Articolul din Dilema Veche pe care nu l-am scris niciodata

Standard

Acesta e articolul pe care nu l-am scris niciodata despre cunoasterea unei societati dupa cum isi reglementeaza traficul rutier si dupa cum se comporta in trafic. Toti cei care conducem in India venind de afara stim ca India va sfarsi prin a ne „strica” condusul si a ne face sa nu mai tinem seama de semne, benzi, treceri de pietoni sau chiar semafoare. Condusul in India e organic, bazat pe schimbul de priviri, claxoane si intuirea intentiilor vecinilor de sosea (chiar si cand acestia sunt rumegatoare mari). Semnalizarea luminoasa e intrecuta sau dublata de semnalizarea tip bicicleta, cu mana intinsa pe geam. Claxoanele au intelesuri multiple, de la „sunt aici, nu da peste mine” pana la „vin cu viteza si te fac zob, da-te”. De curand am auzit un claxon nou: „am Audi/ BMW, misca de pe banda mea!” Camioanele incarcate pana la refuz au liber pe toate strazile si stradutele. La fel autobuzele de pe vremea lui Pazvante, adeseori lasate periculos pe o rana. Aceste vehicule mari nu semnalizeaza niciodata, iar claxoanele lor sunt multi-tonale, adica te scoala din morti. Pietonii nu au prioritate niciodata, dar au la dispozitie mana intinsa tip Stop, cu care opresc masinile inclusiv pe autostrada.

Esti liber in trafic in India. Nu te constrang benzile, trecerile de pietoni, politia (doar uneori, semafoarele). Esti liber sa intorci unde ai chef, sa faci stanga de pe banda din extrema dreapta, sa blochezi intersectia, sa nu dai prioritate (ci doar claxon lung: pazeaaaaaa!), sa parchezi unde vezi loc, sa faci orice manevra fara semnal. Reversul medaliei e ca esti pe cont propriu. Asigurarea masinii e o gluma buna, soferul care te-a tamponat va zbura de la fata locului cat ai zice peste, politia e ineficienta, accidentele se lasa cu bani scosi din buzunarul tau.

In Dilema Veche numarul 556, Vintila Mihailescu a analizat cu ochi de sociolog o serie de „Societati in trafic„. Polii opusi sunt India si Germania, extrema reglementare care duce la un fel de „culcare pe o ureche”, dar e eficienta versus extremul haos, care tine toate simturile treze, dar produce si accidente ingrozitoare.

Vorbeste, la final, de anomie. Fiind prima oara cand vad acest cuvant, am cautat pe google ce inseamna. Rezultatul m-a uluit. Anomia este situatia unei societati „in tranzitie” intre doua coduri normative, in care regulile vechi nu se mai aplica, regulile noi sunt in facere, iar oamenii plutesc in deriva si-si fac singuri legea. Suna cunoscut?

Articolul din Dilema Veche se poate citi aici: dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/societati-trafic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s