Duminica indiana cu Mariza si alegeri prezidentiale

Standard

Duminica e ziua cand incerc sa nu ies din casa. Ies in timpul saptamanii, ma duc la scoala, la sala, prin oras sau la diverse evenimente. Ies vineri seara, ies sambata. Vad oameni, vorbesc, rad, petrec. Dar duminica e ziua mea de liniste, cu mine. Vreau sa ma trezesc cand am chef, sa ma intind pana ma dezmeticesc, sa imi beau cafeaua de la 10 pana la 1, sa citesc, sa ascult muzica, sa lucrez pe indelete pentru scoala, sa vorbesc pe skype cu toti ai mei, sa merg la magazin daca am chef, sau sa stau in balcon, privind cum trece ziua.

Duminica e ziua mea de meditatie si imi iese, cam trei duminici din patru.

Niciodata ca duminica nu mi se plimba prin minte locuri dragi: Ateneul pe inserate, catedrala Sf Iosif, strazile cu case dintre Foisor si Universitate, piata Amzei toropita de caldura, curtea primitoare de la Happy House, casele in care am locuit.

Fiind o zi cand nu vad pe nimeni (exceptand moacele dragi din calculator), devine ziua cand procesez tot ce am vazut, simtit si auzit in ultima vreme. E ziua cand se face toamna in capul meu, cand mi-e dor de Bucuresti, cand citesc si vorbesc in romaneste.

Uneori ies la pranz cu unii sau altii care mi s-au lipit de suflet pe aici, in general cu sora mea Zeenat.

Alteori ma pun in masina si conduc 14 km pana la Orion Mall si mananc singura de pranz, cu ipadul sau cu o carte, la cel mai occidental restaurant pe care-l stiu, Cafe Noir, unde totul are gust european si nu s-a auzit de coriandru, masala sau ardei iute.

Pentru ca nu pot vota decat la Delhi, azi nu m-am putut duce la vot, dar am urmarit pulsul pe internet, am vorbit cu ai mei de acasa, am sperat si am tinut pumniii. Am cantat cu Mariza, am calcat, am studiat pentru scoala.

Si, asa cum se intampla, in timp ce citeam, am devenit constienta de toate celelalte ganduri si emotii care se miscau pe fundal – cu ce ma imbrac maine, e calcata bluza, am uitat ceva, ce facem marti la sedinta, cine are cheia mea, sa nu uit de hainele de la curatatorie, sunt mandra de mine ca merg la sala cu regularitate, ce-o face Lisa, mi-e dor de Livia, vreau sa merg in Rajahstan, oare ce vacante mai am anul asta pe care sa nu le am deja planificate, ce repede trece vremea, cand s-au facut aproape trei ani de India si la ce mi-a folosit? Aceste ganduri sunt acompaniate de imagini ale locurilor dragi de acasa – de obicei. Iar eu, visatoare din fire, intrerup lectura, pic pe ganduri si prefir in fata ochilor mintii imaginile locurilor care mi s-au lipit de suflet: ici un deal, colo o sculptura de la Magura, dincolo un foc arzand in soba sau o sanie trasa de un copil caruia nu i se vad decat ochii.

Azi, in timp ce citeam, gandurile au venit, ca de obicei, iar dupa ele imaginile – frumoase, bune, calde. Dar ce sa vezi? Creierul nostru misterios mi-aducea tot locuri din Bangalore: strazi lungi cu bolta de raintree sau copaci gulmohar; faimosul 16th Cross care strabate cartierul meu preferat, Malleswaram; baza militara Jalahalli pe care o ador, pentru ca e singurul loc din India unde se circula civilizat de parc-ai fi brusc in alta lume; copacii jacaranda cu coroanele lor violete.

DSC_0277

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s