La Bucuresti tocmai s-a incheiat festivalul „Namaste India” de la Muzeul Satului – o Indie in mic, cu muzica, dansuri, haine, condimente si ghirlande de flori. Cu ocazia asta, ca o falsa indianca ce sunt, am primit multe mesaje si poze de la prieteni care s-au dus, au vizitat, au ascultat muzica si s-au gandit la mine. Si eu m-am gandit la ei, si mai ales la India din Romania.
Ce poti sa arati din India la Bucuresti? Sau din Romania la Bangalore, fireste. Cred ca poti sa arati ceea ce poti sa transporti: haine, papuci, obiecte, oameni. Ca sa faca o catusi de mica impresie, e de dorit sa arate altfel decat ceea ce se poate gasi in partea cealalta. Europa are o idee despre Asia si o idee despre India la care un festival de felul acesta trebuie sa raspunda. Exotic, colorat, zglobiu. India are o parere despre Europa [desi poate nu au auzit de Romania in aceeasi masura in care au auzit romanii de India…], la care festivalul imaginar „Te salut, Romanie!” (desfasurat la Muzeul Imaginar al Satului din Bangalore) trebuie sa raspunda. Vom duce asadar opinici, straite, ii si fote, portul popular, dansul popular, cobza si tambalul? Sau vom duce trupa Akcent (care a cantat deja de doua ori la Bangalore) si pe cei de la Byron, care au reprezentat Romania la un festival muzical din Chennai? Depinde cui ne adresam si ce vrem sa spunem, pentru ca adevarul este ca Romania straitelor si-a fotelor nu mai e asa de actuala, desi e mai decorativa.
Se spune ca orice discutie despre diferente culturale (sau dialog intercultural) ajunge pana la urma sa se reduca la niste clisee – in engleza incep toate cu litera f: food, festivals, folklore, famous people – adica ceea ce ajungi cel mai usor sa exporti, sa arati lumii despre tine. E greu de crezut ca in doua zile la muzeul satului vei ajunge sa intelegi India [sau in doi ani la Bangalore!!], dar e limpede ca vei afla ceva despre limbile si cultura locala, despre cum se imbraca oamenii, ce mananca, in ce cred, ce gandesc. Iar daca esti curioasa, poti continua cautarea pe cont propriu.
Port un costum salwar kameez facut de un croitor minunat: tatal lui Zeenat
Spre deosebire de Romania, care a trecut de la fota si ie la blugi si fuste scurte, India a ramas la sari si salwar-kameez de mii de ani. Povestea sari-ului merge inapoi pana la zeul Krishna – acest glorios vesmant are peste doua mii de ani si nu da semne ca s-ar pierde. Daca Delhi si Mumbai par sa se ia dupa moda vestica intr-o masura mai mare, la Bangalore e un curent foarte slab, iar majoritatea femeilor poarta inca haine traditionale, in toate culorile. Poate singura diferenta e ca sunt cumparate de gata din magazinele Max si Reliance Trends; nu mai sunt facute la croitor. In sate insa se pastreaza traditia: si croitorul si hainele si chiar folosirea anumitor modele sau culori specifice zonei, varstei, starii civile. La barbati, treaba sta altfel. Moda kurta-pyjama s-a pierdut in tinuta de zi cu zi (domnii prefera camasa, sau tricou, si pantaloni), insa e inca prezenta in tinutele de ocazie.
Toate aceste lucruri le bag de seama pe strada, ori la petrecerile la care sunt invitata, la fel cum bag de seama – de pilda – ciudatenia ca nu poarta ochelari de soare, desi e un soare orbitor! Mie mi se pare imposibil sa ies din casa fara ei, lor li se pare ciudat ca eu ii port mereu.
Azi am avut un fel de zi libera, pentru ca a fost ziua anuala dedicata birocratiei indiene: mi-am reinnoit viza si permisul de munca pe inca un an. Aceeasi poveste de anul trecut: prezenta de la ora 6, biroul se deschide la 9, nspe mii de angajati, dosare plimbare, foi rasfoite, etc. Doar ca n-au mai fost noduri in papura, iar FRRO s-a modernizat (cam ca Politia Pipera) si si-a tras CEC in cladire, astfel ca taxa se plateste ca prin vis. Spre fericirea mea, la ora 12 aveam hartia, asa ca am apucat sa fac si ceva cumparaturi si, fiindca nu eram cu masina, sa ma dau cu ricsa prin oras.
