Nunta indiana

Standard

La Mussoorie e zăpadă.

Nunta lui Nitin cu Tanvi a decurs în parametrii cunoscuți: lume grămadă, haine colorate, sandale cu șosete de lână, șaluri în loc de geci, jerseuri asortate la ținută, bijuterii opulente, prost gust la superlativ.

Nitin are aproape 30 de ani, Tanvi vreo 27. Tatal lui Nitin e primar in sat, mama lui e prima doamna si mana de fier. Nitin a lucrat o vreme la o banca in Pune. E absolvent de Finante-Banci si a facut si un MBA. Timp de cinci ani a avut si o prietena, dar cand a venit vorba de insuratoare, mama a pus piciorul in prag si prietena a disparut. Mama i-a gasit-o atunci pe Tanvi, pe care o cunoaste fix din luna august, s-au logodit in octombrie si s-au casatorit pe 3 martie. Tanvi e isteata, lucreaza si ea la o banca in Dehra Dun si e decisa sa-i arate mamei cine e seful in casa.

Sambata a fost ladies sangeet, o petrecere aglomerată, friguroasă, cu mâncare bună și cafea proastă, unde Attiya a dansat, iar eu am făcut poze. Duminica a fost spoirea cu turmeric și baraat, alaiul mirelui. Ne-am deplasat la Dehra Dun, am campat într-un cort unde am fost serviți cu pakora, gulab jamun și ceai (alcoolul, numai pentru bărbați, era ascuns vederii într-un apartament de la etaj) și de acolo am pornit în procesiune spre Krishna Palace, unde urma sa aiba loc nunta.

Procesiunea arăta așa: o căruță luminată, în care un țigan cânta la megafon cât îl ținea gura ceva care suna a combinație de manele cu lăutărească. În urma lui, șase cărători de lampă (cărau pe umeri lămpi care odată arătaseră bine, cam ca în 1001 de nopți, dar între timp aveau mărgele căzute și becuri arse) și o orchestră de lăutari cu trompete, clarinet, tobe și tromboane. Între lăutari, neamuri la țol festiv, care dansau de mama focului. La mijloc, un car alegoric tras de doi cai mascați (și înspăimântați), în care ședea mirele, cu fața acoperită, așa cum e tradiția. Cortegiul era încheiat de bărbați, care-și asumaseră și nobila misiune de a dirija traficul, căci totul se întâmpla la ora 7 pe o stradă pe care circulau mașini, autobuze și motociclete cu nu mai puțin de 3 pasageri pe ele.

Cortegiul avansa pe muzica zbierată de ăla la megafon, cu opriri dese. La popasuri, instrumentiștii te asurzeau cu trompetele și tobele, megafonistul zbiera cât îl țineau bojocii, femeile își bâțâiau în aer mâinile încărcate de brățări (am numărat șaisprezece numai pe o mână), iar cerul era luminat de artificii, care cădeau în ploaie deasupra noastră. Ceva de vis!

– Așa trebuie să fie să mergi în exil, i-am șoptit lui Zeenat, influențată poate și de cartea pe care o traduc acum. Așa e războiul, te târăști într-un convoi infinit, iar în jurul tău explodează bombe.

Cei 500 de metri până la Krishna Palace mi s-au părut mult mai lungi, dar am ajuns în cele din urmă. Acolo – surpriză. Alaiul trebuia să-i urmeze mirelui, nu să-l preceadă. Deci, cu o îmbulzeală și-un heirup demn de legendarele cozi la carne din Hala Obor, mulțimea a fost spartă în două ca să treacă mărețul car tras de doi cai terifiați, care se ridicau și nechezau de mai mare mila. Mirele, încă cu fața acoperită, își trăgea discret cu două degete masca la o parte, ca să vadă și el originea urletelor, căci în efortul de a face loc carului, oamenii se călcau în picioare, dar, mai ales, își călcau în picioare copiii, care erau și ei acolo, ascunși după sari-urile mamelor.

La Krishna Palace o atmosferă de basm, beculete, fundite – până nu te uitai mai atent, să vezi vopseaua crăpată, petele de pe husele scaunelor și farfuriile murdare. Chiar cincisprezece mii de oameni, cum se anunțase, nu au fost, dar vreo cinci-șase mii s-au prezentat înțoliți și foarte foarte înfometați.

Prima dată, prin nu știu ce minune, s-a stat la coadă la bufet, apoi modelul indian și-a spus cuvântul și s-a pornit un haos și o îmbulzeală, de zbura paneer-ul și sosul de curry peste capetele tuturora, bietul chelner care servea lipiile nu mai avea timp să ajungă cu ele pe masă, căci îi erau smulse din coș de oameni care-ai fi zis că nu mai mâncaseră de o lună. Ca de obicei, totul arăta dezgustător, sos curs peste tot, zeamă pe jos, farfurii năclăite aruncate pe te-miri-unde, bărbați care-și aruncau farfuria goală în coșul cuvenit însoțind-o de o flegmă care nu se mai termina. Nu am văzut încă un eveniment indian cu lume civilizată, care să stea la rând, să mănânce la masă și să nu se comporte de parcă s-a băgat fasole cu ciolan la cantina săracilor. E un stres permanent că nu le ajunge la toți, pe urmă își umplu farfuria și încep să-și îndoape copiii, căci nu am văzut nici copil indian să mănânce singur, ci doar mame care le îndeasă în gură dumicați, cu mâna goală.

Mirele și mireasa au făcut un show de Bollywood, întâlnindu-se pe o punte, cu fotografii și cameramanii îmbulzindu-se să surprindă momentul și confetti în formă de inimioare.

Tot acest eveniment s-a desfășurat în aer liber, pe un teren nămolos, care s-ar fi putut podi, la o adică, sau acoperi cu mochetă, dar cui să-i dea prin cap așa o istețime?

Am plecat înapoi la Mussoorie cu același alai, plini de nămol până la genunchi, cu capul bubuindu-ne de la tobele care nu s-au oprit nicio clipă.

Luni a fost recepția, în Mussoorie, într-un loc ca un teren de fotbal, fiindca erau asteptati zece mii de oameni. Iarăși sari și jerseu, iarăși bijuterii și machiaje de vise rele, iarăși zemuri și zoaie curgânde peste tot, iarăși neamuri binevoitoare care au cercetat atent cortegiul de domnișoare, în speranța că vor găsi acolo o noră pentru mama. Nitin si Tanvi au stat, cum e traditia, pe o canapea aurita si s-au pozat cu sute de familii, care mai de care mai pestrite. Apoi au plecat sa manance, iar in urma lor o liota de copii au vandalizat scena, rupand pana si husa de pe canapea, sub ochii indiferenti ai parintilor.

Era o zi frumoasa de martie, soarele stralucea pe cer, iar Shadab imi adusese o Cola la 0,7 – asa ca am zis, cum zic adesea, „sa fie la ei acolo.”

Pozele vor urma – zoaie & all.

3 responses »

  1. buna intrebare. Cola a fost buna! si ultima zi, luni, a fost frumoasa pentru ca a fost soare afara. Dar am crezut ca-i dau cap in cap pe puradeii aia care au vandalizat scena!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s