Perioada albastra

Standard

În aceste zile cel mai fericită sunt la sala, unde mi se spune ce să fac, mi se spune că fac bine, sunt înconjurată de tipi care arată beton și simt că fac progese în relația cu corpul meu.
Zilele trecute Dragoș mi-a cerut să fac o mișcare, care o fi fost ea. N-o nimeream. Nu e nimic nou; sunt destul de impiedicată din fire și nu prea dotată cu inteligență kinestetică. Din fericire, Dragoș e răbdător, iar eu – perseverentă. A repetat mișcarea. L-am copiat punct cu punct, dar iată că tot aiurea mi-a ieșit. Ceva nu făceam bine.
– Asta e bună, a țipat Kerstin, ce mare scofală, uite-așa se face.

Nu mă mai simt strivită de nerăbdarea oamenilor care judecă lumea după ei înșiși, am învățat să diferențiez nerăbdarea lor de nevoile mele, dar totuși ce bine a fost când Dragoș a zis, ferm:
– Las-o, că o să înțeleagă. Ea se gândește întâi la mișcare, o înțelege, apoi să vezi ce corect execută.
– Se gândește, a zbierat Kerstin (așa vorbește ea, tare. Dealtfel e o scumpa și mi-e buna prietena!), ce e de gândit?
– Așa face Christina; stai să vezi când o s-o priceapă ce bine lucrează.

Reassuring să fii acceptat așa cum ești: o femeie grasă care își gândește mișcările fiindcă încă are undeva un Mare Canion care-i separă corpul de cap.

Când îmi recitam în clasa a XII-a „Les jours s’en vont je demeure.” nu știam că-mi prezic viața de peste 18 ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s