bangalore blues

Standard

Au trecut trei ani si mai bine de cand m-am aventurat pe teritoriu indian. Plina de entuziasm si curiozitate, am calatorit, descoperit, cercetat, intrebat, citit si trait multe in insoritul Bangalore. Nu crezusem ca exista un loc pe lume unde vremea e frumoasa 300 de zile pe an. Dar si Bangalore are anotimpurile lui: un anotimp ploios, cand cerul e greu si plumburiu iar baltoacele de pe strada fac traficul si mai insuportabil. Un anotimp rece (Bangalore winter), cand dimineata temperatura ajunge la 15 grade si e ceata cam pana pe la ora 10, cand soarele apare mai cald ca niciodata si ne intoarcem la cele 31 de grade obisnuite. Cei nascuti si crescuti in Bangalore care nu au vizitat niciodata un loc cu iarna isi rad de mine cand le spun ca la noi iarna dureaza si dupa pranz! La ei iarna inseamna ca e frig dimineata; atat.

Imi va lipsi fara indoiala „Bangalore weather”. Imi vor lipsi copacii raintree, African tulip, gulmohar, banyan si peepul si tufele uriase de bougainvillea care curg pe toate gardurile intr-o explozie gratuita de culori si parfumuri. Femeile poarta in par flori de tuberoze si Bangalorele tot miroase a tuberoza, a condimente indiene si a fum de santal. Imi va lipsi parfumul Bangalorelui.

Am vie in minte ziua cand nu am putut sa merg la petrecerea colegei mele Amy pentru ca… nu stiam cum se ajunge in oras. Urma sa ma intorc dupa lasarea noptii, singura, si mi-a fost frica. La fel cum frica mi-a fost prima data cand am traversat strada, purtati (eu si colegul meu) de mana de vajnicul Prabhakar, soferul autobuzului care ne aducea de la scoala.

Cand mi-am luat masina, fara GPS si Google Maps, am inceput sa ma obisnuiesc cu strazile si cu traficul invers si m-am ratacit asa de grozav ca am facut 80km intr-o seara la un drum de 9 km.

Mi-aduc aminte prima data cand am fost in cartierul Whitefield, la care fireste ca ma gandesc ca la Balta Alba si-mi imaginez balti cu apa de var. Nu e greu, fiindca e un loc tot in constructie, iar varul nu lipseste, ba chiar prisoseste.

Mi-aduc aminte cand am descoperit ca Whitefield se conecteaza cu restul orasului!!! Mi-l inchipuisem taram izolat, propria lui lume, rupt de spatiu si accesibil doar printr-un loc.

Multa vreme am stiut doar un singur drum sa ajung la scoala. Un singur drum sa ajung la MG Road, Mahatma Gandhi Road, pe care am declarat-o „centru” ca sa am un reper cunoscut. Stiam un drum sa ajung la binecuvantatul Orion Mall, locul unde se face cafea europeana si se poate manca un senvis sau un croissant care nu are gust de masala. Un drum sa ajung la Yavanika (desi ma rataceam constant) – centrul de arte unde se pot urmari gratis spectacole de dans bharatnatyam si muzica clasica indiana. Un drum pentru Alliance Française – un loc al artelor si culturii europene care-mi lipseste aici.

Au trecut trei ani si sase luni de cand locuiesc in Bangalore, India si orasul nu mi se mai pare un mister. Stiu o multime de drumuri sa ajung la scoala, mai multe cai care ma duc incolo si incoace si pe care le aleg in functie de trafic. Stiu ca intre scoala si Nandi Hills, dealurile din nordul orasului, se intinde o retea de sate pitoresti, cu drumuri nepavate, case colorate, copii care se joaca cu cercul in strada si oameni prietenosi. Stiu ca uneori maimutele invadeaza satul Gantiganahlli prin care trec cand merg la scoala si sperie caprele care pasc linistite pe o movilita. Stiu ca de la Banerghatta Zoo mai scapa cate un leopard, care e fugarit apoi prin satele din jur pana e prins.

