Dans la peau d’un intouchable (Editions du Seuil, 1994)

Standard

intouchableLa noi la școală se practică schimbul de cărți și la sfârșit de an părinții vin și ne lasă cutii întregi cu cărți pe care nu au chef să le poarte după ei în următoarea țară în care se mută. Așa că iunie e mereu puțin ca un Crăciun, pentru că dintre cărțile acelea în diverse stări și-n multe limbi mereu aleg câteva de care să mă bucur, numai ca apoi să le dau și eu mai departe, că doar de haram au venit, de haram s-au dus. „Dans la peau d’un intouchable” a fost ochită acum doi ani de Fanny în lada-minune de care zic. Eu am pus ochii pe altele, eram în perioada romantică, învață hindi în 15 zile, de ce iubim India și altele.

Au trebuit să treacă doi ani ca să pot citi cartea lui Marc Boulet. În acest timp m-am apucat de ea de câteva ori, dar nu mi s-a părut c-aș avea chef s-o termin. Am citit-o în acest weekend, cu inima strânsă, nu pe nerăsuflate, ci amuzându-mă de expresiile coincidente în franceză și-n română (gen ménager la chèvre et le chou adică a împăca și capra și varza) și oprindu-mă să reflectez la capacitățile profetice ale lui Boulet, care a văzut în India anului 1991 semnele ascendenței la putere a partidului naționalist hindus BJP care acum conduce țara. Și consecințele preluării puterii de către un partid naționalist hindus.

Pe scurt, cartea povestește aventura acestui ziarist francez care pare a fi un expert în deghizări (a fost deja În pielea unui chinez în China, acum vrea o nouă aventură extremă). Învață hindi la perfecție în doar șase luni, ba chiar stăpânește și anumite dialecte care-l fac să treacă foarte ușor drept un hindus dalit, adică ultimul prag în sistemul de caste, cei fară de castă.

Sistemul indian de caste ne e cunoscut barem din lecțiile de istorie. E un sistem de stratificare socială care încă n-a murit. La vârf sunt brahmanii (preoții, azi oameni de afaceri sau directori), după ei kshatriya (soldații – azi aflați în diverse posturi de conducere), urmează vaishya (agricultorii, azi comercianți, proprietari de magazine) și la urmă shudra (servitorii celor de mai sus, azi poate angajați sau middle manageri în call centers). Iata chaturivarna sau cele patru caste în care hinduismul își clasifică credincioșii. Dar după toată clasificarea asta, iată că 25% din hinduși rămân pe afară! Unu din patru hinduși, potrivit cărții lui Marc Boulet, s-a născut și trăiește în afara sistemului de caste. E outcast, sau dalit, azi numit scheduled caste. Aceștia sunt măturătorii de stradă, gunoierii, spălătorii de latrine, dar și măcelarii, pielarii, curelarii și toți aceia care lucrează direct cu dejecții, mizerie, piei de animale, organe sau cadavre. Adică primele patru caste fac mizerie, iar daliții strâng după ei dar nu au dreptul să se numească hinduși. Lucrurile s-au mai schimbat în vremurile noastre, dar în anii 90 când Marc Boulet își desfășura ancheta lui sociologică, sistemul de caste era încă destul de clar și discriminarea se făcea pe față.

Curios să afle cum se simte un dalit, Marc învață limba, se bronzează până ajunge să arate ca un indian, își lasă mustață, își trage pe el o cămașă ponosită, își leagă la brâu fusta bărbătească numită lungi și se transformă într-un cerșetor dalit. O lună întreagă cerșește în gara din Varanasi, orașul sfânt de pe Gange, unde câștigă atât cât să trăiească și suferă neîntrerupte umilințe. E martor la abuzuri din partea poliției, care bate la daliți fără rușine, deși nu au uneori nicio vină. Vede cum un cadavru al unui cerșetor se împute și se umple de muște pe peron, în timp ce lumea grăbită să prindă trenul sare peste el. Vede că viața umană la nivelul dalit nu înseamnă nimic, e un chin nesfârșit, din care nu există ieșire. Află și că nu există o solidaritate a celor oprimați. Daliții se disprețuiesc între ei, se stratifică și ei în fără-de-casta lor: curelarii se cred mai presus decât gunoierii, iar aceștia din urmă îi disprețuiesc pe curățătorii de latrine.

