Un tanar crestin si-o japoneza isteata

Am un elev nou, vine din Kentucky si are 17 ani. A facut 11 ani de scoala in oraselul lui din Kentucky; a jucat fotbal american, a avut prietene, cum zice el, „I lived my American dream.” A venit cu note bune, A si B+ si s-a trezit inscris intr-a 11-a de bac international, unde a clacat serios. Dupa discutii si decizii, a fost mutat un an mai jos, intr-a zecea, urmand sa treaca a unspea de la anul. S-a imbolnavit de plamani si a zacut doua saptamani. Inainte de a se reintoarce la scoala, si-a vopsit parul blond. Intre cei de-a zecea sare in ochi: poarta uniforma de a unspea si are jumate de cap blond oxigenat.

Azi am stat de vorba cu el.

Am inceput cu cine este si-am continuat cu ce i-a venit lui sa spuna: povesti de acasa, despre sora lui care a ramas sa termine a doispea acolo si de care i-e dor, despre fotbal, despre colegii de acolo, despre lumea de aici, despre India, despre decizia de a se muta, despre socul de la fata locului.

– Banuiesc ca sunt american de-ala prost, a zis cu un zambet rusinat. Credeam ca peste tot in lume e mai mult sau mai putin ca in State, asa ca India m-a luat complet prin surprindere. Nimic, dar nimic nu semana cu ce e acasa. Cel mai greu imi este sa n-am prieteni; dar nu vreau prieteni! Am deja cei mai buni prieteni din lume acasa!!! Si-mi lipseste foarte mult grupul meu de prieteni crestini. Stiu ca acum e la moda sa fii ateu, dar eu sunt un tanar crestin. Pentru ei mi-am si vopsit parul; mergem in tabara si ne vopsim toti la fel, apoi ne tundem si donam parul unei organizatii de caritate. Ma simt bine intre ei, acceptat asa cum sunt. Si ma simt sprijinit; totul e simplu; nu pot sa fac alegeri proaste.

Discutia a continuat timp de o ora, cu intrebari, cu raspunsuri, cu sfaturi, cu ganduri. Am facut impreuna un plan, am vorbit despre teleportare (plecarea din tara ta e ca o teleportare: trebuie sa astepti ca toate piesele sa se asambleze in partea cealalta…), succes la scoala si in viata.

Mi-a multumit, a plecat si am ramas bucuroasa de intalnirea cu el – pentru ca sper ca l-am ajutat, pentru ca e un tip pozitiv si zambitor, dar mai ales pentru ca e un tanar crestin. Si daca musulmanii si hindusii se definesc in primul rand prin prisma religiei lor, crestinii se codesc, gandesc, cugeta, se indoiesc. Poate indoiala e semnul inteligentei, poate suntem noi mai avansati, iesiti din obscurantismul medieval, dubito ergo cogito, gata cu prietenii imaginari din ceruri, viata noastra ne apartine. Nu-mi dadusem seama cat detest discursul asta pana azi. Cred ca, in sinea mea, sunt o tanara crestina!

Dar chiar asa! Cata vreme o sa ma mai numesc tanara? Poate dupa 40 de ani voi incepe sa ma chem „intre doua varste”. Tineretea se duce, vorba proverbului.

Elevii de-a 6-a au fost sa-i vada pe cei de-a 10-a prezentand la ora de istorie. Una dintre prezentari a avut ca tema desfiintarea notelor. Notele sunt doar cifre goale – ce spun ele despre ce stii, ce nu stii, cum poti sa afli? In plus, notele promoveaza ierarhii nesanatoase; copii care se uita de sus unii la altii doar pentru ca au note mai mari. Ce masoara nota – se intreba elevul in prezentare – efortul? cunostintele? inteligenta nativa? abilitatile dobandite la scoala? Toate? Nici una?

Dupa prezentare, piticii mei de-a sasea erau ganditori foarte.

– Eu tot nu inteleg, ne-a zis Katsumi, daca nu primim note, de unde stim cum ne-am descurcat?

– Si de unde stim cine e mai bun?

– De ce trebuie sa fie cineva mai bun? Tu concurezi doar cu tine insuti!

– Dar nu vreau sa concurez cu ala mai bun! Vreau sa stiu de la cine am ceva de invatat.

– Si nota o sa-ti spuna asta? Nu poti sa fii atenta la om?

– Totusi nota contine informatie, in forma codificata, a reflectat Katsumi. Noi la scoala primim note pentru cunostinte si intelegere si calificative pentru purtare. Deci nota inseamna ca stim si ca intelegem.

– Si daca iei nota maxima mereu? De ce sa mai vii la scoala? Inseamna ca stii si ca intelegi tot!!

– Da, atunci e chiar aiurea. Poate ca daca iei mereu nota maxima profesorii ar trebui sa-si faca timp sa-ti spuna ce-ai mai avea totusi de invatat.

De ce presupunem automat ca toti copiii sunt educabili – si mai ales ca toti sunt educabili in sistemul rigid, formal al secolului 19? De ce n-ar putea unii dintre ei sa ne educe pe noi? Ma uluieste, ca intotdeauna, intuitia micutilor. Tratatele de pedagogie ar trebui scrise in urma discutiilor cu ei. As vrea sa uitam ca NOI ii invatam pe EI si sa invatam unii de la altii si mai ales sa invatam de la ei cum invata. E si prima oara cand aud ca dupa nota maxima nu mai urmeaza nimic, vidul, ai terminat de invatat, next, please! Unde e copilul care vrea zece pe linie pentru tot restul vietii? In epoca gadgeturilor care se schimba des, si copilul vrea altceva decat mereu aceeasi nota, adica aceeasi confirmare: da, te descurci bine, continua. Scoala nu e un multi-level game, sau, daca este, copiii nu mai trec demult nivelul toti odata, cu clasa, ci fiecare in ritmul lui; ritm pe care si-l vrea recunoscut si valorizat. Ce mai codifica, deci, notele? Ce ne mai invata scoala?

Pentrul elevul meu crestin am luat o decizie mai nepopulara. Va termina clasa a zecea ca auditor, fara sa primeasca note. Are dreptul sa refuze sa dea teste si examene daca nu se simte pregatit, insa e obligat sa fie prezent, atenti si activ la ore, stiind mereu ca nu invata pentru nota, ci pentru el. Nu e prima data cand facem asta pentru un elev si intotdeauna functioneaza, iar copilul care nu mai resimte presiunea obligatiei invata de bucuria de a sti si nu are nevoie de note ca sa stie ca stie.

Si-atunci: notele le punem pentru elevi? Pentru parinti? Concluzia elevei care facea prezentarea a fost ca notele le luam ca sa avem ce arata cand ne facem dosarul de admitere la universitate.

– Si-atunci, a conchis isteata mea Katsumi, nu e mai bine ca profesorii sa ne dea doar feedback si, daca e musai, notele sa le puna intr-un google doc. Si sa se adune ele acolo, pana o veni vremea sa fie trimise la universitate. Ca doar noua nu ne folosesc la nimic. Si poate pana crestem noi, se vor mai destepta si universitatile.