Stiu ca in Bangalore salbaticia si civilizatia [din lipsa de alti termeni mai precisi] convietuiesc si se intrepatrund mai mult decat in orasele Europei.

Mi-a placut sa locuiesc in Bangalore. Nu am invatat limba si am prea putini oameni cu care poate voi ramane in legatura dupa ce plec de aici. Prieteniile mele s-au legat in cercul acesta de albi expati, care vin si pleaca tot la doi ani.

O sa-mi fie dor de vreme, de copaci, de masina mea, de casa in care locuiesc de doi ani jumate, de unii oameni.

Dupa trei ani si sase luni am ajuns la o saturatie de India cum nu credeam ca exista. Ce multe locuri nu am apucat sa vad! Si totusi cand ma gandesc sa merg, simt o groaza – va fi tot India. Tot incetineala, dezorganizare, delasare, lucru incropit, neterminat, lipsa de raspundere personala, lipsa de initiativa, lipsa de judecata in multe cazuri. Autobuze murdare, cu soferi dementi care se pozitioneaza intr-o permanenta intrecere cu toate celelalte vehicole de pe sosea. Trenuri care intarzie cu orele, in gari intesate de cersetori, bagaje, maimute, gandaci. Mancare mereu la fel, gust de masala, iuteala de ardei iute rosu sau, cel mai adesea, verde. Oameni multi, ciorchini de oameni care te masoara, se pozeaza cu tine, te intreaba la infinit de unde vii, de unde vii, de parca de unde poti sa vii? De undeva unde nu e India, Pakistan sau Bangladesh. Dar dupa ce afla ca vii din Romania, Franta sau Australia nu vor sa stie mai mult. E doar o permanenta nevoie de a te localiza.  „Which country, which country?” „Europe? Ahh, Eurooope.”

Fara indoiala am fost fericita in India si am cunoscut-o atat cat am putut, nereusind sa-i patrund limba (kannada aici unde locuiesc, dar in fapt o intrepatrundere de tamil, telugu, malayalam, kannada, hindi, urdu, marathi, gujarathi, bengali si cine mai stie?), deci foarte superficial.

Fara indoiala India nu e tara mea, nu ma simt acasa aici si nu ader la cultura indiana a castelor, a discriminarii pe baze de religie, sex si origine sociala.

Cu bune si cu rele, de trei ani si sase luni e casa mea. O casa in care am incercat sa schimb ceva, catusi de putin, si am reusit sa aduc un pic de bine, macar in jurul meu.

De la anul ma duc sa dau piept cu un alt oras mare si o cultura tot orientala, deci familiara, frustranta si frumoasa. De la anul ma gasiti la Istanbul.

Anunțuri

8 răspunsuri »

  1. Buna Cristina, iti multumesc pentru experientele impartasite in taram virtual, te citesc de ceva vreme si m-am gandit mereu cu drag la curajul si vointa de care ai dat dovada. Sa iti fie bine spre excelent pe unde te vor purta pasii. Eu astept in continuare noi aventuri! Poate nu o sa sune grozav, dar esti un personaj care ma face sa ma simt mandra ca sunt romanca :)

    • Multumesc, Cristina! Doamne-ajuta sa fie bine si in continuare, pentru toata lumea. Complimentul de la sfarsit imi place. Sa stii ca si eu sunt mandra ca sunt romanca si mandria asta mi-am dezvoltat-o in India. Nu e neaparat o mare scofala ca esti romanca, australianca sau ugandeza. Dar e adevarat ca esti format intr-o anumita cultura si limba si uneori esti confundat cu tara de unde vii, mai ales ca in India adesea sunt unica romanca in varii cercuri. Atunci, in ochii celorlalti, reprezinti tara si te straduiesti sa o reprezinti frumos. Ma bucur daca crezi ca reusesc :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s