File din Cartea Smillei

Standard

Capitolul 5 – În lume

  • Plec, plec în lume! striga mamaie la răstimpuri, exasperată de prostiile noastre de copii.

Mi-o imaginam singură, cu cârlionții ei ieșind de sub bască, cu mersul ei crăcănat. Cât de departe ar fi ajuns?

Eu de-acum ajunsesem în India, unde mă aștepta o slujbă de profesoară de engleză și spaniolă într-o școală internațională.

Cu școlile internaționale e o poveste. Au apărut ca să servească copiii de diplomați, călători prin lume. Acum elevii lor sunt copiii de CEO și directori de companii multinaționale, care umblă creanga, de la o filială la alta. În păsăreasca vremii, se cheamă că sunt „relocați”. Sub sigla Bacalaureatului Internațional se ascunde o corporație ca oricare alta, care face bani din educație. Elaborează programe și curricule, stabilește examene, publică ghiduri, definește obiective și țeluri. Face, cu alte cuvinte, ce fac toate Ministerele Educației Naționale. E ministerul educației internaționale, care în loc să dea bani școlilor, le percepe taxe pentru a implementa programele sale. Iar eu sunt profesor certificat să predau în acest sistem și în virtutea acestei certificări mă pot plimba ca Vodă prin lobodă pe la toate școlile internaționale care mă vor.

Întâi la București, apoi la Bangalore.

Interviul n-a fost greu. Am avut mai întâi o discuție pe Skype cu directorul, apoi am fost invitată să dau un interviu personal… la Londra. Am pus ban peste ban și m-am dus. Ne-am plăcut, am semnat, am închis ochii și-am zis „fie ce-o fi!”

Murdar, totul e murdar, prăfuit, țigănie.

Pe strazi e mizerie, casele sunt darapanate, autobuzele supraaglomerate sunt de pe vremea lui Noe, oamenii umbla desculti.

Bangalore nu mi s-a părut a fi un oraș. Nu începe și nu se termină. Nu are un centru. Transportul urban e supraaglomerat și haotic, iar autobuzele antice și de demult sunt oribile, înfricoșătoare, prost conduse prin traficul de coșmar de niște șoferi vitezomani și inconștienți.

Toți bărbații au mustață.

  • Uite, stai să-ți spun eu cine e cine, mi-a zis mustăciosul Vijay, arătând spre tabloul din care zâmbesc mutrele tuturor angajaților școlii. Aici e Prabhakar, șofer. Duce și aduce copiii de la școală. El e Samuel, tot șofer, Urâtul ăsta e ăsta de lângă mine care nu știe engleză e Sanjay. Ea e Anjali, ea e Kalavathi, ea e Anapurna. Îi zicem Anu. Și ăsta… hehe. Ăsta sunt chiar eu. Acuma să vedem profesorii…

Când mi-a terminat de explicat tabloul mi-am dat seama că uitasem care e el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s