Ei bine, acum am inteles de ce nu mai scriu eu pe blog: nu mai merg cu ricsa!! Acolo e miezul povestii, nene! Doi dintre cei patru ricsari ma duceau direct la magazinul de suvenire; eu nu si nu; ei ca si cand nici n-as fi deschis gura. Altuia i s-a stricat caruta si m-a lasat in drum; am luat un autobuz, aventura adevarata. Pe Commercial Street era sa se urce unul cu motocicleta pe mine, apoi era sa ma urce pe mine pe motocicleta – asa s-a scuzat, asa s-a ploconit, plus ca rezulta ca avea un magazinel la cativa metri mai incolo, deci sa ma duc sa vizitez magazinul lui, sa ma sui in spate ca ma duce el, are haine frumoase, numai broderii lucrate manual etc. Eu eram tot un zambet, ce sa fac, in momentul ala, pe strada aia unde se stransesera negustorii ca la urs, eu reprezentam rasa alba! Acum sa nu va inchipuiti ca a fost vreun mare accident; tipul nu s-a uitat cand a dat inapoi si eu am tipat ca sa-l avertizez. I-oi fi zis si vreo doua in limba mea materna; nu mai stiu. Cand merg pe strada, regret amarnic ca nu am si eu claxon, ca as claxona nenicaaaa! La volan nu claxonez disperat ca ei, dar pe trotuar i-as claxona sa le sune creierii-n cap, cum ma claxoneaza si ei pe mine! [Pe trotuar circula biciclete, carute, scutere etc., nu e doar pt pietoni… asta cand exista trotuar].
Na, deci azi cu portia de real India luata, m-am gandit iar cum s-a tradus asta in festivalul Namaste de la Bucuresti. Au fost vanzatori desculti care imping carute pline cu toate fructele pamantului? Au fost masini care fac suc de trestie de zahar la coltul strazii? Femei cu basma, femei cu sari, femei cu flori in par, femei desculte? Explozii de flori, culori, mirosuri, gunoaie? O strada ingusta numai cu croitorii, unde toata lumea are masina de cusut in prag? Un car de lemn tras de doi magarusi cu flori impletite intre urechi? Motociclete, camioane pe care scrie Hum do, hamara ek sau Use dipper at night, masini Tata pe care scrie Horn is broke, look for finger pe toata latimea lunetei si de botul carora atarna ghirlande de flori si ciucuri negri? A fost o galagie indescriptibila, constanta, haotica, in care se amesteca vorbe in 5-6 limbi, muzica, claxoane, tipetele pasarilor si latrat de caini? Au fost mirosuri de ghimbir, ulei rasfolosit, bete parfumate, transpiratie si canal?
Uneori mi-e ciuda ca pana sa ajung la India aceea din carti si din festivaluri – India lui Tagore, India cu sari-uri colorate (dar fara copii desculti si praf si urlete si sange), India cu betisoare parfumate (dar fara violente inter-religioase), India cu dansuri si muzica traditionala (dar fara claxoanele care nu inceteaza niciodata) -, pana sa ajung la India Namaste, ma impiedic de India las-o asa cum a cazut, asta care e pe strada, careia ii lipseste cu desavarsire notiunea de cuvant dat (nimeni nu e serios sau punctual vreodata si e absolut ok), care te trage de bluza si-ti cere bani pentru ca esti alb, care conduce bezmetica cu faza lunga pe strazile mereu desfundate si niciodata luminate.
Sau poate n-am gasit eu iluminarea.
Sa nu radeti: aici era „bucataria” unde se prepara mancarea pentru invitatii la o nunta
Commercial Street, pe unde m-am plimbat azi
Acesta nu este un cartier marginas, ci chiar centrul orasului
Costume salwar-kameez
Dans traditional, Bharatnatyam
O „brutarie” unde nu se gaseste paine, asa cum o stim noi
Toate ricsele au ceas, dar ca sa ii dea drumul e nevoie de o lupta cu soferul
Frangipani – niste copaci peren in floare cu parfum dulce
Nuca se sparge cu barda si se bea cu un pai apa dinautru. Este o bautura racoritoare apreciata si costa doar 10 rupii (adica 50 de bani)
Puzzle 
frumos post! cand am vazut vaca aceea, m-am gandit la cainii nostri vagabonzi. Ei au vaci. Apartin cuiva sau sunt si ele maidaneze?
Ramona, multe vaci sunt vagaboande. Umbla pe strada, se hranesc din gunoaie si sunt deprimant de slabe. Nu dau lapte, deci nu sunt folositoare, insa sunt sfinte, deci nu pot fi ucise.