Egalitatea e o temă care-l pasionează pe Marc Boulet. Drepturile omului, libertatea de opinie se împacă oare cu sistemul de caste? Răspunsul este nu. Hinduismul nu are loc pentru drepturile omului, fiindcă omul ca atare nu există. Există brahmanul, soldatul, agricultorul, servitorul, fiecare cu îndatorirea lui, fiecare cu misiunea lui de a accede la niveul imediat superior. Egalitatea sa fie oare o idee creștină? Boulet constată că, paradoxal, daliții sunt mai aproape de conceptul vestic de egalitate, chiar și egalitatea între sexe. Femeile lor beau și fumează, nu pot sa-i interzic ei ceea ce nu-mi interzic mie, se justifică un cizmar.

După o lună petrecută în gară, timp în care a câștigat câteva rupii pe zi, a mâncat gratis dal și orez la un templu și a avut o altercație cu un polițist, Boulet-dalitul se decide să schimbe locul de cerșit, în speranța că-și va face, poate, prieteni. Pe malul râului Gange, acolo unde se perindă zilnic mii și mii de oameni, Boulet e tratat cu suspiciune fiindcă tagma cerșetorilor e deja bine conturată. Învins de frig și de foame, decide să facă o ultimă incursiune în viața de dalit la Ayodhya, orașul sfânt al hindușilor, unde tocmai s-a pornit o gâlceavă între hinduși și musulmani. Boulet simte pe pielea lui că e nasol să fii dalit. La templul unde săracii primesc mâncare degeaba, este umilit în fel și chip, mâncarea îi e aproape turnată în cap și preoții brahmani nu pierd nicio ocazie să-i scuipe în față pe cei fără de castă care, după tratamentele inumane la care sunt consecvent supuși, ajung să se considere ei înșiși suboameni, demni de scârba și disprețul veneraților brahmani. Unul dintre cerșetori îi mărturisește lui „Ram Munda” (numele indian al lui Boulet) că postește și se roagă ca un brahman, sperând din toată inima că în viața viitoare va reuși să fie unul.

– Dar viața asta? Te mulțumești să fii călcat în picioare? Tu nu te uiți câți daliți avem la ce proporție de brahmani? Pe ei, pe mama lor, gândește Ram Munda care e, totuși, francez și revoluționar. Dar ideea că fiecare își merită soarta e atât de înrădăcinată încât Boulet însuși ajunge să gândească așa.

Lucrurile se precipită la Ayodhya și devine tot mai primejdios să fii dalit. Boulet, iscusit în ale deghizajului, se transformă numaidecât într-un tânăr brahman.

De unde ca cerșetor n-avea parte decât de șuturi și priviri ostile, în pielea unui brahman e servit cu dulciuri, își face prieteni și primește imediat un pat în care să doarmă. Meditează iarăși la egalitate, dar și la manipularea politică, la puterea exercitată de clerul hindus în Parlamentul Indiei, la interesele economice ale menținerii unei nații de un miliard de oameni în stare semi-civilizată. Concluziile lui sunt foarte actuale și partidul naționalist hindus care atunci începea să se ridice (prin acțiuni foarte dubioase gen arderea moscheilor, India pentru arieni etc,) azi, în anul 2015, este la putere și-și proclamă doctrina naționalistă prin televiziune și radio spre deliciul a milioane de cetățeni din castele superioare și spre groaza altor milioane de cetățeni musulmani sau creștini, care înțeleg că o Indie pentru hinduși îi exclude din start.

După aceste aventuri și meditații, Boulet revine la pielea lui de francez. De-acum a înțeles din interior sistemul de caste și detestă profund doctrina hindusă și aplicarea ei. În ultimele șase săptămâni a trăit printre oameni care n-au de ales și-a văzut cum trăiesc cei care au pâinea și cuțitul. Visează la brânza cu pâine și vin de acasă. A ajuns la concluzia multora dintre colegii mei expați: Dă-i dracului, să fie la ei acolo.

Deși cartea se citește ușor, patima cu care e scrisă nu e ușor de înghițit. Boulet nu-i prevede un viitor fericit acestei Indii greoaie, birocratice, ipocrite, rasiste. Compara sistemul de caste cu apartheidul și solicită intervenția ONU pentru a stopa abuzurile împotriva daliților. Nu crede că sistemul de caste va putea fi eradicat fără o reformă de fond a hinduismului, a cărui esență o constituie.

La 20 de ani după Boulet, egalitatea nu mai pare o utopie în India. Individualismul, reușita prin propriile puteri, indiferent de castă, sunt prezente în vorba și în visurile tinerilor indieni moderni din mediul urban. Au apărut ONG-uri care se îngrijesc de cerșetorii din gară și de copiii din mahalale. În presă sunt promovați daliți care au reușit: oameni de afaceri, politicieni, studenți la universități mari, ingineri, inventatori. Mai e mult până departe, iar India e o societate extrem de complexă și caleidoscopică. Dar parcă a devenit un pic mai ușor să fii dans la peau d’un intouchable.

One response »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s