Diverse chestii

Standard

Apna khayal rackhna – ai grija de tine, sloganul L’Oreal.

Cand citesc bloguri din Romania, nu mai vreau sa ma intorc.

Dar mi-e atat de dor! Mi-as dori asa de mult ca oamenii pe strada sa vorbeasca in romana si sa-i pot intelege. Devine alienant sa traiesti intre oameni a caror limba nu o intelegi. Si uneori simt ca m-am saturat de India; de penele de curent, de mizerie, de claxoane, de traficul ingrozitor, de timpul pe care-l pierzi la orice deplasare, de oamenii care se baga in fata, de delasare, de birocratia sufocanta, de procedurile fara sens, de felul lor de a fi… altfel.

Pe de alta parte, ce bine e sa nu intelegi! Dintr-o pura intamplare, ne-am petrecut Craciunul la o cazare unde mai era un grup de vreo 30 de romani. Mi se parea ciudat sa-i inteleg, dar sa nu vorbesc cu ei. Ca doar nici in Romania nu vorbesti cu fiecare om de pe strada, doar fiindca poti sa intelegi ce spune. Dar radeam singura la glume, imi venea sa comentez, eram nevorbita, cum zice Livia.

In Hampi am asteptat multa vreme sa vina o salupa hodorogita care te trece apa pana la temple. Langa noi, un grup tot mai mare de indieni care comentau de elevii nostri, sau cine stie ce ziceau, oricum aratau spre noi, se uitau insistent, deci clar nu vorbeau despre rezultatele meciului de cricket India-Pakistan de aseara. Ba chiar am impresia ca faceau niste comentarii cam nesimtite.

– Ma bucur ca nu pricep ce zic oamenii aia, pentru ca am impresia ca-s cam nesimtiti, i-am zis ghidului. Omul s-a inrosit tot si mi-a confirmat ca, la adapostul limbii lor pe care stiau ca noi n-o intelegem, oamenii aceia faceau tot felul de speculatii despre cati bani avem, cat de prosti sa fim ca sa ne imbracam asa, ce dracu’ cautam acolo, ce fete de fraieri avem, umblam ca oile numai in turma si alte dragalasenii.

Dorul de casa, in fond, e doar comoditate. Felul cu care esti obisnuit. Dar daca as trai la Paris, la Toronto, la Buenos Aires, la Johannesburg, la Melbourne? Poate nu mi-am ales bine tara.

Incet-incet, devin tot mai bilingva. Din pacate, si accentul se altereaza de la influenta indiana. De avut grija. Deocamdata imi selectez contextele si vorbesc engleza indiana cu indienii si engleza corecta cu restul lumii. Face parte din felul meu de a fi mimetica.

Am adunat multe cuvinte. De la cele utile: kettle, funnel, ladle, power cord/ strip, gas cylinder, flimsy, two/four-stroke, car shop (mecanic auto), până la cele devenite automatisme de limbaj: I see where you are coming from, at the end of the day, to say the least, the tail wagging the dog, to be on the same page, to keep you in the picture.
Ma trezesc adesea gandind intr-o combinatie de romana cu engleza. La volan injur in romana si strig „Chalo!” (Misca-te!) in hindi. Adesea nu mai deosebesc contextele; la scoala vorbesc engleza cu toata lumea in afara de profele de spaniola, cu care vorbesc in spaniola. In capul meu, vorbesc in romaneste.

Merg dreaptă, zâmbesc din inimă, spun mulțumesc și te rog, spun nu când e cazul și progresez. Intr-o zi m-am trezit cu gândul la iluzie, la maya. Contemplă iluzia, îmi spuneam, nimic nu e real. Asta pentru că în vis/ coșmar eram înspăimântată că acuși pleacă avionul înapoi spre India și eu nu îmi găsesc biletul. În caiet nu era, în teancul de foi printate nu era, în calculator nu reușeam să intru ca să dau de el. Și chiar de ar fi fost, mi-amintisem că am avion abia atunci, fără să am bagajele făcute. ”Lasă, că-mi iau alt bilet. E o cheltuială, dar asta e, dacă ești căscată…” îmi ziceam. Apoi mi-am dat seama, ușurată, că e un vis. Nu e real. Sunt în patul meu din India, a cărui saltea îmi provoacă suportabile dureri de spate. Nu am nevoie de bilet. Sunt deja aici. Dar dacă visul e, de fapt, ăsta?

Și dacă totul e vis, ce rost mai are viața? m-am revoltat. De ce să mai fii conștient, de ce să mai crezi, să te convingi și dezamăgești, să speri, să miști?

Pana la proba contrarie, parerea mea e ca traim pentru ca ne sculam dimineata. Daca primim zilnic acest cadou de a deschide ochii si a ne simti trupul viu, de a ne putea misca, de a putea gandi, vorbi, simti, atunci avem datoria sa continuam. Si nu in orice fel, ci incercand atat cat puteam sa facem bine si sa aducem un strop de bucurie si de frumusete in lume.

Dupa doi ani jumate de India, nu ma mai mira decat oamenii carora viata li se pare o corvoada, nu un cadou. Mai ales cand sunt oameni care nu s-au nascut intr-o mahala indiana, ci in locuri frumoase ale lumii. In India se traieste in niste conditii care fac orice loc din Europa sa para paradisul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s