Lipa lipa, cos de alfa

Standard

E foarte interesant cat de repede m-am adaptat inapoi la India. Am un sentiment ca ma bucur ca sunt aici – un soi de natural high, rad, cant, iubesc copacii si drumurile si masina. Conduc mult mai usor fara stresul benzilor si al regulilor. Te ingradesc, dar la nevoie te protejeaza, e drept. Of, India care miroase a ea insasi, ceea ce eu numesc miros de kannadiga, sudoare si petrol, un miros greu care ramane in incapere mult dupa ce oamenii au plecat.

Una din colegele pe care am luat-o de la aeroport e profa de spaniola. Desi are aproape 60 de ani, e o fetita mica si vesela, ca o vrabiuta. „Azi am mancat un castravete si a fost asa de gustos ca am mai mancat unul. Pe urma nu mi-a mai fost foame,” a ciripit voioasa. Eu infulecasem bagheta cu pateu si senvis cu cascaval si sunca, apoi mi-era tot foame, dar trebuia sa ajung la ea. Hmm, mi-am zis, stia ea Lisa ce stia.

La vizita apartamentelor l-am avut insotitor pe colegul meu K., cel care se ocupa de apartamentele profesorilor.  Am asezat mancare in frigider, am schimbat perdele, am tras apa si K. s-a amuzat sunand la sonerie, cum ma vazuse pe mine. Pe la al treilea apartament invatase la ce sa se uite: sonerie, TV, internet, perdele, frigider, robinete, toalete, curatenie.

– Blocul tau e incolo, vrei sa te conduc? s-a oferit, galant, la plecare.

N-am vrut, dar mi-a parut bine ca s-a oferit.

– Ce ma bucur ca esti aici, mi-a zis asistenta medicala, o filipineza simpatica si extrem de muncitoare. Baietii ei se jucau, fiecare pe tableta lui. La clasa a doua si a patra sunt aproape cat ea de inalti. Au ramas asa de putini din oamenii vechi…

Si aici sunt veche si mi se pare ca niciodata n-am incetat sa fiu noua.

Azi mi-am dus masina la service si m-am intors acasa cu transportul in comun, intr-un autobuz 256B paraginit si aplecat intr-o parte. Cand am ajuns aproape de capat, mai eram doar eu, soferul si taxatorul. Soferul fluiera o melodie voioasa. Taxatorul ma masura curios cand credea ca nu-l vad. Eu citeam „Infinitul mic iubindu-l pe cel mare” si ma blocasem la ideea ca a-ti insela partenerul ar putea fi, intr-un alt sens, un indiciu de dezvoltare spirituala; un semn de expansiune a constiintei, adica ceva de bine. Inima ta s-a largit si poate cuprinde mai multe persoane. Asa ceva mai citisem, tot intr-o carte de-a lui. Ideile sunt facute ca sa fie explorate si integrate sau respinse, in functie de structura proprie. Mi-am dat voie sa explorez mental aceasta idee si sa vad problema dintr-un alt unghi, cam ca atunci cand iti defocusezi privirea si imaginea se schimba: batrana cu nas coroiat, tanara cu pana la palarie. Cred ca stiti poza din cartile de psiho.

Rodeam mental acest os, cand a aparut o batrana fara dinti care insista sa-mi vanda flori. As fi luat, dar erau legate in ghirlande de atarnat la usa si nu mi-au placut. Nu stiu sa gandesc afara din tipare, iar tiparele mele zic ca – in ciuda a TOT ce vad imprejur – usile nu sunt facute ca sa se atarne ghirlande de flori pe ele!

– Ei, si unde mergi asa voioasa?

Un motociclist cu casca; unul din putinii care poarta casca. Nu putea fi decat acelasi K., intr-una din turele lui scoala-apartamente si retur. Chiar el. Am stat putin de vorba si i-am expus dilema mea. M-a anuntat ca el asa a crezut intotdeauna: mai multa dragoste inseamna mai multa fericire si o apropiere mai mare de Dumnezeu, indiferent cum se manifesta ea.

– We are here to share some love, a declarat el, ca un hippie autentic, in vreme ce -si ambala motocicleta sa plece. Christina, one day you have to open your heart and love again.

Colegii noi au decis sa se faca praf intr-una din berariile bangaloreze… dar nu fara mine! Le-am zis ca nu-mi place sa fiu cea mai treaza din incapere si sa ma fac praf nici nu se pune problema.

– Dar, Christina, te ducem noi acasa.

Suntem toti vecini, 12 oameni in apartamente diferite din acelasi complex. De bandh day (greva indiana totala) – i-am scos la plimbare prin cartier. Ne-am imprietenit.

– Mi se pare ca esti asa adaptata aici, stii tot, intelegi tot, te descurci cu banii, cu traficul, cu tot, mi-a zis aceeasi colega de spaniola, mititica.

Mi se pare si mie ca da; evident ca devine mai usor cu vremea, dar e foarte bizar cum sentimentul ala ca abia am ajuns inca il mai simt – inca ma uimesc lucruri si fapte, inca ma simt neaclimatizata. E interesant totusi ca si la Bucuresti m-am simtit pe undeva la fel: mai mult turista decat de-a locului.

Sa ne concentram. Urmeaza Istanbul, Argentina, Grecia. Sau asa visez eu.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s