Nici asa, nici altminteri*

Standard

* vorba sectiunii din Dilema veche

Duminica acasa, cumparaturi in Sahakar Nagar, mult facebook si gatit. Am facut saleuri pentru a inaugura cuptorul, apoi pakora si friptura de pui. Imi place momentul cand faina, untul si cascavalul se transforma in coca. Chimie. Alchimie.

Am vorbit cu prietenii pe skype, am scris mailuri, am jucat Angry Birds, am calcat. Corectez 2-3 lucrari, traduc cateva pagini, suna sirena si vine ora de culcare.

Imi plac zilele cand imi incarc bateria.

Si uneori mi se pare ca sunt incompetenta si n-am curaj, alteori ca n-am viziune de ansamblu sau gandire strategica; si alteori ma intreb ce caut aici, de ce stau la capatul lumii singura, dar uneori, cu indieni, americani, chinezi, neo-zeelendezi din Africa de Sud, o frantuzoaica si un evreu care striga in cor „Noroc!” (invatati de mine), mi se pare ca inteleg ca nu exista raspuns la toate intrebarile, ca mergem si ne bucuram de drum.

Mi-e dor de Bucuresti si de oamenii de acolo. Mi se pare ca o data nascut si crescut la Bangalore esti format sa-ti placa genul asta de oras; indiferent cat ai calatori.

Ma gandesc cu melancolie ca poate nu voi mai avea niciodata duminici in care sa merg cu Stela la film in Bucuresti.

Cel mai bine ma simt cand conduc. Poate pentru ca-mi da – in mod necesar – senzatia ca sunt concentrata pe un singur lucru si ca-l fac bine. Poate ca sunt imprastiata, destructurata.

Spectacol de marionete la scoala, assembly si drum cu masina in oras, cu niste colege. MG Road, Commercial Street, galagie, culori. Vorbe multe. Lume multa. Probabil ca m-am salbaticit. E minunat sa fie lume, dar e minunata si pacea mea.

Si pe urma:

–          Cati ani ai?
–          35.
–          Esti o muiere atipica. Nu esti maritata, n-ai copii si nici nu pare sa-ti pese.
–          Se vede pe fata mea?
–          Eu sunt insurat de 30 de ani. Nu am copii din proprie optiune. Tu vrei copii?
–          Da. Nu umblu cu limba scoasa dupa ei, dar daca se va intampla…
–          Esti foarte normala.
–          Tu vorbesti!
–          Mie mi se pare ca inainte sa fiu director de scoala sunt o persoana.
–          Stii bine ca gandim la fel in privinta asta.

Traducere din Hinglish:

Covers = pungi de plastic (Madam, cover you want?) Se mai numesc si carry bags.

Cum = orice e in combinatie cu altceva (Meeting cum workshop, dispensary cum pharmacy)

Pachet de la Olga cu mii de rupii in forma de salam, carnati, bacon si cascaval afumat. Ca la foametea din timpul razboiului, aceste produse au o valoare uriasa din pricina ca sunt inaccesibile. Au si o cantitate uriasa de chimicale, ca sa poata veni atata spatio-timp fara sa se strice. Dar ignoram.

Mi-e dor de Bucuresti, sfasietor. Stela mi-a povestit ceva la telefon si din poveste am sorbit locurile: Piata Amzei, cartierul de stradute de la Sf Vineri. Poate nu-s facuta sa fiu internationala.

Privind la pozele pe care le-am făcut azi, în afară de obsesia pt uși albastre, am o înclinare spre ceea ce e vechi, dărăpănat, murdar. Parcă încerc să confirm clișeele, pozez vaci, case dărâmate, mizerie. Dacă sunt mai proastă decât cred, dacă nu sunt creativă, deschisă la minte, frumoasă înăuntru, dacă sunt o prefăcută?

Iar cu îndoielile, iar cu gândurile astea, tot astea? Private self consciousness sucks, dar e inevitabila când petreci mult timp singur. Trebuie să pun mâna să mai citesc, altfel rumeg la nesfârșit aceleași gânduri răsuflate.

Nu vreau să schimb pe nimeni, nici pe mine. Mă las schimbată, e o diferență.

Și mi-amintesc acum cine sunt, de ce am venit aici, mi-amintesc puterea și bucuria, mi-amintesc încrederea că sunt, indiferent cum stau lucrurile în jur… mi-amintesc unde-mi am centrul.

4 responses »

  1. Da, pari un scriitor aflat in documentare. Nu ca s-ar fi plasat el in aceasta situatie, ci acolo l-a plasat Dumnezeu.
    Cu sentimentele negative poate sa te ajute o carte numita The DaVinci Method (n-are legatura cu „codul” si a fost publicata dinaintea lui, sau macar inainte ca el sa devina celebru).

  2. Pingback: „Friends”: Un serial la care te uiți… te uiți… te uiți! | Radu Ștefan prezintă: Blogu' cu de toate

  3. Pingback: „Mr. Nobody”: Despre alegerile dificile pe care le facem în viață | Radu Ștefan prezintă: Blogu' cu de toate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s