti ceilalti sase milioane de indieni bangalorezi mustaciosi.

Ce iluzie ca am fi la fel!

– Eu nu inteleg cum de lumea isi da imediat seama ca nu sunt romanca, se plangea acum cativa ani o colega din Australia. Oriunde ma duc, in metrou, la teatru, pe strada, imi vorbesc in engleza, se holbeaza la mine…

Am incercat sa-i spun ca „strainatatea” se vede, chiar si atunci cand nu exista o diferenta de rasa. Caucazienii lor sunt diferiti de ai nostri. Se vede pe om daca a mancat sau nu salam cu soia!

– Interesant, mi-a zis vecina Catherine cam la doua zile dupa ce ne cunoscusem, in august 2012. N-ai față de romanca totusi – mai mult de nemtoaica. N-as fi zis…

– Cum e fața de romanca?

– Romancele in general se aranjeaza, se machiaza mult, ori pe tine nici cu rimel nu te-am vazut.

Mai degraba prejudecati decat diferente reale, dar unde e granita intre ce este si ce ne imaginam ca este? In ce masura ne construim identitatea personala pe apartenenta la un anume neam de oameni? Suntem sau nu suntem satul nostru natal?

Un roman a cumparat satul in care s-a nascut si vrea sa il transforme intr-o statiune este o stire incadrata la categoria Romania Optimista. Asa de mare a fost iubirea de plai a acelui barbat din Valea Jiului ca si-a facut din loc, afacere.

Cand australianca de care ziceam m-a invitat la ea acasa, am avut pentru prima oara ocazia sa vad un complex de „expati” din Pipera, cu paznic la poarta si vile cu gradina si piscina. Era limpede ca locul reproducea un stil de viata vestic, total necaracteristic romanilor. Dealtfel a fost nevoie ca Melissa sa ma astepte la poarta, fiindca paznicul n-a vrut sa ma lase inauntru. M-am simtit nelalocul meu, de parca nimerisem cu imprumut intr-o alta viata. Colega mea, evident, era in largul ei. Pentru ea plonjonul intr-o alta viata avea loc atunci cand iesea pe poarta complexului, ca sa dea piept cu traficul invers de pe Iancu Nicolae. Frustrata de comparatia mereu defavorabila intre Romania si vestul lumii, mi-am dorit atunci sa fiu expata – sa stau intr-o casa frumoasa neplatita de mine si sa-mi inalt cu doua degete statutul social.

Sora mea, Zeenat, si-a petrecut saptamana trecuta la mine acasa, ca sa putem merge impreuna la scoala. Nu e nici prima nici ultima oara ca stam impreuna; uneori raman eu la ea peste noapte, alteori ea la mine, desi ea mai rar, pentru ca i-e frica de apa din laguna artificiala. Si totusi de data asta, fiind vorba de o saptamana si intrand pe fir o colega cotoroanta, Zeenat a avut parte de multe intepaturi, unele dureroase, la adresa faptului ca „s-a dat cu strainii.” Adica cu mine, in ipostaza expata cu paznic la poarta.

Ain’t life funny.

6 responses »

  1. M-am gîndit eu că nu-i compliment să fiu crezută nemțoaică. Gata, de-acuma cînd mă duc în Germania mă machiez! :D

    În Ro mă-ntrebam cum reușesc expații să nu-nvețe deloc limba. Acuma-s că-s și eu pe afară știu cum e. Dar mi-e oarecum rușine, ar trebui să fac unele mici eforturi.

  2. Eu cred ca nici dupa 10 ani aici nu am sa invat limba, daca nu ma pun cu burta pe carte. N-are nicio legatura cu nicio alta limba pe care o stiu. E imposibil s-o prind din auzite.
    In ce tara esti acum?

    • În CZ. Are unele cuvinte asemănătoare cu româna, dar e cam contraintuitivă pentru mine, că oricum nu știu nici o altă limbă slavă să m-ajute.

  3. Io-s rusoaica, indiferent in ce tara ma duc, din astea exotice. Ma abordeaza rusoaicele cu o nonsalanta, vorbind limba lui Cehov si eu stau, le ascult ca la sf. sa le spun in engleza ca nu vb rusa…sa vezi dezamagire! ;)
    Aici lumea care nu stia de unde vin, m-a facut poloneza sau rusoaica ;). Degeaba sunt alba, satena si cu ochi verzi, nu arat a suedeza. Macar stiu de unde mi se trage…bunica dinspre tata era basarabaenca, din Chisinau. ;)

    • Eu zic că e de bine. Rusoaicele-s frumoase și-ngrijite. :)

      În Asia am mai pățit și eu să fiu luată de rusoaică – bănuiesc că nu se așteptau să vadă alte naționalități pe acolo. :D

  4. Pingback: Lectura de marți seara | Dana rozMarin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s