Un templu abandonat

Standard

Dormeam la Zeenat, fiindca planuisem sa mergem la templul abandonat de pe drumul dinspre aeroport. In noaptea aceea am avut un vis.

1 2 3 4

In vis mersesem, templul era un spa. Ma iau in primire niste femei, dar pana ii plaseaza pe mama, tata, Iulius, constat ca de mine au uitat. Merg undeva spre un birou cu un tip care e ceva sef la spa, imi cauta el o maseuza, caci mi-am exprimat dorinta de head and back massage. Dar nu ajungem in birou, stam asezati unul langa altul iar el incearca sa ma ia de mana. Nu ii vad fata, doar mana, care se impotmoleste incercand sa-mi apuce degetele. Avem manusi, ninge. Degetele mele sunt afara din manusi, la fel si ale lui. In sfarsit ne apucam de mana, ne impletim degetele pentru o fractiune de secunda si e bine. Apoi ajungem la birou si el dispare. Dispare si biroul, care e o toaleta, unde nu se inchide usa, deci nu pot face pipi. Ca de obicei, trebuie sa parasesc lumea viselor ca sa merg la baie.

M-am trezit cu senzatia degetelor impletite. Ce bine era!

Cateva ore mai incolo debarcam in fata templului Angkor Wat, varianta de Bangalore. Trei neni stau la baute pe o piatra. Acum bag de seama ca e un templu cum scrie la carte, cu mantappa [coloane] si lac/put. E, de asemenea, extrem de vechi, uluitor de vechi, au crescut copaci printre coloane. Mi-e frica de serpi, soparle, oameni. Dar oamenii beau si par pasnici. Pornim in explorare, sarim niste pietre, ne pomenim pe treptele lacului. Lacul e demult secat. O capela inca vie, de culoare galben-aprins, ne primeste la intrare. Incerc sa deslusesc zeii, clar Shiva, desi un avatar al lui, de culoare neagra. Apare un flacau, beat crita. Sunt politicoasa si prietenoasa, caci nu vreau sa ma pun rau cu oamenii locului. Insista sa ne insoteasca peste tot, in vreme ce ne spune intr-un amestec de hindi, kannada si engleza ca templu e vechi, foarte vechi, construit de tatal lui (?!) cand era demult, pe timpuri. Pe Zeenat o pufneste rasul; eu nu pricep nimic din vorba lui impleticita.

Cere sa-mi afle numele: Your good name?

Christina, raspund. And yours?

Nivesh.

O intreaba pe Zeenat in hindi daca sunt straina si daca sunt maritata. Ne imbie sa ne infundam in padurea de coloane si copaci. Templul e mai mare decat credeam, dar si mult mai prabusit. Totusi nu miroase urat, deci oamenii il respecta, chiar daca beau alcool pe pietrele lui.

Nivesh ne urmeaza pasnic si prietenos. Nu are ochii injectati, dar miroase a bautura. Insista sa vada toate pozele pe care le face Zeenat cu aparatul. Accepta sa faca o poza cu mine, dupa ce ii confirm ca suntem prieteni: Friends, madam?

Cand ne convingem ca ruinele sunt ruine si nicidecum asa misterioase cum credeam, mai facem cateva poze si ne pregatim de plecare. Nivesh mi-a uitat numele. Intreaba, surprinzator:

Your good name Chrismilla?

Christina, zic.

Smilla, zice.

Stina, zic.

Chrishtina, scarsneste el, ca toti kannadigas, neobisnuit cu combinatia “st”.

Yes, aprob eu.

Chrishtina, we are friends?

Yes, Nivesh. Do you want to take a picture with me?

Ok, aproba.

Ne punem pe treptele putului la poza, iar Nivesh face un gest surprinzator: ma apuca de mana, impletindu-si degetele cu ale mele, ca barbatul din vis.

Plec, amuzata si uimita.

Ce-a fost aia cu Chrismilla, zic eu pe drum.

Alcoolul cred ca-I face pe oameni sa-si piarda mintile, zice Zeenat.

All in all, amuzant si misterios, asa cum sunt unele momente in viata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s